Cum să ții departe bacteriile de copilul tău?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

La întrebarea „Cum să ții departe bacteriile de copilul tău?” răspunsurile sunt multiple. Obsesia pentru curățenie este considerată o boală. Cel puțin la mine, sigur este. Lucrurile trebuie să fie așezate la locul lor, albul să fie impecabil, iar mirosul să fie mereu proaspăt. Dar, odată cu venirea pe lume a unui copil, situația se schimbă. Curat nu e niciodată îndeajuns de curat, iar sănătatea copilului nu este niciodată în siguranță.

Cum să ții departe bacteriile de copilul tău.jpg
Majoritatea bolilor apar datorită infecțiilor cu viruși sau cu bacterii. În timp ce virușii sunt niște „pachete” de substanțe chimice, bacteriile sunt microorganisme care se întâlnesc pretutindeni. Ele trăiesc în aer, în sol, pe haine, pe obiectele pe care le folosim, dar și în sistemul nostru digestiv. Majoritatea bacteriilor sunt organisme inofensive, dar unei specii pot fi dăunătoare și pot produce boli.

Împotriva multor microbi, organismul nostru a învățat să lupte. Chiar dacă avem microbi pe noi, nu suntem bolnavi. Bacteriile se înmulțesc numai dacă au un mediu propice, compus din substanțe organice cu care să se hrănească. Astfel de medii se găsesc în resturi alimentare, gunoi, dar și în interiorul organismelor, moarte sau vii.

Cum să ții departe bacteriile de copilul tău? Învață-l să se spele des pe mânuțe!

Pentru a învăța cum să ții departe bacteriile de copilul tău va trebui să alegi cele mai sigure soluții de igienă. Cea mai eficientă metodă de a-i ține departe de bacterii, este să îi obișnuiești să aibă grijă de ei. Chiar dacă i se pare plictisitor să se spele pe mâini atât de des, părintele trebuie să aibă grijă ca micuțul său să nu renunțe la acest obicei. Acesta este un obicei înrădăcinat încă de timpuriu, ceea ce îl va ajuta și pe adultul de mai târziu să lupte eficient împotriva microbilor.

Înainte de orice masă, el trebuie să știe că trebuie să se spele pe mâini. După ce vine de afară de la joacă, primul lucru pe care trebuie să îl învețe este să se spele pe mâini. În acest fel, va învăța importanța spălatului și îl va ajuta să își formeze un stil de viață sănătos. Învățându-l pe cel mic să își spele mânuțele după ce și-a suflat năsucul, după ce a strănutat sau a tușit și orice de câte ori ar mâinile murdare, spulberați șansa unei eventuale boli. Nespălându-vă mâinile, atât tu ca adult, cât și cel mic, puteți dobândi sau transmite o mulțime de boli, de la o banală răceală, până la afecțiuni mai grave, precum infecția intestinală sau hepatita A, denumită și boala mâinilor murdare.

În jurul vârstei de doi ani, majoritatea copiilor pot să ajute la spălatul propriilor mâini. Nu vă aventurați mai repede în acest proces. Unii părinți preferă să folosească numai săpunuri antibacteriene din dorința de a ține departe bacteriile de copiii lor. Ceea ce nu știu mulți dintre ei, este că pentru a fi eficienți compușii din aceste săpunuri, trebuie lăsați pe suprafața pielii aproximativ două minute. De cele mai multe ori, cei mici termină spălatul mâinilor cu mult înainte ca aceste ingrediente antibacteriene să acționeze.

Dezinfectează obiectele pe care le atinge!

Știu că e practic imposibil să stai să dezinfectezi fiecare obiect pe care îl atinge cel mic, mai ales când sunt predispuși să atingă tot ce le stă în cale. Însă, într-o casă, există anumite obiecte care atrag mai multe bacterii decât ai crede. De aceea, e recomandat ca, o dată la câteva zile, să ștergi întrerupătoarele, telecomanda sau clanța ușilor. Astfel vei ști cum să ții departe bacteriile de copilul tău.

Mare atenție trebuie să o oferim și vaselor din care mănâncă. Ele trebuie să fie curățate cu multă grijă, mai ales dacă, după ce le speli, riști să fie atinse de anumite insecte pe care le găsim în anumite bucătării. O opțiune eficientă în acest sens este mașina de spălat mase, care are o putere mai mare de curățare.

Schimbă-l de hainele murdare!

Cea mai mare „fericire” a unui copil este să se murdărească, să umble prin diverse colțuri ale încăperii și astfel să le dea bătăi de cap mămicilor. Pentru a nu intra în contact cu bacteriile prea ușor, încercă să îl schimbi pe cel mic de hainele murdare în care s-a jucat. Nu dezvolta o obsesie din asta și să îl privezi de bucuria de a se juca în voie, dar urmărește-l calm, pentru a avea control asupra lucrurilor cu care intra în contact.

Tu știi cum să ții departe bacteriile de copilul tău?

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *