Obstrucţia canalului lacrimo-nazal la sugari

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Obstrucţia canalului lacrimo-nazal este o afecţiune des întâlnită în cabinetul medicului oftalmo-pediatru; incidenţa sa în rândul nou-născuţilor fiind însă sub 10%.

Obstructia canalului lacrimo nazal (1)

Picture 1 of 1

Lacrimile de la suprafața oculară sunt drenate printr-un sistem canalicular spre nas. Orificiul de deschidere în fosa nazală poate fi blocat parțial sau total de o membrană care nu s-a resorbit până la naștere. Lacrimile stagnează în sacul lacrimal, produc o inflamație locală și stimulează secreția de mucus, infectându-se. Părinții sesizează după 7-10 zile de la naștere că unul sau ambii ochi ai nou-născutului prezintă o secreție oculară care determină lipirea genelor și împiedică deschiderea pleoapelor la trezire. În timpul zilei, ochiul este lăcrimos, umed; poate prezenta secreție în exces necesitând o igienă locală frecventă, de regulă fiind alb, neinflamat, nedureros. Uneori, acumularea în exces a secrețiilor în sacul conjunctival determină dilatația acestuia, observându-se ca o umflătură spre baza nasului și sub pleoapa inferioară. Compresia în această zonă duce la evacuarea secreției și acumularea în colțul intern al ochiului.

Afecțiunea se poate confunda cu conjunctivitele și cu glaucomul congenital, care sunt o altă cauză de lăcrimare la nou-născut. Evoluția poate fi de lungă durată, pe parcursul a câtorva luni. În plus, pot exista perioade de remisie parțială, în care secreția oculară e minimă, persistând o lăcrimare excesivă în condiții de vânt sau aer rece. O remisie spontană completă s-a constatat în 90% dintre cazuri, până la vârsta de un an. Totuși, cazurile trenante cu repetate suprainfecții și secreții oculare abundente sau dilatația sacului lacrimal au șanse minime de remisie spontană. Astfel, amânarea până la vârsta de un an a dezobstrucției prin sondaj local, devine supărătoare și frustrantă atât pentru copil, cât și pentru părinți.

Sondajul canalului lacrimal este o măsură terapeutică ce are ca scop permeabilizarea canalului lacrimal prin perforarea obstacolului (membrane, stricturi) utilizând o sondă cu vârf bont.

Decizia privind momentul oportun al sondajului se face diferențiat, în funcție de simptomatologia pacientului, gravitatea suprainfecțiilor, frecvența tratamentelor efectuate sau a încercărilor anterioare de dezobstrucție prin sondaj, astfel încât unele cazuri necesită rezolvare înainte de vârsta de 6 luni a copilului.

Recidiva după primul sondaj este mai frecventă când acesta se efectuează tardiv, după vârsta de 12 luni, datorită inflamației îndelungate a mucoasei canalului lacrimal ce determină refacerea stricturilor și reapariția simptomatologiei. În cazul recidivei după una sau mai multe intervenții sau dacă sondajul a fost amânat foarte mult, este necesară introducerea unui tub siliconic în canalul lacrimo-nazal ce permite menținerea deschisă a acestuia, asigurând un flux normal al lacrimilor și vindecarea completă a mucoasei inflamate. Tubul de silicon se extrage după un interval de 2-3 luni și nu produce disconfort.

Măsuri locale de tratament:

  • masajul asupra sacului lacrimal și părţii laterale a nasului, instituit rapid și
    efectuat corect, poate grăbi rezolvarea spontană a obstrucţiei.
  • îndepărtarea secreţiilor purulente, utilizând șerveţele speciale, impregnate cu antiseptic, ușurează sarcina mamei și asigură confortul copilului.
  • tratamentul cu antibiotic, local, are ca scop rezolvarea suprainfecţiei și dispariţia secreţiilor mucopurulente. În multe cazuri, părinţii nu înţeleg motivul pentru care vindecarea întârzie să apară, mai ales că au urmat tratamentul medicamentos recomandat de specialist. În aceste cazuri, fie au ignorat masajul local, fie nu l-au efectuat corect.

OFTAPRO – cea mai experimentată clinică din România, specializată în strabism şi oftalmopediatrie.

Dr. Daniela Cioplean, Medic Primar Oftalmolog

Clinica Oftalmologica Oftapro

Tel.: 021-252.52.01, 031/805.78.24, 0730.593.534, 0754.779.765

Adresă: B-dul Mărăşeşti nr. 15, sector 4, Bucureşti.

office@oftapro.ro, www.oftapro.ro

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com