Antibiotice

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Antibiotice la copii

A-i oferi copilului antibiotic, mai ales la o vârstă fragedă reprezintă o soluţie de urgenţă, recomandată întotdeauna de medicul pediatru. Deși efectele antibioticelor sunt considerate miraculoase atunci când vine vorba de o îmbolnăvire severă, există totuși o serie întreagă de efecte adverse pe care nu le putem contesta. Tocmai din acest motiv, părinţii trebuie să fie foarte prudenţi atunci când le oferă micuţilor lor.

Antibiotice la copiiInfecțiile urechii, pneumoniile, dar și alte tipuri de infecții bacteriene pot fi tratate numai cu ajutorul antibioticelor. Aceste substanțe sunt extrem de puternice și au rolul de a distruge bacteriile pătrunse în organism din cauza cărora copilul va face febră și se va lupta pentru a le înfrânge, punându-și în acțiune toți anticorpii. Uneori, acțiunea anticorpilor pare să nu fie de ajuns, așa că ne simțim nevoiți să apelăm la antibiotic.

Antibiotice cu limită!

Deși ne-ar plăcea ca micuțul nostru să depășească mai ușor răceala ori alte viroze care îi produc un mare disconfort, acestea nu pot fi vindecate decât cu antibiotic. Astăzi, mulți părinți sunt de părere că răceala se poate trata cu ajutorul antibioticelor, așa că nu stau mult pe gânduri până ajung în fața farmacistului pentru a face o mare greșeală, necunoscând că antibioticele distrug bacteriile din organism și nu infecțiile virale ale copiilor mici.

Astfel, atunci când începi administrarea antibioticelor la copii ori de câte ori dă primul semn de răceală, nu vei face altceva decât să îi oferi un tratament care nu-l ajută, ba din contră, îi poate dăuna stării de sănătate, slăbindu-i imunitatea și provocându-i și numeroase reacții adverse. Alergiile, diareea, probleme la nivelul ficatului, urticaria sunt doar câteva dintre cele mai frecvente reacții adverse ale antibioticelor. În plus, sunt medicamente foarte tari care i-ar putea dăuna sistemului digestiv destul de sensibil.

Antibioticele pot fi administrate doar cu recomandare medicală!

Nu îi oferiți niciodată copilului mic astfel de medicamente după ureche, întrucât problemele care pot apărea sunt extrem de numeroase. Este indicat ca la primele semne de boală, copilul să ajungă în cabinetul medicului pediatru care îi va putea prescrie corect tratamentul necesar vindecării, în urma unei investigații atente.

Copiii nu vor scăpa de antibiotic atunci când sunt suferinzi de gripă, infecții ale urechii ori pneumonie. Toate acestea sunt cauzate de bacterii pătrunse în organism, care trebuie distruse rapid.

Modul de administrare al antibioticelor este la fel de important. Acestea nu trebuie întrerupte doar la primele semne de bine ale copilului, ci tratamentul trebuie dus până la capăt, fără întrerupere. La fel, este important să se respecte cu mare strictețe ora la care li se oferă medicamentul și să nu se întârzie administrarea lor întrucât există riscul ca efectele să nu se mai producă. Foarte important este ca probioticele cu rol în protejarea stomacului sensibil, să nu fie oferite în același timp întrucât ar putea anula efectele substanțelor active ale antibioticelor.

Efecte adverse la copiii mici

Micuții noștri ar putea dezvolta numeroase reacții adverse. Cele mai întâlnite sunt alergiile cu care se confruntă din ce în ce mai mulți bebeluși ce sunt nevoiți să primească antibiotic la vârste fragede. În același timp, terapia cu antibiotic va putea determina apariția unor bacterii rezistente, fiind astfel nevoie de un tratament destul de puternic pentru a putea fi distruse.

Antibioticele produc numeroase efecte adverse, iar accentuarea acestora este destul de pronunțată în cazul în care copiii sunt foarte mici. Astfel, pot determina apariția astmului, slăbind sistemul imunitar al copilului. Antibioticele diminuează capacitatea ficatului de a filtra substanțele pe care le primește.

Diareea, distrugerea florei intestinale, fluoroza, urticaria sunt câteva dintre cele mai comune astfel de reacții cu care se va putea lupta copilul atunci când este mic. De aceea, părinții sunt îndrumați să manifeste prudență și să nu îi ofere copilului doză mare fără a avea recomandarea medicului.

Concluzia este una extrem de simplă: atunci când medicul recomandă, folosiți-l cu încredere! În caz contrar, nu abuzați de astfel de medicamente, întrucât sunt nocive pentru starea de sănătate a copilului mic!

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com