Odată primele mișcări știute, mai mult ca sigur abia aștepți următoarele tumbe. Și acest lucru pentru că îți place tare mult senzația pe care ți-o oferă și poate și mai mult pentru că îl știi bine, acolo, la tine în burtică. Cu toate acestea, fiecare bebeluș are propriul său ritm. Este posibil să îl simți de acum înainte în fiecare zi sau chiar de mai multe ori pe zi, la fel cum este posibil ca bebelușul să nu mai miște la fel de des. Iar acest lucru nu trebuie să te sperie pentru că este posibil ca bebe să nu fie atât de activ precum ți-ai dori.
Chiar și așa, medicii îți vor face o recomandare și îți vor indica că numărul bătăilor pe care trebuie să îl simți este de minim una/zi, imediat după prima mișcare, iar după săptămâna 28 de sarcină, mișcările vor fi din ce în ce mai numeroase.
În plus, începând cu ultima parte a sarcinii, din săptămâna 36 de sarcină, bebe trebuie să se miște iarăși pentru a ajunge în poziția fetală normală pentru naștere.
În ultimul trimestru de sarcină numărul mișcărilor fetale poate depăși chiar și 30/oră. De aceea, mai mult ca sigur aceste mișcări vor fi trecute mai ușor cu vederea de către tine, fiind o obișnuință. Bebeșlușul se va mișca atât de tare încât uneori îl va simți până și tatăl. La fel, loviturile sale vor fi destul de puternice, uneori ușor dureroase.
VEZI CUM POȚI MONITORIZA MIȘCĂRILE BEBELUȘULUI!

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.
