Ce se întâmplă cu pielea în sarcină?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Sarcina aduce odată cu ea o serie întreagă de schimbări. Numărul mare de hormoni are rolul de a ajuta corpul femeii să se obișnuiască cu noua sa postură, cu bebelușul ce se află în pântec. Cu toate acestea, valorile hormonale mari determină și o serie de transformări cu care unele mămici sunt obișnuite, iar altele nu.

pielea in sarcinaÎn perioada celor nouă luni, corpul femeii însărcinate trece prin numeroase modificări, așa încât uneori vei avea senzația că nu mai semeni aproape deloc cu ceea ce erai înainte de a rămâne însărcinată. Printre cele mai mari schimbări cu care va trebui să te acomodezi se referă la modificarea structurii pielii. Apar așa numitele schimbări de pigmentare. Cu alte cuvinte, pielea ta va deveni pe zi ce trece mai închisă la culoare. Astfel, atât porțiunile din zona coapselor, cât și din zona mameloanelor devin mai închise. În plus, este posibil ca între ombilic și zona pubiană să fie străbătută de linia nigra, o linie închisă la culoare, care pare că unește perfect cele două puncte.

Nici fața nu rămâne neatinsă de excesul de hormoni. Mai exact, gravida s-ar putea confrunta cu apariția unor pete închise, așezate îndeosebi în zona obrajilor sau la nivelul buzei superioare. De obicei, sunt de culoare maronie, iar acest lucru poartă denumirea de mască gravidică, care poate dispărea imediat după naștere sau poate persista mai mult timp.

Indiferent de prudența pe care mama o manifestă, toate aceste transformări ale pielii nu pot fi prevenite. Ceea ce poate face mama este să stea cât mai mult timp la umbră, să se ferească mai exact de razele agresive ale soarelui și să folosească cremă cu protecție solară. Expunerea la soare accentuează și mai mult pigmentarea pielii.

VEZI MAI JOS CE MODIFICĂRI ALE PIELII MAI POT APĂREA!

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com