Rinofaringita acută

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Sub termenul popular de răceală, rinofaringita acută reprezintă una dintre cele mai comune afecţiuni ale copiilor cu vârste mici. Inflamarea părţii superioare a faringelor ajunge să creeze grave probleme de sănătate pentru cei mici, în mod deosebit în timpul sezonului rece, toamna, iarna și primăvara devreme.

Rinofaringita acută (1)

Cine nu a văzut copil bolnav de răceală? Însă, atunci când sunt mici, fac febră, îi doare capul sau gâtul și tot atunci când ești proaspăt părinte, ajungi să te sperii și nu știi cum să îl ajuți. La fel, te întrebi de ce apar atât de des astfel de episoade de răceală și, mai ales, care sunt remediile.

Cauzele rinofaringitei acute

Virușii, bacteriile ce trăiesc în atmosferă și se transmit pe calea aerului ne îmbolnăvesc copiii. Tocmai de aceea, rata îmbolnăvirii copiilor integrați în colectivitate este mai mare decât cea a copiilor care se află încă sub ocrotirea mediului familial. Așadar, virușii ori bacteriile pătrund în organismul copilului, se depun pe țesutul limfoid, foarte aproape de țesuturile respiratorii. Cu rol de apărare, sunt produși anticorpii, care vor încerca să protejeze organismul de o astfel de boală. Toate aceste reacții vor produce simptomatologia acestei afecțiuni. Așadar, rinofaringita acută este contagioasă, fiind în mod deosebit de origine virală, cauzată de rinovirus. Numărul tulpinilor acestui virus sunt destul de multe, astfel că în timpul sezonului rece tot mai mulți copii ajung să se îmbolnăvească, iar simptomatologia poate fi diferită. În cazul în care nu se tratează cu atenție, riscul ca răceala să se transforme într-o serioasă infecție respiratorie, bronșită, bronșiolită ori chiar pneumonie este foarte crescut. În același timp, medicii avertizează că răceala netratată poate conduce către laringită, otită medie acută, conjunctivită, sinuzită.

Simtome rinofaringită

Durerile de gât, strănutul, tusea și febra supără orice copil bolnav de rinofaringită. Desigur, acestora li se vor adăuga și altele, la fel de neplăcute. Copiii vor deveni mai agitați, vor refuza să mănânce, se vor plânge că îi doare capul. În plus, vor putea prezenta vomă, diaree, scurgeri nazale sau, din contră, obstrucție nazală. Febra este cel mai supărător simptom. Atunci când observi că bebelușul are febră mare, te sperii. Starea sa de rău devine din ce în ce mai supărătoare, copilul va fi mult mai agitat. Pentru ca toate aceste lucruri să treacă cu bine, va trebui să te prezinți grabnic la medic în vederea prescrierii unui tratament și a investigării cauzelor care au produs această boală.

În funcție de vârsta pe care o are copilul, simptomele vor fi resimțite diferit, sugarii
fiind mult mai afectați decât copiii mai mari.

Tratament rinofaringită

Medicamentele pentru stabilizarea stării febrile, precum paracetamolul, ibuprofenul sunt primele recomandate într-o astfel de situație. În funcție de investigarea cauzelor care au produs îmbolnăvirea, bebelușii vor primi îngrijirile medicale adecvate. De regulă, medicii le vor recomanda părinților să aspire secrețiile nazale, folosindu-se de ser fiziologic. Supozitoarele pot fi alte soluții recomandate, în mod deosebit pentru sugari. Antibioticele nu se vor administra decât în cazuri grave, atunci când starea de sănătate a bebelușului este grav afectată.

Hidratarea reprezintă o altă măsură pe care părinții trebuie să o aibă în vedere. Febra crescută sau diareea sunt cauze care vor putea produce deshidratarea. De aceea, se recomandă ca, atunci când sunt bolnavi, să le oferiți multe lichide.

În plus, nu îi îmbrăcați prea gros și nici nu faceți mult prea cald în încăperea în care se află copilul. Acesta va avea nevoie de un mediu prietenos, chiar și atunci când este bolnav. În același timp, îmbăierea bebelușului este permisă, deși unele teorii sunt contra acestei metode.

În cazul în care febra copilului este prea mare, puteți recurge la împachetări, împăturind copilul de la abdomen în jos într-un scutecel înmuiat în apă călduță. Acesta este un remediu recomandat de medici atunci când febra nu cedează chiar și după administrarea medicației antitermice.

Remedii de la „mama

Desigur, trăim într-o lume modernă, în care ne e mai la îndemână să recurgem direct la medicamente. Însă, desigur, ne mai aducem aminte de momentul în care mama ne înmuia șosetele în oțet, dar și de momentul în care ne făcea frecție cu spirt și apă, ne oferea ceai cald și ne înfășa într-o pătură groasă pentru a transpira, după care ne schimba și iarăși repeta procedeul. Desigur, toate aceste lucruri nu trebuie uitate, ele putând fi soluția problemelor copilului nostru.

Indiferent de situație, adresați-vă medicului specialist și nu îi administrați niciodată copilului medicamente la întâmplare!

Rinofaringita acută nu este o boală periculoasă în cazul în care este depistată din timp și tratată cu seriozitate. Desigur, deși comună, are nevoie de investigaţii de specialitate și tratament corespunzător. Ceea ce nu va trebui să te surprindă este că bebelușul tău s-ar putea îmbolnăvi de mai multe ori în cursul unui an. Iar atunci când vom alege metodele de tratament potrivite, va trebui să recurgem la antibiotice doar atunci când starea copilului nu poate fi recuperată altfel.

dr. Carmen Zăpucioiu, medic primar pediatru, doctor în medicină

021 316 93 66

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

2 Responses

  1. Eu am ajuns cu fetita mea cu rinofaringita la doamna doctor Zamfir de la Grigore Alexandrescu si am fost foarte multumita de modul in care a tratat-o. O recomand

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *