Gemoterapia

Gemoterapia sau terapia cu extracte din ţesuturi vegetale embrionare nu este nouă. Ceea ce este însă nou e principiul stabilităţii nelimitate a extractului glicerinoalcoolic la concentraţii mari. Aceasta a permis păstrarea în timp a produsului.

Gemoterapia (1)

Picture 1 of 2

Utilizarea de către S.C. HOFIGAL EXPORT-IMPORT S.A. a monodozelor, renunțând la închiderea și deschiderea sticlei pentru numărarea picăturilor prin care se alterează produsul în contact cu aerul și mediul înconjurător, a făcut posibilă realizarea de scheme de tratament și de combinații a gemoderivatelor.

Compoziția chimică a gemoderivatelor determinată cu ajutorul aparaturii moderne a permis punerea în evidență a numeroși factori de creștere, enzime, proteine sau alte subsțante care poartă programul genetic al embrionului în procesul dezvoltării. Acești factori sunt deseori comuni cu cei ce circulă la nivel celular în pereții diferitelor țesuturi.

Gemoterapia, cea mai tânără dintre bioterapii, este exemplul cel mai elocvent al unui mod revoluționar de a concepe omul. În ultima vreme, această ramură a fitoterapiei novatoare a avut un impuls major în Franța, Belgia, Germania, Marea Britanie, de puțin timp în Italia și, recent, pași importanți se fac și la noi în țară.

Gemoterapia este o metodă terapeutică ce aparține bioterapiei și care se inspiră din principiile analogic biochimice ale drenajului biologic. Utilizează în scopuri terapeutice soluții în prima diluție decimală de macerate hidrogliceroalcoolice din extracte vegetale proaspete, reprezentate prin țesuturi meristematice (muguri, lăstare, ramuri tinere, boboci, rădăcini tinere, amenți, scoarța internă a rădăcinilor, scoarța ramurilor tinere, limfa, semințe, alte țesuturi embrionare).

Gemoterapia poate rezolva o serie de afecțiuni patologice, deoarece este ușor de utilizat și este practic lipsită de efecte secundare. Gemoterapicele sunt recomandate ca remedii cu acțiune proprie, dar și sub formă de adjuvante ale terapiei alopate cu rezultate de bună calitate.

Utilizarea gemoterapicelor este practică și rapidă, deoarece sunt comercializate într-o formă foarte bună de folosit, fiind suficientă diluarea cu apă a cantității de monodoze prescrise zilnic și pot fi asociate pe parcursul unei zile cu alte gemoderivate pentru obținerea unui rezultat terapeutic mai complex. Înțelegerea de către medic a gemoterapiei înseamnă o armă deosebit de eficace în mâna sa împotriva bolilor de orice tip și la orice organ.

Mai mult, există gemoderivate care pot fi utilizate la peste 20 de afecțiuni. Acest lucru este posibil deoarece multe organe interne au același gen de precursori sau sisteme energetice de acțiune.

De exemplu, pentru afecțiunea ginecologică de tip fibrom uterin se pot folosi:

  • Gemoderivat din Muguri de coacăz negru (Ribes nigrum) – 1 monodoză, o dată/zi dimineața.
  • Gemoderivat din Mlădiţe de mur (Rubus fruticosus) – 1 monodoză, o dată/zi prânz.
  • Gemoderivat din Mlădiţe de zmeur (Rubus idaeus) – 1 monodoză, o dată/zi seara.
  • Gemoderivatul din Muguri de coacăz negru (Ribes nigrum) – extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH.

Este un drenor universal, hiposuprarenalism, în sindroame alergice acute şi cronice, previne şi inhibă stările inflamatoare de diverse cauze: în rinite şi rinofaringite recidivante, sinuzite, emfizem pulmonar, bronşite cronice, parotidite; în artroze şi unele forme de reumatism inflamator, în gastrită, hepatită cronică, pancreatită cronică, dismetabolism, retinopatie diabetică şi tulburări de percepţie, hemeralopie, leziuni retiniene, diminuarea acuităţii vizuale, atrofia nervului optic, glomerulonefrita acută postinfecţioasă, adenom de prostată, prostatita cronică, chisturi ovariene şi fibrom uterin.

