

Minimax și Digi cheamă toți copiii la concurs!
În lumea Minimax, orice copil poate intra în pielea personajelor preferate, poate fi un erou supercool sau jucăuș și poate
În lumea Minimax, orice copil poate intra în pielea personajelor preferate, poate fi un erou supercool sau jucăuș și poate
Dragi părinți, vă invităm împreună cu copiii, Duminică, 6 Mai, orele 10:30-13:00 la Scoala Gimnaziala de Arte numarul 5 –
În fiecare an în luna aprilie, Asociația AITA organizează cursuri gratuite pentru educatorii și învățătorii din București, chiar la ei
Sfârșitul lui Aprilie ne aduce unul dintre cele mai cool evenimente dedicate viitoarelor Mămici și Părinților cu Copii cu vârste
Autorităţile şi societatea civilă au dat startul unui plan naţional de prevenire a fenomenului de bullying în România În cadrul
La începutul lunii martie la ROMEXPO are loc o nouă ediţie Baby Boom Show – cel mai mare eveniment pentru
În dimineața zilei de 23 noiembrie 2017, mii de inimi au zburat deasupra capitalei pentru a marca startul campaniei O
Conferința Internațională IACB 2017, evenimentul dedicat familiilor și specialiștilor din domeniul autismului, s-a desfășurat în 27 – 29 octombrie la
Colagenul, ca și componentă principală a țesutului conjunctiv, este cea mai abundentă proteină în organism, fiind cel mai bine valorificată
Astăzi, autismul înregistrează o creștere destul de alarmantă, astfel se estimează că într-o școală, la fiecare două clase, un elev
Opiniile avizate ale medicilor, sfaturile și orice alte informații despre sănătate disponibile pe acest site au scop informativ și educațional. Ele nu pot substitui consultul medical direct și nici diagnosticul stabilit în urma investigațiilor și analizelor medicale. Vă sfătuim, ca pe lângă acest site să consultați fie medicul dvs., fie unul dintre medicii recomandați de noi. Reproducerea integrală sau parţială a textelor sau ilustraţiilor este posibilă numai cu acordul prealabil scris al Creative Art Advertising SRL. Întreaga responsabilitate pentru conţinutul materialelor le revine autorilor acestora.