Stresul afectează copiii – ce poți să faci ca sa previi?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Stresul afectează din ce în ce mai mulți oameni. Deși tindem să spunem că doar noi, adulții, suntem stresați, în realitate, copiii noștri sunt din ce în mai afectați de acest lucru. Desigur, situațiile aparent stresante pentru copii ni se par foarte ușor de parcurs. Chiar și așa, copiii noștri se simt răpuși în fața unor astfel de provocări.

stresulStres sau nu?

Stresul poate fi și în joacă. Joaca rămâne o aventură pentru fiecare copil, un lucru în care se aventurează cu mare drag. Însă, spun psihologii, până și joaca atrage anumite situații stresante pentru copiii mici care trebuie să se concentreze din ce în ce mai mult asupra situației date.

Ne place să credem că ori de câte ori copilul nostru are haine, mâncare, beneficiază de condiții bune la școală nu are de ce să fie stresat. Stilul de viață al copilului arată perfect, ar spune părinții. Însă, orice copil are nevoie de atenție, lucru pe care uneori ajung să îl primească cu porția de la părinți. Nevoile emoționale ale unui copil par să nu fie atât de ușor de observat, așa că părinții trec cu vederea ușor aceste lucruri.

Stresul pare a fi normal la copii până într-un punct. Este firesc să fim agitați atunci când mergem la școală, când avem de făcut exerciții, însă nu este firesc atunci când trăim viața cu mare intensitate. Cei mici nu cunosc cum anume să selecteze exact ceea ce îi interesează. Tot ei nu știu să se apere și să se adapteze schimbărilor atât de ușor ca adulții.

Stresul la copii și cauzele sale

În funcție de fiecare copil în parte stresul poate fi privit diferit. Orice copil trece prin lucruri mai puțin plăcute în viață, unii fac față mai ușor schimbărilor, alții mult mai greu. Unii se pot obișnui cu un nou frățior în familie, alții nu. De asemenea, unii copii consideră un motiv în plus pentru a se frământa doar teama de eșec sau lipsa încrederii în propriile sale forțe. Iar atunci când părinții îi trasează sarcini duble, acesta nu va ști pe cine să asculte.

Iată câteva dintre motivele pentru care copiii pot fi stresați:

  • pierderea unui părinte, frate sau apropiat;
  • divorțul părinților;
  • probleme financiare cu care se confruntă familia;
  • eșecul la școală;
  • starea de boală atât a sa, cât și a unei persoane dragi;
  • schimbarea școlii;
  • schimbarea casei;
  • eșecurile școlare;
  • agresivitatea părinților;
  • lipsa încrederii în propriile forțe;
  • suprasolicitarea.

Simptomele stresului la copii

Nu putem ști exact care sunt toate simptomele stresului, întrucât fiecare copil se manifestă în mod diferit. Unii plâng, se retrag în camera lor, alții devin agresivi și nu acceptă nicio provocare. Desigur, printre simptomele stresului putem aminti durerile de burtică pe care le acuză, plânsul fără motiv, dar și stările de agresivitate în fața colegilor. Un copil care nu prezintă niciun simptom nu înseamnă că nu este stresat, ci mai degrabă că poate face față mai ușor stresului. În natura noastră stau anumite caracteristici – băieții devin mai agresivi atunci când trec prin anumite perioade mai agitate, iar fetele plâng ori sunt mult mai supărăcioase și chiar ajung să se retragă sau să se izoleze. Pot exista și cazuri în care aceste tipologii să reacționeze în mod diferit, așa cum spuneam totul este relativ. Un copil stresat este în general trist, supărat, dar poate deveni și agresiv, intolerant.

Astfel de stări pot fi în general normale la copii, mai exact un copil poate reacționa așa prin natura sa. Apare astfel întrebarea – cum ne dăm seama dacă este sau nu stresat. Răspunsul este destul de simplu. Stresul la copii provoacă schimbarea. Dacă un copil era liniștit și nu manifesta semne de agresivitate, iar dintr-o dată ajunge să se schimbe ar fi bine să luați în calcul și o astfel de supoziție. Atunci când copilul se comporta normal, iubea să fie alături de prieteni și apropiați și dintr-o dată ajunge să se retragă în colțișorul preferat al camerei sau printre jucăriile sale preferate ori în fața televizorului, atunci este posibil ca ceva să îl supere.

Copiii mici sunt mai impulsivi – ajung să plângă mai repede, să fie mai nervoși, refuză să mănânce, să doarmă, devin furioși, se sperie repede.

Adolescenții au altfel de comportamente – fug de acasă ori se integrează în grupuri care i-ar ajuta să treacă mai departe. Astfel, pot ajunge să practice anumite activități nu tocmai plăcute.

Ce este de făcut?

Principala și poate cea mai comună sursă de stres este suprasolicitarea școlară. Evitând astfel situațiile grele (divorț, pierderea unui părinte, etc), școlarii se confruntă pe zi ce trece cu exigențe din ce în ce mai mari venite atât din partea părinților, cât și a profesorilor. Resimt o presiune pe care nu o vor putea duce, lucru care se va răsfrânge asupra activităților lor zilnice și asupra stării generale. De asemenea, lucrurile sunt și mai grele atunci când părinții le aduc reproșuri sau fac comparații cu alți copii care au rezultate mai bune.

Recent, un studiu a demonstrat că este indicat sa nu bifezi într-o evaluare greșelile copilului, ci să încerci să îi scoți în evidență ceea ce a făcut bine, încercuind rezultatele bune. Copilul va fi mult mai motivat, va avea încredere în forțele sale, va dobândi stima de sine și va face mai ușor față eșecurilor. Va cunoaște că nu va fi certat și că îi sunt apreciate progresele.

Prezența prietenilor reprezintă o altă variantă pentru ca stresul să fie îndepărtat. Aceștia vor ajunge să se cunoască mai bine, prin prisma prietenilor vor reuși să facă comparație, să se comporte asemenea lor, să fie mai încrezători în propriile forțe. Vor comunica mai ușor și vor dezvălui stările prin care trec, eliberându-se de situațiile neplăcute. Încurajându-ți copilul să aibă prieteni, îl vei avea în siguranță.

Evită schimbările radicale fără a purta inițial o discuție și fără a-i cunoaște părerea. Orice copil are nevoie de răspunsuri la orice fel de întrebare, pe care le va putea primi doar de la părinți. Este bine să îi demonstrați încredere, să îi vorbiți zilnic despre activitățile în care nu v-ați văzut și să nu îl faceți martor supărărilor voastre.

Fiți lângă el! Aceasta pare a fi îndrumarea psihologilor. Petreceți cât mai mult timp alături de cel mic întrucât are nevoie de prezența voastră. Pe el nu îl interesează performanțele profesionale, are nevoie de mami și tati, împreună, asistând clipă de clipă la creșterea lui.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com