Asocieri cu alte extracte glicerinohidroalcoolice: în insuficienţa suprarenală cu stejarul şi porumbarul; în rinite şi rinofaringite recidivante cu măceşul şi bradul; în osteoartrite cu pinul şi viţa de vie; în retinopatia diabetică cu dudul negru şi nucul; în retinopatia cu tulburări de percepţie, hemeralopie, cu afinul; în emfizemul pulmonar cu alunul; în chist ovarian şi fibrom uterin cu zmeurul; în atrofia nervului optic cu arţarul etc. La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Gemoderivatul din Mlădiţe de mur (Rubus fruticosus) – extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH.

Se recomandă în insuficienţă respiratorie obstructivă, emfizem pulmonar, osteoporoză postmenopauză, artroze, diabet zaharat tip II, fibroscleroza şi hialinoza organelor senescente, ateroscleroza, hipertensiune arterială, nefropatie interstiţială cronică, angină eritematoasă.

Asocieri cu alte extracte glicerinohidroalcoolice: în bronşită cronică obstructivă cu arinul negru, carpenul şi coacăzul negru; în emfizemul pulmonar cu alunul şi coacăzul negru; în osteoartroze, reumatism cronic degenerativ cu coacăzul negru, pinul, mesteacănul pufos şi viţa de vie; în diabetul zaharat de tip II cu arţarul de câmpie, nucul şi ienupărul; în nefrita interstiţială cronică cu sau fără pielonefrită cu fagul. La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Gemoderivatul din Mlădiţe de zmeur (Rubus idaeus) – extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH.

Se recomandă ca remediu al tulburărilor endocrine feminine, chisturi ovariene, fibrom uterin, sterilitate feminină, sindrom de hiperfoliculinemie premenstruală, mastopatie fibrochistică, metrite şi vaginite, senescenţă feminină; tulburări neurovegetative premenstruale, tulburări ale libidoului; ateroscleroză; oligurie şi litiază urinară; retenţie hidrică; acnee.

Asocieri cu alte extracte glicerinohidroalcoolice: în tulburări neurovegetative premenstruale, dismenoree cu salcie-amenţi; în frigiditate cu mesteacănul pufos şi rozmarinul; în boala polichistică ovariană cu coacăzul negru; în îmbătrânire precoce la femei şi menopauză cu rozmarinul şi merişorul de munte. La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Pentru rinofaringitele cronice la copii se pot folosi ca schemă de tratament:

  • Gemoderivat din Muguri de brad alb (Abies alba) – 1 monodoză o dată/zi dimineața.
  • Gemoderivat din Muguri de mesteacăn alb (Betula pendula) – 1 monodoză o dată /zi prânz.
  • Gemoderivat din Mlădiţe de măceş (Rosa canina) – 1 monodoză o dată /zi seara.
  • Gemoderivatul din Muguri de brad alb (Abies alba) – extract glicerinohidroalcoolic diluat 1DH.

Se recomandă în demineralizări şi afecţiuni osteo-articulare, hipocalcemii uşoare, tulburări neuro-musculare secundare carenţei de calciu, tulburări de dezvoltare a dentiţiei, carii dentare de demineralizare, anemie hipocromă, infecţii acute şi cronice din sfera ORL; este imunostimulator nespecific la persoane cu istoric de infecţii frecvente ale căilor respiratorii.

Asocieri cu alte extracte glicerinohidroalcoolice: în osteocondrită infantilă, întârzieri de creştere, rahitism, fracturi la copii şi carii dentare cu mesteacănul; în rinofaringite recidivante şi traheobronşite recidivante la copii cu măceşul şi mesteacănul; în rinofaringite recidivante, alergii şi sindrom astmatiform cu coacăzul negru şi măceşul; în parodontită cronică cu mesteacănul pufos şi stejarul. La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Gemoderivatul din Muguri de mesteacăn alb (Betula pendula) – extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH.

