Sarcina ectopică

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Chiar dacă ponderea este destul de mică, sarcina ectopică cunoscută ca sarcina extrauterină apare și poate crea grave probleme datorită fixării ovulului fertilizat în afara uterului sau în tuburile falopiene.

sarcina-ectopicaÎn mod obișnuit, ovulul fertilizat va călători prin trompa uterină către uter, unde urmează a se implanta pentru a se dezvolta și a crește mare. În rare cazuri, oul ajunge să se fixeze în exteriorul uterului, dezvoltându-se astfel o sarcină ectopică. Chiar dacă ponderea mare este de a se fixa în trompele uterine, pot exista situații în care ovulul să se implanteze în cervix sau chiar la nivelul ovarului. În toate acestea, pericolul este destul de mare, riscul ca trompele uterine să se rupă și să provoace o hemoragie este destul de crescut, fapt care întotdeauna necesită îngrijiri de specialitate pentru îndepărtarea zigotului așezat în aceste locuri. Deși doar 2 din 100 de cazuri sunt afectate, riscul este destul de mare și greu de reparat pe parcurs, tratamentul fiind de cele mai multe ori chirurgical.

Sarcina ectopică – cauzele și simptomele
Amplasarea ovulului fertilizat într-un alt loc poate avea numeroase cauze, însă cele mai des întâlnite constau în defectele ce pot apărea la nivelul uneia dintre trompele uterine, lucru care împiedică zigotul să se deplaseze, să ajungă în uter, unde să se implanteze. În același timp, prezența unei infecții pelvine, endometrioza, dar și anumite intervenții chirurgicale pot crea astfel de neplăceri. De asemenea, vârsta pacientei de peste 35 de ani, bolile cu transmitere sexuală, dar și fumatul pot deveni cauze ale extrauterinei.
Ca orice sarcină, până și aceasta prezintă aceleași simptome, putând fi ușor confundată. Astfel, gravida va putea resimți stare de greață, vărsături, oboseală, senzație de urinare, sensibilitate sporită la nivelul sânilor, aversiune la alimente și mirosuri și absența menstruației. Cu toate acestea, sarcina ectopică se deosebește de o sarcină cu o dezvoltare intrauterină normală prin faptul că pot exista episoade dureroase persistente, stare de amețeală, dureri la nivelul umerilor, leșin, dureri în timpul actului sexual. Hemoragia intraabdominala necesită îngrijiri medicale imediate.

Soluții medicale – oprirea sarcinii din evoluție
Putând fi confundată cu o sarcină obișnuită, femeia nu va ajunge imediat la spital. Cele mai multe cazuri apar atunci când episoadele dureroase își fac apariția, neexistând niciun remediu pentru a le stopa.
De regulă, sarcina ectopică necesită îngrijiri de specialitate. Descoperită ecografic, dar și prin testele de sânge în vederea identificării nivelului gonadotropinei corionice umane – hCG, aceasta va fi investigată îndeaproape și cu mare prudență. În cazul în care nu este vorba de o sarcină ectopica ruptă, atunci medicii vor acționa rapid în așa fel încât trompele uterine să nu fie distruse și astfel diagnosticul de infertilitate să fie pus mult prea devreme pacientei.
Tratamentul chirurgical survine celui medicamentos, atunci când sarcina ectopică este descoperită precoce, fără a fi afectate trompele uterine. Succesul tratamentului medicamentos, de oprire a sarcinii ectopice din evoluție, apare atunci când aceasta nu a afectat încă trompele uterine, dacă numărul săptămânilor scurse de la ultima menstruație nu este mai mare de șase, dar și atunci când embrionul nu are activitate cardiacă și are dimensiuni mai mici de 3,5 cm. În cazul în care aceste criterii nu sunt îndeplinite, atunci se va putea recurge la tratamentul chirurgical, de îndepărtare a zigotului implantat incorect.
De obicei, tratamentul chirurgical are în vedere efectuarea unei mici incizii, laparoscopice, fie prin salpingostomie (realizându-se o mică tăietură pe lungimea trompei uterine), în așa fel încât zigotul să fie îndepărtat, fie prin salpingectomie (eliminând un unui segment din trompa uterină).

În cabinetul medicului
Simptomatologia sarcinii ectopice poate fi ușor confundată cu cea a unei sarcini obișnuite, însă atunci când durerile abdominale își fac aparițţia este indicat să vă prezentațţi la specialist pentru investigațiţi suplimentare. Este mai ușor să previi decât să tratezi.

sarcina-ectopicaMaterial realizat cu sprijinul dr. Oana Moise,
Medic specialist obstretică ginecologie
Tel.: 031/9105 Wellborn

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *