Contracţiile din timpul naşterii
Contracţiile sunt un fenomen al naturii. Stăpânirea lor este practic imposibilă, deoarece acestea sunt independente de voinţa celei care naşte. În timp ce gravidele se tem de ele, datorită contractiilor naşterea nu durează pentru totdeauna, iar copilul vine pe lume. Cu fiecare contracţie întâlnirea dintre mama şi copil este mai aproape.
Contracţiile de naştere încep atunci când colul uterin este complet deschis (de exemplu, are 10 cm), iar capul copilului este gata să conducă şi restul corpului spre întâlnirea cu lumea de afară. Capul puternic al copilului apasă pe terminaţiile nervoase situate în jurul anusului şi al vezicii urinare. În acest punct contracţiile devin şi mai greu de suportat. Copilul este literalmente împins afară. Prin vintrele femeii se poate vedea capul copilului. La început, capul se duce înapoi în intervalele dintre contracţii, dar după un timp acesta este în mod constant vizibil. Contracţiile mai scad, iar copilul se întoarce 90 de grade în colul uterin pentru a se potrivi forma capului său cu canalul uterin. În acele momente mama nu-şi poate controla în mod conştient contracţiile, natura este cea care impune ritmul naşterii. Tot ce poate să facă femeia în acele momente este să sprijine forţa contracțiilor prin muşchii abdominali – adică să împingă.
Chiar dacă aproape toate femeile se tem de contracţii, asta nu înseamnă că toate le resimt la fel. Unele le-au menţionat ca fiind extrem de neplăcute, iar altele susţin că nu sunt dureri de nesuportat. De obicei, femeile experimentează o presiune foarte puternică şi neplăcută asupra vezicii urinare şi asupra anusului, senzaţia este de strângere. Contracţiile uterine durează între 60 şi 90 de secunde şi apar la fiecare 2 până la 5 minute. Între ele este o perioadă distinctă de întrerupere. Ceea ce nu înseamnă automat şi momente de relaxare, deoarece unele dintre senzaţii sunt prezente tot timpul. Deşi contracţiile sunt dureroase, în timpul naşterii, femeia este cuprinsă de un val de forţă, care o determina să treacă peste aceste dureri.
Atenţie! De obicei, cu câteva zile înainte de naştere creşte motilitatea intestinală a femeii gravide prin golirea intestinului. Cu toate acestea, se poate întâmpla ca femeia să scape materii fecale în timpul naşterii, ceea ce poate fi un pic jenant. Dar să ştiţi că este o situaţie normală, cu care personalul medical este obişnuit. Pentru a evita o asemenea situaţie în multe spitale protocolul impune din start efectuarea unei clisme. Dacă nu se întâmplă asta, la internare, puteţi solicita dvs. clisma.
Este ceva comun ca în timpul naşterii mama să stea culcată pe patul din sala de naşteri. Designul acestuia permite femeii să stea cu picioarele desfăcute şi îndoite. Această poziţie provine de la confortul pe care îl are personalul medical în timpul naşterii, care poate controla situaţia, observând şi ghidând mama în timpul travaliului. Dar naşterea poate avea loc şi în alte poziţii, unele în care vă este mai uşor să împingeţi, de exemplu ghemuită sau pe un scaun special de naştere în care puteţi sta cu picioarele larg desfăcute sau în „patru labe”, împingând şoldurile şi fesele spre înapoi.
O respiraţie corectă poate ajuta la ameliorarea durerii naşterii. Când, în timpul naşterii, simţiţi că urmează o nouă contracţie, chiar înainte de sosirea ei, ar trebui să respiraţi profund, să vă opriţi în timpul contracţiei şi să împingeţi aerul afară din plămâni ca şi cum aţi împinge însuşi copilul, atât timp cât vă puteţi ţine respiraţia. În timpul unei contracţii ar trebui să împingeţi de câte ori vă permit puterile, de obicei de 4-5 ori.
Este mai bine să împingi de mai multe ori decât să încerci o singură împingere continuă pe tot parcursul contracţiei. O întrerupere prelungită a respiraţiei duce la epuizare în timpul naşterii. La sfârşitul sistolei merită să respiraţi adânc de câteva ori. Între contracţii, cel mai bine este să respiraţi încet, calm şi foarte profund. Încercaţi să vă relaxaţi cât mai mult posibil.
De obicei, după câteva zeci de contracţii apare capul copilului. Acest moment dureros este însoţit de o senzaţie de căldură, înţepătură, arsură, dar aceasta este ultima piatră de încercare. La următoarea contracţie apar umerii, apoi trunchiul – şi în cele din urmă copilul ajunge pe burta mamei.
Vezi ce înseamnă epiziotomia și de ce e recomandată!
O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.