Tratament
În cazul în care până acum ai fost o femeie independentă, apariţia unui copil poate veni ca un atac la stilul tău de viaţă. Acum intervin oboseala, grijile în legătură cu starea de sănătate a copilului, temerile că nu vei putea face faţă noii situaţii.
Prin urmare, în primele săptămâni după naştere, este important ca rudele, şi mai ales tu, dragă tată, să-i arăţi proaspetei mămici multă afecţiune, căldură şi interes. Comportamentul partenerului este de o importanță extremă pentru ca mama să depăşească depresia postpartum. Iată cum tatăl poate să o ajute pe proaspăta mămică în primele săptămâni după naştere:
„Oare ştiu cum să am grijă de copilul meu?” Această întrebare şi-o pun în mod constant proaspetele mămici. Incertitudinea şi anxietatea cu privire la abordarea noului rol, vin însoţite de afecţiunea pe care mama o poartă bebeluşului.
Sfaturi pentru tată: întăreşte-i continuu partenerei tale ideea că este cea mai bună mamă din lume pentru copilul dumneavoastră. Pentru că este! Cine poate recunoaşte mai bine când plânsul bebeluşului are drept cauza un scutec plin sau un stomac gol? Chiar şi o femeie care nu a avut de-a face cu un copil ştie cum să aibă grijă de propriul copil. Natura a dotat-o cu o aptitudine de prima clasă – instinctul matern. Trebuie doar să-l asculte.
„Sunt obosită!” După o naştere epuizantă şi indispoziţia care survine după, mama are dreptul să se simtă în acest fel. Şi nimeni nu-i va acorda exact acum câteva zile de odihnă, pentru că … trebuie să aibă grijă de copil. Ziua şi noaptea. O formă fizică proastă şi deteriorarea stării în general nu au cum să ducă la un val de fericire.
Sfaturi pentru tată: dacă se poate, luaţi-vă câteva zile de concediu şi încercaţi să vă ajutaţi soţia. Participaţi activ la îmbăierea copilului, când plânge, jucaţi-vă cu el. Când cel mic doarme, convingeţi-vă partenera să facă la fel (cu siguranţă nu a dormit toată noaptea). Iar în acele momente faceţi curăţenie în casă, mergeţi la cumpărături. Pentru treburile zilnice, puteţi cere ajutorul mamei sau al soacrei sau să angajaţi pe cineva la curăţenie. Permiteţi-i soţiei să se relaxeze şi să-şi revină în formă. Zâmbind şi fiind relaxată, îi va fi mult mai uşor să vadă viaţă în roz.
„Nimeni nu mă ajută, sunt singură cu problemele mele!” Mama stă închisă între 4 pereţi, nesigură pe ceea ce are de făcut. Soţul la locul de muncă în celălalt capăt al oraşului, iar proaspăta mama nu poate sta în permanență agăţată de telefon ca să vorbească cu familia sau cu prietenele. După ce s-a întors de la spital, tânăra mamă poate avea un sentiment de singurătate.
Sfaturi pentru tată: încearcă să organizezi noua viaţă, astfel încât soţia ta să nu aibă un sentiment de izolare. Cu siguranţă singurătatea nu este un companion bun pentru ea în această perioadă. Aşa că vorbeşte cu ea, ajut-o, înţelege-o şi încurajeaz-o. Încurajează-ţi partenera să caute sprijin la alte mame, fie că este vorba de forumuri pentru părinţi sau vizita unor prieteni care au copii mici.
Şi mai presus de toate, încearcă să o înţelegi, fii interesat de starea ei şi vorbiţi deschis despre sentimentele ei, astfel încât să-i fie mai uşor să recunoască propriile anxietăţi şi temeri.
„Sunt încă o femeie atrăgătoare?” Mai întâi naşterea, apoi o oboseală continuă, deci nici un moment în care să se ocupe de aspectul ei. Nevoile copilului sunt pe primul loc, de nevoile ei nimănui nu-i pasă. Această este o greşeală!
Sfaturi pentru tată: arată-i cât mai des posibil partenerei tale dragostea şi grija ta. Cumpără-i flori fără vreo ocazie specială, lasă-i un mesaj frumos înainte de a pleca la serviciu, ieşiţi la o plimbare doar voi doi.
Arată-i cât este de importantă pentru tine, şi nu doar că o mamă a copilului tău, dar, de asemenea, ca femeie. Momentele de tandreţe sunt acum foarte necesare. Toate acestea vor confirma cât este de importantă pentru tine şi cât este de atrăgătoare. Amintiţi-vă că după sarcină măsurile partenerei dvs. s-au schimbat. Probabil va dori să-şi actualizeze garderoba. Încurajaţi-o să meargă la cumpărături. Hainele noi şi o coafură chic pot într-adevăr da aripi unei femei. Fiţi răbdători. După câteva săptămâni starea proastă de spirit a mamei ar trebui să dispară. Până atunci ajutaţi-o cu mândrie părintească, bucurie şi dragoste nemărginită. În curând va fi dat uitării acest început dificil.
Iată cum să eviți depresia postpartum!

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
