Un studiu publicat în numărul din luna iulie a Jurnalului Oficial al Societății Europene de Boli Infecțioase Pediatrice a scos în evidență o legătură care ar exista între infecțiile din copilărie și rezultatele școlare ale acestora.
Studiu de amploare
Este cel mai mare studiu de acest gen din Danemarca. Aproape 600.000 de copiii au fost analizați și s-a observat felul cum infecțiile dobândite pe perioada copilăriei, și mai ales, felul în care acestea au fost tratate, au influențat mai apoi, performanțele școlare pe care le-au înregistrat. În studiu au mai fost incluși și alți factori care ar fi putut contribui la realizările școlare ale copiilor, precum greutatea la naștere, sănătatea mentală și fizică, educația părinților și sănătatea mintală.
Infecțiile ușoare nu influențează performanța școlară
Potrivit oamenilor de știință danezi care au participat la acest studiu, infecțiile mai puțin severse dobândite pe perioada copilăriei, și care nu au necesitat spitalizare pentru a fi tratate, nu au influențat în niciun fel performanțele școlare ale copiilor. În schimb, în cazuri mai grave, cum ar fi rubeola sau encefalitate, capacitatea cognitivă a copiilor a suferit unele mici modificări. Nu semnificative, dar totuși acestea există și au putut fi observate.
Sistemul imunitar este afectat
Pe această cale, oamenii de știință danezi atrag atenţia că tratarea cu superficialitate a bolilor infecțioase dobândite în copilărie poate afecta performanţele şcolare ale acestora. De fapt, aceste infecții tratate incorect sau necorespunzător pot determina nu doar întârzieri cognitive, ci afectează chiar și sistemul imunitar al copiilor.
Infecțiile reduc fierul din organism
Potrivit medicilor, orice infecţie reduce absorbţia intestinală de fier şi astfel se instalează și anemia. Cel mic va fi neatent, obosit, chiar irascibil, iar acest lucru se reflectă și în performanțele sale școlare, care scad semnificativ. În cazul în care tratamentul infecțiilor din copilărie nu se face corespunzător, mai ales în cazul în care acestea se repetă destul de frecvent, atunci acest lucru va avea drept consecințe deficiențe cognitive importante.
Nu tratați cu superficialitate
Oamenii de știință danezi atrag atenția părinților că această problemă nu trebuie tratată cu superficialitate, și de aceea este nevoie să existe o bună colaborare cu medicul pediatru, care va ști să administreze tratamentul corect, astfel încât bolile infecțioase din copilărie să fie tratate așa cum trebuie. În acest fel, puteți fi sigur că performanțele școlare ale copilului nu vor avea de suferit, dacă acest lucru este de mare importanță pentru voi, ca părinți.

Redactor în cadrul redacției Creative Art Copywriting
De-a lungul timpului am încercat să mă perfecționez urmând diferite cursuri din mai multe domenii. Încă mai frecventez astfel de cursuri deoarece în viață nimeni nu se naște învățat. Îmi place să mă implic în proiecte prin care să intru în contact cu oamenii și prin intermediul cărora mă pot dezvolta profesional și personal.
