Travaliu

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Travaliu real sau alarmă falsă?

Întrebarea care te frământă atunci când se apropie termenul de a naşte este: „Cum îmi voi da seama că am intrat într-adevăr în travaliu?”. Trebuie să fii atentă la semne, pentru a face diferenţa între un travaliu real sau unul fals. Doar aşa nu îţi pui soţul pe jar, medicul pe drumuri şi nu dai emoţii întregii familii.

TravaliuÎntr-adevăr, cu greu îți poți da seama dacă ai de-a face cu contracţiile care pregătesc uterul pentru naştere – de tip Braxton-Hicks – sau cu adevăratele contracţii.

Specialiştii recomandă să nu intri în panică! De regulă, contracţiile travaliului fals sunt neregulate, de exemplu – pot veni la 20,10, 7, 30 de minute, au intensitate variabilă, nu progresează în intensitate, ci o contracţie puternică, poate fi urmată de câteva mai slabe, şi au o durată scurtă, de 30-40 de minute.

Pe de altă parte, contracţiile de debut de travaliu pot avea iniţial aceleaşi caracteristici precum cele prezentate mai sus, însă, în timp, devin regulate, la intervale din ce în ce mai apropiate, intensitatea creşte constant şi durata uneia depăşeşte un minut.

„O diferenţă importantă între contracţiile unei alarme false şi cele de travaliu este că primele dispar dacă mama îşi schimbă poziţia, se mişcă sau se odihneşte. Travaliul adevărat va continua orice ar face mama”, explică Adina Păun, moaşă intependentă pentru revista Mamă de Profesie.

Deci, pentru confirmarea travaliului, trebuie să îţi schimbi poziţia, să te mişti, dacă ai avut o perioadă lungă de inactivitate sau să te odihneşti, dacă ai fost foarte activă.

Atenţie! Deshidratarea poate provoca contracţii, aşa că un pahar mare de apă este întotdeauna binevenit. O baie sau un duş cald pot, de asemenea, opri travaliul fals. Dacă după aceste intervenţii contracţiile continuă, este momentul să începi să le cronometrezi, eşti aproape de momentul cel mare!

Dacă nu scapi de contracţii, ele sunt regulate, cresc în intensitate, e timpul să le cronometrezi! Poţi face asta cu ajutorul unui ceas de mână sau unul digital, care arată şi secundele. Monitorizează astfel contracţiile:

  • Cât timp durează contracţiie – de când încep, până când se termină;
  • Care este frecvenţa lor – cât timp trece de la ultima contracţie până la următoarea.

Trebuie să apelezi la moaşă sau la doctor doar dacă ai mai mult de 6 contracţii pe oră şi dacă sunt însoţite de dureri de spate, abdominale sau pelviene.

Zonele în care se simt contracţiile „adevărate“

În cazul contracţiilor false Braxton Hicks, acestea încep în centrul abdomenului, radiind lateral. Contracţiile adevărate încep de la nivelul spatelui şi cuprind apoi încet întreg abdomenul.

Când trebuie să apelezi la doctor sau la moaşă?

„Momentul în care femeia trebuie să apeleze doctorul sau moaşa sunt convenite în prealabil. În general, femeia însărcinată ar trebui să apeleze doctorul sau moaşa dacă:

  • se produce ruptura membranelor
  • va fi eliminat brusc un volum mare de lichid amniotic;
  • se constată o scurgere vaginală persistentă – este posibil ca membranele să se fi fisurat – în absenţa sau prezenţa contracţiilor;
  • se constată orice fel de sângerare vaginală;
  • simte presiune sau durere la nivelul coloanei lombare şi/sau pelvisului;
  • are contracţii intense, de minimum 60 de secunde, la cinci minute, timp de o oră;
  • percepe o descreştere semnificativă a mişcărilor fetale faţă de ritmul obişnuit al ultimelor săptămâni”, a mai spus Adina Păun.

Dacă ţi-e frică, fă-ţi un control!

Dacă nu te simţi bine sau eşti îngrijorată în privinţa unui travaliu fals, cel mai bine este să îţi suni medicul. Ai putea realiza un drum până la spital sau la cabinetul doctorului care se va dovedi a nu fi necesară, însă vei sta liniştită că momentul acela încă nu a sosit. Cu siguranţă au fost şi alte mămici care şi-au luat măsuri de precauţie ca tine, nu ai de ce să îţi faci griji. Travaliul fals poate dura de la câteva ore, până la o lună sau mai mult, iar semnele şi simptomele se pot dovedi diferite de la femeie, la femeie, ba chiar de la sarcină, la sarcină.

Dacă îţi e dificil să diferenţiezi contracţiile, din nou, poţi apela la medic. Oricum, mai devreme sau mai târziu, vei auzi cuvintele: „Astăzi va veni pe lume bebeluşul tău!”.

Aşadar, trebuie să ai grijă la contracţii, la tipul lor, la durata lor, la intensitatea lor şi nu intra în panică orice ar fi! Pentru toate întrebările tale sigur există un răspuns avizat. Important este să îl ceri atunci când rămâi fără idei sau simţi că ţi-a venit sorocul.J

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *