10 beneficii ale taberelor pentru copii

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Noi, părinții, ne dorim să putem oferi copiilor lucruri bune, sănătoase care să le furnizeze baza pentru o dezvoltare frumoasă și armonioasă.

Nu uităm însă că un copil fericit înseamnă în primul rând un copil cu abilități clare de reziliență, cum ar fi încrederea în propriile forțe, stima de sine, un comportament pro-social și nu în ultimul rând toată gama de abilități necesare pentru viața de adult de mai târziu. 

Din multe puncte de vedere o tabără pentru copii este exact ce-i trebuie unui copil în vederea parcurgerii etapelor fundamentale de construire a adultului de mâine. 

Rolul taberei pentru copii

Pentru copii, experiența taberei reprezintă după mulți specialiști, exact mediul favorabil pentru depinderea unor asemenea abilități enunțate de noi anterior. 

Mulți psihologi și-au pus amprenta pe analiza unor elemente ce fac dintr-un copil un adult de succes, iar tabăra a fost mereu în prim-planul sugestiilor. 

În comparație cu școala, de exemplu, tabăra este cea care oferă copilului posibilitatea de a-și satisface nevoia de activitate fizică, de efort creativ, de socializare neperturbată, totul derulându-se într-un mediu organizat, bine pus la punct, sigur și igienic. 

Copiii sunt stimulați în astfel de microsocietăți să interacționeze, să vorbească, să reflecteze, să se relaxeze. Ei, de asemenea, sunt stimulați să lucreze împreună, să fie responsabili, să-ți clădească încrederea în sine. Aceste aspecte sunt esențiale pentru o viață de adult sănătoasă și productivă. 

Iată, care ar fi din punctul nostru de vedere, cele 10 beneficii ale taberelor pentru copii:

1. Oferă abilități și aptitudini sociale

În tabără copiii învață să-și rezolve problemele singuri, să se adapteze în funcție de oameni diferiți, învață să fie mai responsabili vis-a-vis de cei din fața lor. Îmbunătățirea comunicării este un aspect esențial pentru copilul de azi și adultul de mâine.

În aceste medii, copiii leagă prietenii, unele chiar de lungă durată, învață să rezolve conflicte și să coopereze pentru a duce la bun-sfârșit unele sarcini. 

2. Sporirea încrederii în sine

Unul dintre cele mai mari avantaje ale taberelor, și nu o zicem noi, o spun în primul rând specialiștii, este acela că reușește să le ofere copiilor experiențe unice, un adevărat suport pentru maturizare socială, emoțională, morală și fizică. 

Tabăra îi ajută pe tineri să-și descopere diverse atracții, valori și chiar talente, prin sporirea încrederii în sine

3. Învață să se descurce

Independența este o măsură care oferită în comun cu tot programul bine organizat al unei tabere, poate conduce la creșterea încrederii în propriile puteri. 

Prin prisma faptului că tânărul este nevoit să se descurce singur, fără părinți, că își asumă o mulțime de responsabilități, de decizii importante, reprezintă cea mai discretă dar și funcțională cale în dezvoltarea viitorilor lideri. 

4. Lucrează în echipă

Activitățile, precum și sarcinile ce i se atribuie copilului, îl determină pe acesta să încerce să se integreze în microcomunitatea taberei. În acest mod copilul capătă un sentiment de acceptare și de apartenență la grup. 

Tabăra, în esență, încearcă să satisfacă nevoia copilului de interacțiune, de acceptare, de apartenență, de siguranță și nu în ultimul rând de apreciere. 

5. Dezvoltă abilități

În multe tabere pentru copii, există deschiderea pentru activități variate, menite să-i determine pe cei mici să deprindă competențe atât de necesare pentru parcursul ulterior al vieții de adult. 

Astfel de depinderi se perfecționează în timp și dacă copilul le prinde gustul va simți nevoia și mai apoi să le dezvolte. 

6. Dragostea pentru natură

Copiii crescuți la oraș sunt privați de tot ce înseamnă comuniune cu natura. Un astfel de sentiment se deprind greu, având în vedere că aceștia văd zi de zi betoane, locuiesc în blocuri reci, înconjurate de alte blocuri. 

Timpul petrecut într-o tabără copii îi determină pe aceștia să aprecieze mai mult natura. Activitățile fizice, în special cele ”neforțate” (înotul, mersul cu bicicleta, skiatul) sunt deosebit de utile pentru sănătate. Specialiștii spun că astfel de activități fizice reduc substanțial stresul copiilor, scad manifestările tip ADHD, le aduc buna dispoziție, îmbunătățesc învățarea. 

7. Participă la competiții (în echipă)

Activitățile unde cei mici își dezvoltă spiritul competitiv, fără a pune însă presiune pe ei, sunt binevenite pentru o dezvoltare armonioasă.

Tabără reușește să stimuleze spiritul competitiv într-un fel natural, constructiv și pozitiv, ca pregătire pentru viața de adult.

Este extrem de important, în schimb, ca cei mici să înțeleagă că ei sunt parteneri, camarazi, nu rivali sau inamici.

În tabără nu există ideea că nu ești îndeajuns de bun, pentru că totul este prezentat prin joc și joacă, lucruri pe care copiii le înțeleg mult mai ușor. 

8. Dezvoltare psiho-emoțională

Această scurtă petrece a timpului într-un cadru organizat, departe de părinți, deconectat de la tehnologie, asigură o dezvoltare emoțională reală. Activitățile efectuate în aer liber, sportul neforțat, își aduc contribuții însemnate asupra sănătății copilului, asupra creativității, imaginației și de ce nu, chiar asupra creșterii spontaneității. 

9. Importanța respectării regulilor

Experiența dintr-o tabără pentru copii reprezintă contextul perfect pentru dezvoltarea autonomiei celui mic față de părinți, profesori, educatori. 

Totodată, copilul stabilește relații noi, învață să respecte regulile și învață să adopte anumite norme și să abordeze o anumită conduită în plan social. 

Copiii se adaptează acestor norme în funcție de context, învață să primească natural normele impuse de conducătorul grupului, de coordonatori, de pedagogi. 

În tabără există în primul rând reguli de program, de alimentație, de igienă. Astfel de norme îi determină pe copiii să fie mai disciplinați, iar pe mai târziu acesta este un aspect ce va ușura sarcinile părinților, profesorilor etc. 

10. Capeți amintiri frumoase

Să iei parte la o tabără copii însemnă și crearea unor amintiri minunate, unor experiențe pe care să le povestești prietenilor, colegilor de clasă. Aceste experiențe noi și prietenii pe care copiii le leagă în tabere sunt de mare folos pentru dezvoltarea armonioasă a celor mici.

Acestea ar fi câteva dintre avantajele pe care o tabără o poate oferi copilului. Asemenea lucruri sunt esențiale pentru o dezvoltare frumoasă și echilibrată, atât pentru perioada copilăriei, cât și pentru viața de adult. 

Unele dintre aceste deprinderi enumerate de noi mai sus sunt lucruri pe care mulți psihologi le recomandă părinților în vederea îndreptării anumitor comportamente, în general determinate de o viață sedentară, cu mult prea multă tehnologie în jur.

Dacă ti-au surâs ideile mai sus prezentate, poti incerca una dintre taberele celor de la Wind Discovery. Dezvoltarea independenței, detașarea de tehnologie și mișcarea fizică fac toate parte din cultura lor organizațională, iar siguranța și distracția sunt mereu pe primul loc.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com