Prin cezariană ar trebui să treci doar atunci când este cu adevărat nevoie. De obicei, nașterea prin cezariană aduce pentru mămică o recuperare mult mai grea, dar și foarte multă teamă față de incizie.
Deși multe femei sunt contrazise atunci când iau decizia să nască prin cezariană, această mămică și-a dorit să păstreze o amintire vie cu cicatricea care avea să îi salveze și pe ea și pe bebelușul ei. Deși a optat pentru o naștere vaginală, din cauza complicațiilor, această femeie a ajuns în cele din urmă să experimenteze momentul unei intervenții chirurgicale, aducându-și copilul pe lume prin cezariană.
La numai câteva zile de la naștere a vrut să facă o fotografie cu incizia provocată de nașterea prin cezariană pentru a le arăta și altor mămici că nașterea este frumoasă în orice mod ai alege să îți aduci pe lume bebelușul. Iar pentru a împărtăși sentimentele sale, aceasta a ținut pe picioare puiul care abia se născuse și care fusese salvat de această opțiune.
Vezi fotografia care te va impresiona!

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