Se recomandă în inflamaţii ale mucoaselor (rinite acute, rinite alergice, rinofaringite recidivante), carenţe minerale, rahitism, tulburări de creştere, osteomielite şi osteocondrite, osteoartrite, carii dentare, mastopatie fibrochistică şi adenopatii.

Asocieri cu alte extracte glicerohidroalcoolice: în rinite alergice, rinofaringite recidivante cu coacăzul negru şi măceşul; în osteocondrite, rahitism, carenţe minerale, fracturi cu bradul alb; în adenopatii cu nucul etc. La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Gemoderivatul din Mlădiţe de măceş (Rosa canina) – extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH.

Se recomandă în inflamaţii recidivante ale căilor respiratorii superioare la copii, gripă, anemie postinfecţioasă, scădere ponderală, remediu optim pentru copiii care prezintă întârzieri de creştere, astenie şi stări de epuizare, hemicranie, cefalee vasomotorie, decalcifieri osoase şi demineralizări juvenile, osteoporoză postmenopauză, herpes recidivant, diaree cronică, sinovite şi artrosinovite, prurit, eczeme, furunculoză recidivantă, fragilitate capilară.

Asocieri cu alte extracte glicerohidroalcoolice: în rinofaringite recidivante ale copilului cu coacăzul negru şi mesteacănul; în tulburări ale creşterii, convalescenţă, astenie, demineralizare, armonizarea creşterii cu porumbarul, bradul şi mesteacănul; în osteoporoză postmenopauză cu pinul şi murul; în fragilitate vasculară cu castanul sălbatic; în alergie şi astm alergic cu coacăzul negru; în stări de astenie după boli infecţioase-gripă, rujeolă, varicelă cu coacăzul negru şi stejarul; în cefalee vasomotorie cu coacăzul negru şi arinul negru; pentru potenţarea efectului tranchilizant cu teiul; în anemii cu cătina roşie etc.

La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Administrarea extractului glicerinohidroalcoolic 1DH recomandat, după diluare în puţină apă, se ţine cât mai mult în cavitatea bucală pentru favorizarea absorbţiei prin mucoasă şi se înghite treptat.

Termenul de valabilitate pentru aceste tipuri de produse este de cinci ani.

Forma de prezentare este o cutie pliantă cu 30 monodoze de extract glicerinohidroalcoolic.

Dr. Farm. Chim. Daniela Anca RaiciuDr. Farm. Chim. Daniela Anca Raiciu, Director Marketing Hofigal, Vicepreşedinte al Societăţii Române a Chimiştilor Cosmetologi; Vicepreşedinte al Organizaţiei Interprofesionale a Producătorilor din Domeniul Plantelor Medicinale şi Aromatice


 

Detoxifierea organismului prin gemoterapie

Terapia cu extracte din ţesuturi vegetale embrionare nu este nouǎ. Ceea ce este însǎ nou, e principiul stabilitǎţii nelimitate a extractului glicerinohidroalcoolic la concentraţii mari. Aceasta a permis pǎstrarea în timp a produsului.

GemoterapiaUtilizarea de către S.C. HOFIGAL EXPORT-IMPORT S.A. a monodozelor, renunţând la închiderea și deschiderea sticlei pentru numărarea picăturilor prin care se altera produsul în contact cu aerul și mediul înconjurător, a făcut posibilă realizarea de scheme de tratament și de combinaţii a gemoderivatelor.

Compoziția chimică a gemoderivatelor determinată cu ajutorul aparaturii moderne a permis punerea în evidenţă a numeroși factori de creștere, enzime, proteine sau alte substanţe care poartă programul genetic al embrionului în procesul dezvoltării.

Acești factori sunt deseori comuni cu cei ce circulă la nivel celular în pereţii diferitelor ţesuturi.

Gemoterapia este o metodă terapeutică ce aparţine bioterapiei și care se inspiră din principiile analogic biochimice ale drenajului biologic.

Utilizează în scopuri terapeutice soluţii în primă diluţie decimală de macerate hidrogliceroalcoolice din extracte vegetale proaspete, reprezentate prin ţesuturi meristematice (muguri, ramuri tinere, boboci, rădăcini tinere, amenţi, scoarţa internă a rădacinilor, scoarţa ramurilor tinere, limfa, seminţe, alte ţesuturi embrionare).

Gemoterapia poate rezolva o serie de afecţiuni patologice, deoarece este ușor de utilizat și este practic lipsită de efecte secundare.

Gemoterapicele sunt recomandate ca remedii cu acţiune proprie, dar și sub formă de adjuvante ale terapiei alopate cu rezultate de bună calitate. Utilizarea gemoterapicelor este foarte practică și rapidă, deoarece sunt comercializate într-o formă foarte bună de folosit, fiind suficientă diluarea cu apă a cantităţii de monodoze prescrise zilnic și pot fi de asociate pe parcursul unei zile cu alte gemoderivate pentru obţinerea unui rezultat terapeutic mai complex.

Înțelegerea de către medic a gemoterapiei înseamnă o armă deosebit de eficace în mâna sa împotriva bolilor de orice tip și la orice organ. Mai mult, există gemoderivate care pot fi utilizate la peste 20 de afecţiuni.

Acest lucru este posibil deoarece multe organe interne au același gen de precursori sau sisteme energetice de acţiune.

În multe dintre lucrările mele despre gemoterapie, am discutat despre procedurile de detoxifiere sau drenaj care pot fi realizate cu ajutorul extractelor glicerinohidroalcoolice din muguri și mlădiţe de plante tinere.

Detoxifierea și drenajul reprezintă doi termeni distincți, două direcții terapeutice separate, deși sunt legate între ele și, de multe ori, sunt folosite aceleași combinații de remedii.

Diferențele dintre ele sunt următoarele:

  • detoxifierea este considerată un scop terapeutic în sine (facem un tratament pentru detoxifiere, ca țintă finală), pe când drenajul este de multe ori o etapă folosită înainte de un alt proces terapeutic (de exemplu, drenajul hepatic înainte de un tratament homeopat).
  • un protocol de detoxifiere este de cele mai multe ori o abordare generalizată, sistemică (care se adresează întregului organism), în timp ce drenajul este de cele mai multe ori țintit pe anumite organe sau sisteme.
  • detoxifierea își propune în principal eliminarea toxinelor exogene, în timp ce drenajul este utilizat cel mai adesea pentru curățarea toxinelor exogene.

Gemoderivat din Mlădiţe de rozmarin (Rosmarinus officinalis) – extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH. Se recomandă în afecţiuni digestive, tulburări metabolice, diabet zaharat, afecţiuni neuro-psihice, afecţiuni cardio-vasculare, ateroscleroză; normalizează valorile tensiunii arteriale, disfuncţii endocrine, afecţiuni locomotorii, afecţiuni dermatologice; prevenirea proceselor de îmbătrânire. Rozmarinul este un coleretic şi hipocolesterolemiant optim.

Rozmarinul fortifică vederea şi memoria, reglează activitatea sistemului nervos. Fiind un bun cicatrizant, decongestionant şi vasodilatator periferic, se utilizează în dureri articulare, musculare şi reumatice şi torticolis.

Asocieri cu alte extracte glicerinohidroalcoolice: în insuficienţă hepatică incipientă, ca regenerator al funcţiilor celulei hepatice cu ienupărul şi radicele de secară; în drenajul hepato-biliar cu arţarul de câmpie şi frasinul; în hipotensiune arterială cu coacăzul negru şi stejarul; în îmbătrânire precoce la femei şi menopauză cu zmeurul şi merişorul de munte.

La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Gemoderivat din Muguri de coacăz negru (Ribes nigrum) – extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH.

Este un drenor universal, hiposuprarenalism, în sindroame alergice acute şi cronice, previne şi inhibă stările inflamatoare de diverse cauze: în rinite şi rinofaringite recidivante, sinuzite, emfizem pulmonar, bronşite cronice, parotidite; în artroze şi unele forme de reumatism inflamator, în gastrită, hepatită cronică, pancreatită cronică, dismetabolism, retinopatie diabetică şi tulburări de percepţie, hemeralopie, leziuni retiniene, diminuarea acuităţii vizuale, atrofia nervului optic, glomerulonefrita acută postinfecţioasă, adenom de prostată, prostatita cronică, chisturi ovariene şi fibrom uterin.

Asocieri cu alte extracte glicerinohidroalcoolice: în insuficienţă suprarenală cu stejarul şi porumbarul; în rinite şi rinofaringite recidivante cu măceşul şi bradul; în osteoartrite cu pinul şi viţa de vie; în retinopatia diabetică cu dudul negru şi nucul; în retinopatia cu tulburări de percepţie, hemeralopie, cu afinul; în emfizemul pulmonar cu alunul; în chist ovarian şi fibrom uterin cu zmeurul; în atrofia nervului optic cu arţarul etc. La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Gemoderivat din Scoarţă de salcie (Salix alba) – extract glicerinohidroalcoolic

diluat 1 DH. Se recomandă în artrite acute, poliartrită reumatoidă şi reumatism articular acut, artroze ale micilor articulaţii, artralgii, algii din artroze, sindrom gripal cu febră, transpiraţii nocturne.

Asocieri cu alte extracte glicerinohidroalcoolice: în artroze cu coacăzul negru, pinul şi viţa de vie; în artroze ale micilor articulaţii cu viţa de vie. La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Gemoderivat din Muguri de frasin (Fraxinus excelsior) – extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH. Se recomandă în disfuncţii metabolice, gută, obezitate cu retenţie hidrică; colecistită, dischinezie biliară, litiază biliară; artroze şi artrite cu hiperuricemie, tendinite şi inflamaţii ligamentare, dureri musculare şi osteo-articulare; celulite şi limfangite; retinopatii de diverse etiologii.

Asocieri cu alte extracte glicerinohidroalcoolice: în calculoză colecistică şi renală cu arţarul de câmpie şi rozmarinul; în dischinezie biliară şi colecistită cu arţarul de câmpie; în retinopatii de diverse etiologii cu coacăzul negru şi afinul.

La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Gemoderivat din Muguri de mesteacăn pufos (Betula pubescens) – extract glicerinohidroalcoolic diluat 1 DH. Se recomandă ca tonic şi stimulent general în stări de astenie psiho-fizică şi epuizare, tulburări dismetabolice, carenţe minerale, rahitism, tulburări de creştere, osteoporoză, gonartroză, coxartroză, parodontopatii, anorexie la copii şi adulţi, tromboflebite, gingivite, pioree alveolo-dentară.

Asocieri cu alte extracte glicerinohidroalcoolice: în parodontoze, gingivo-stomatite, parodontită cronică purulentă cu bradul alb şi stejarul; în demineralizări la copii şi adulţi, rahitism cu bradul alb; în tulburări de creştere însoţite de dureri osteo-articulare cu bradul alb şi porumbarul; în rinofaringite recidivante la copii şi adenoidite cu coacăzul negru, măceşul şi bradul alb; în rinofaringite repetate ale adultului cu carpenul; în nevralgie intercostală cu arţarul.

La recomandarea medicului se pot schimba asocierile.

Extracte glicerinohidroalcoolice 1 dh sunt suplimente alimentare.

Administrarea extractului glicerinohidroalcoolic 1DH recomandat, după diluare în puţină apă, se ţine cât mai mult în cavitatea bucală pentru favorizarea absorbţiei prin mucoasă şi se înghite treptat.

Termenul de valabilitate al produselor este de cinci ani. Forma de prezentare este de cutie pliantă cu 30 monodoze de extract glicerinohidroalcoolic.


Lasă un Comentariu...

*