Din când în când este bine să îi arăți mamei tale cât de mult o apreciezi și să îi răsplătești toate eforturile cu o vorbă bună, dar și cu un cadou special. Mamele se emoționează întotdeauna când vine vorba despre surprize, așa că poți să îi faci ziua mai frumoasă cu un cadou personalizat, care să-i amintească mereu de tine. Iar dacă ai nevoie de inspirație, iată câteva idei de cadouri inedite pentru mama ta!

O ramă foto
Mamele adoră să păstreze o mulțime de amintiri, iar fotografiile înrămate sunt cu siguranță la loc de cinste pe biroul lor sau în biblioteca de acasă. Așa că dacă vrei să îți surprinzi mama cu un cadou personalizat, simplu, dar de efect, poți alege una dintre fotografiile ei preferate și o poți înrăma. Așa o poate admira zi de zi, fie acasă, fie la birou. Un astfel de cadou nu costă mult, însă îi poate aduce o bucurie imensă mamei tale.
Un tricou personalizat
Vrei să îi spui mamei tale că este cea mai bună bucătăreasă din lume? Sau că este cea mai bună mamă din Univers? Poți face asta într-un mod creativ, personalizându-i un tricou chic. Alege un model de calitate din bumbac și un mesaj emoționant, care să o surprindă plăcut. Apoi, poți merge la orice centru de personalizări și imprimări, pentru a obține tricoul mult dorit. Dacă vrei să te asiguri că mama ta îl va purta, îți poți face și tu un tricou similar, astfel încât să vă asortați.
Un șorț personalizat
Dacă mama ta are un talent culinar desăvârșit, atunci un șorț de bucătărie personalizat ar fi binevenit. Poți alege un șorț simplu, sau chiar un set întreg, cu tot cu mănuși și bonetă–un adevărat cadou, perfect pentru un masterchef. Nu uita de mesajul pe care vrei să îl transmiți. Poți alege să personalizezi șorțul doar cu numele ei, poți adăuga și un anumit titlu, sau îi poți face o întreagă dedicație, pentru a-i lăuda talentul culinar. Tot în categoria cadourilor speciale pentru bucătărie se află și tocătoarele și lingurile de lemn, farfuriile, paharele sau clasicele căni personalizate.
Un curs special
Uită de cadourile materiale și optează pentru un altfel de dar. Gândește-te care sunt pasiunile și hobby-urile mamei tale și găsește un curs special pentru ea. Dacă este pasionată de artă, o poți înscrie la un curs de istorie a artei sau la un atelier de olărit sau de pictură. În schimb, dacă este o femeie puternică, pasionată de adrenalină și de aventură, poți alege un curs de alpinism sau o zi de carting. De asemenea, poți alege și un curs pe care să îl puteți face împreună, cum ar fi unul de gătit, de croitorie sau de înot.
Un abonament la sală
Dacă mama ta își dorește să se mențină în formă și face mișcare destul de des, poți alege pentru ea un abonament la sală. Acolo va putea să meargă zi de zi, se va putea înscrie la cursuri de fitness, yoga, pilates sau zumba și cu siguranță își va face și prietene noi. De asemenea, poate să se bucure și de alte servicii așa cum sunt mersul la saună sau la piscină, în funcție de facilitățile respectivei unități. Este important să o motivezi pe mama ta să urmeze un stil de viață sănătos, iar un abonament la sală ar putea fi un prim pas către o viață activă și echilibrată.
Așadar, acestea sunt doar câteva idei de cadouri personalizate pe care le poți lua în calcul pentru mama ta. Dacă vrei să se simtă cu adevărată specială, ține cont de nevoile ei și alege un dar care pe care să îl poată folosi oricând cu drag.
FOTO: https://unsplash.com/photos/QQqXgcPyYec

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
