Cezariana este una dintre cele mai obișnuite metode de a naște. Să fie sau nu o modă, să se teamă sau nu de durere, tot mai multe mămici ajung să solicite efectuarea nașterii prin cezariană. Nu este nimic greșit să îți aduci pe lume bebelușul prin cezariană, însă nu într-un mod programat 100%. Medicii recomandă cezariana la cald ca având numeroase beneficii pentru sănătatea bebelușului. Aceasta are loc atunci când travaliul este deja început, așa încât momentul în care vei face cunoștință cu bebe să fie ales de către el și nu de către tine!
Medicii sunt de părere că ori de câte ori travaliul este început, bebelușul este deja pregătit să își cunoască mama și să dea piept cu noile schimbări ale mediului extrauterin. Astfel, surprizele neplăcute s-ar putea să nu apară sau dacă vor fi, vor fi neînsemnate.
Nașterea prin cezariană capătă din ce în ce mai multe solicitări decât înainte. Și ceea ce surprinde este că majoritatea mămicilor aleg să își aducă pe lume bebelușii prin cezariană, temându-se de durere. Ba chiar mai mult, cezariana este programata cu mult înainte de data probabilă a nașterii. De această dată, mai mult ca sigur ar putea apărea numeroase dezavantaje. Desigur, nu putem contesta faptul că această intervenție chirurgicală a reușit să salveze de-a lungul timpului numeroase vieți, însă Organizația Mondială a Sănătății recomandă în continuare nașterea naturală.
Cezariana la cerere se realizează de cele mai multe ori fără calcule atente din partea medicilor. De aceea, Organizația Mondială a Sănătății recomandă efectuarea cezarienei chiar în apropierea venirii bebelușului pe lume, atunci când travaliul s-a declanșat. În cazul în care este făcută mai devreme, apar, fără îndoială și complicațiile.
VEZI CARE SUNT BENEFICIILE NAȘTERII PRIN CEZARIANĂ DUPĂ DECLANȘAREA TRAVALIULUI!

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
