O femeie din Rusia a născut natural un bebeluş de peste 5 kilograme

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Greutatea unui copil în momentul naşterii este influenţată de mai mulţi factori. Principalul factor este sexul, băeieţeii cântărind mai mult decât fetiţele. Pe de altă parte evoluţia fătului este influenţată de starea de sănătate a mamei, de alimentaţia pe care aceasta şi-o asigură pe timpul sarcinii şi de moştenirea genetică. Astfel, un nou născut poate cântări la naştere între 2700 grame şi 4000 grame. Micuţii care se nasc având o greutate mai mică sau mai mare decât cele cuprinse între aceste valori, necesită o atenţie specială din parte cadrelor medicale, cel puţin în primele zile de viaţă.

O femeie din Rusia a nascut natural un bebelus de peste 5 kg

Picture 1 of 5

Greutatea mare a unui nou născut
Un nou născut este considerat a fi prea mare, dacă greutatea lui în momentul naşterii depăşeşte 4000 grame. Acest fenomen se numeşte macrosomie, şi este din ce în ce mai des întâlnit.
Cauzele pot fi asociate factorilor genetici, faptului că mama a suferit în timpul sarcinii de diabet zaharat, sarcina a durat mai mult de 40 de săptămâni sau mama este supraponderală.
Acest fapt nu implică neapărat probleme de sănătate ulterioare, însă pot exista câteva riscuri dacă naşterea se produce pe cale naturală, micuţul putând suferi dislocarea umărului sau rupturi de clavicule, iar pentru mamă ar fi o naştere dificilă, urmată de ruperea perineului şi hemoragii.

Cazul din Sud-Vestul Rusiei
O rusoaică în vârstă de 42 de ani a adus pe lume o fetiţă cu o greutate de două ori mai mare decât greutatea medie a nou-născuţilor. Mai exact, micuţa cântărea în momentul naşterii 6300 grame.
Naşterea s-a produs pe cale naturală, fără a se apela la ajutorul analgezicelor, al anesteziei epidurale sau a practicilor chirurgicale. Femeia s-a aflat la a cincea naştere naturală.
Datorită dimensiunilor mult prea mari, micuţa este considerată „uriaşă”, raportată la standardele medicale.
Starea de sănătate a micuţei este bună, medicii descoperind doar o problemă minoră la nivelul urechilor. Bebeluşul este ţinut sub supraveghere, pentru a se asigura că nu apar alte complicaţii ulterioare.

Guinness Book of Records
Potrivit Guinness Book of Records, bebeluşul unei italience a deţinut cea mai mare greutate înregistrată la momentul naşterii. Micuţul a cântărit la naştere 10, 200 kilograme şi s-a născut la Aversa, în septembrie 1995.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com