5 lucruri de care o mamică are nevoie pentru ea însăși după naștere

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Pe cât sunt de minunate, sarcina și nașterea sunt experiențe copleșitoare și, drept vorbind, epuizante atât pentru noile mămici, cât și pentru mămicile veterane. Sarcina implică o sumedenie de simptome, iar după naștere, mămicile își încep noul servici, cel de a-și crește nou-născutul și de a spera că în fiecare moment iau decizia corectă. În același timp, termenul de „îngrijire de sine” este aruncat undeva într-un colț al casei, cu toate că grija și dragostea de sine sunt deosebit de importante pentru o bună stare emoțională, fizică și mentală.

Cu adevărat, noile mămici merită atenție, grijă și aprecieri. La urma urmei, ele sunt cele care muncesc neîntrerupt și ale căror vieți și corpuri suferă modificări drastice. Jucăriile, hăinuțele și biberoanele sunt minunante și le prind bine bebelușilor, însă pentru ca mămica să supraviețuiască noului stil de viață și să își îndeplinească cât mai bine noile responsabilități, are nevoie de câteva lucruri care calmează sentimentul de neputință și care alungă oboseala. De la necesități la lucrurile care susțin grija de sine, iată câteva idei de cadouri pentru noile mămici:

  1. Produse de îngrijire pentru un duș mai altcumva. În primele săptămâni după naștere, mămica de abia dacă va avea timp și posibilitate de a face un duș. Însă tocmai acele câteva minute petrecute sub duș, îi vor oferi energie, vitalitate și încredere în sine. Pentru că oricum dușul este mai scurt ca oricând, măcar să fie mai special, așa că aici veți găsi articole de îngrijire personală care vor pune pe picioare o mămica obosită și îi vor destinde mintea pentru o abordare mai relaxată a noilor sarcini.
  2. Articole inteligente pentru un aspect odihnit și proaspăt. Obosită, cu părul ciufulit, nedormită, încercănată, îngrijorată și multe altele cred mămicile despre ele însele. Însă, cu doar câteva produse-minune, o mămică poate arăta excepțional indiferent că de abia a închis un ochi. Un șampon uscat precum veți găsi aici, un gel-scrub care elimină impuritățile, exfoliază și hidratează, o cremă luxuriantă de ochi care elimină pungile, cearcănele și previne ridurile sau un unt bogat de corp care restaurează fermitatea pielii sunt toate produse de îngrijire care se potrivesc cu noul stil de viață al mamei, adică mereu pe fugă, mereu cu câte ceva de făcut.
  3. Timp pentru discuții relaxante cu prietenele. Acesta este un cadou pe care doar mămica, în colaborare cu partenerul de viață, și-l poate face. Nu contează dacă în casă este dezordine sau dacă nu ați mai făcut duș de mai bine de două zile, invitați-vă prietenele și discutați la o cană cu ceai cald, deoarece acesta este momentul în care orice proaspătă mămică are nevoie cel mai mult de sprijin și încurajări. Indiferent dacă prietenele sunt mămici sau deocamdată nu au copii, o legătură cu lumea exterioară poate ajuta la consolidarea sentimentelor de bunăstare și de iubire.
  4. Sprijin profesional. Sentimentele postpartum apar în toate formele și dimensiunile. Nu toate mămicile vor simți că au nevoie de ajutor profesional, dar discuțiile cu un terapeut vor fi deosebit de benefice dacă mămica se va simți încolțită de sentimente de anxietate sau de tristețe.
  5. O plimbare în aer liber. O scurtă plimbare poate fi cea mai îndepărtată dorință în primele zile de la naștere, dar ieșirile în aer liber pot face cu adevărat minuni pentru suflet, așa că cel mai indicat este să puneți copilul în cărucior și să vă plimbați la pas câteva minute pentru a respira puțin aer curat.

În cele din urmă, o mămică trebuie să fie blândă cu ea însăși și să nu se teamă să ceară ajutor. Un lucru este sigur, există nenumărate mămici pretutindeni care de abia așteaptă să ajute o proaspătă mămică.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *