Obiceiuri simple care îți vor transforma starea de bine în 2020

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Cei mai mulți dintre noi ne gândim la intrarea în noul an ca la un nou început și ca la o nouă versiune a noastră, o versiune pe care ne-o dorim mai bună și mai de succes. Din dorința de a avea vieți mai fericite și împlinite, mulți dintre noi ne stabilim rezoluții enorme care sunt produse ale acestei gândiri doritoare, când de fapt ar trebui să ne concentrăm pe obiective realiste și realizabile.

Cheia pentru atingerea obiectivelor consă în efectuarea unor pași mărunți și, sunt chiar foarte multe modificări minore pe care le putem face în viața de zi cu zi, care vor avea un impact major pe termen lung.

Urmează să vă prezentăm câteva astfel de modificări susținute de știință, care sunt simplu de încorporat în rutina noastră zilnică și săptămânală și ce, cu siguranță, ne vor schimba modul în care lucrăm și trăim în anul 2020:

Faceți o baie cu una sau două ore înainte de culcare.

Când vine vorba de un somn bun, creierul și corpul nostru au nevoie de un mediu mai răcoros. Dar, în loc să deschideți o fereastră sau să dați drumul la aer condiționat, încercați să faceți o baie caldă cu una sau două ore înainte de culcare. Deși acest lucru ar putea suna contraintuitiv, oamenii de știință au descoperit că astfel crește circulația de la miezul corpului spre mâini și picioare, ceea ce contribuie la o scădere generală a temperaturii corpului. Mai precis, această practică va ajuta procesul natural circadian și va crește șansele de a adormi rapid și de a ne bucura de un somn odihnitor. Pe megastore-ul farmaceutic online Mattca, vom găsi o gamă amplă de produse destinate băilor relaxante, precum și soluții naturale pentru probleme de somn.

Uitați, din când în când, de telefon.

Să ne bucurăm de tot ceea ce ne înconjoară și să mai uităm măcar uneori de telefonul mobil  s-a dovedit că ne poate oferi o multitudine de beneficii pentru sănătatea mintală, fizică și emoțională. Din nou, cercetătorii au descoperit că turiștii care optează pentru o detoxifiere digitală în timpul călătoriilor lor sunt mai prezenți și, la finalul unui sejur, se simt reîncărcați. Desigur, foarte multe persoane simt o oarecare panică la gândul că trebuie să se despartă măcar puțin de dispozitivele mobile, dar ulterior observă că în lipsa telefonului, apreciază mult mai mult frumusețea a tot ceea ce îi înconjoară, se simt mai liberi și interacționează cu persoanele din jurul lor. Indiferent dacă intenționați sau nu să călătoriți în 2020, avantajele deconectării de la dispozitivele mobile se vor simți în orice clipă, oriunde am fi.

Un pui de somn de doar 5 minute poate face minuni.

Un pui de somn la amiază este una dintre plăcerile simple ale vieții care, totodată, ne ajută să ne protejăm sănătatea. Un studiu încheiat recent a dezvăluit că un pui de somn de 5 minute o dată sau de două ori pe săptămână poate reduce riscul de a dezvolta boli cardiovasculare, de a suferi un atac de cord sau un atac cerebral cu 48%. Mai mult decât atât, un pui de somn în mijlocul zilei purifică mintea și ne sporește atenția și vigilența până la lăsarea serii.

În cele din urmă, cei mai mulți specialiști ne îndeamnă să nu mai fugim de sentimentele noastre, ba chiar să stăm față în față cu ele. Dacă aveți un obicei de a îngropa emoțiile negative în loc să le îmbrățișați, această strategie mai degrabă vă poate frâna dezvoltarea și progresul personal. Oamenii de știință au descoperit că aducerea emoțiilor negative la viață, precum tristețea, ne poate ajuta să ne simțim mai puțin atașați de aceste emoții dăunătoare.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *