3 lucruri pe care trebuie să le știi despre terapia ABA în autism

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Terapia ABA (Applied Behavioral Analysis sau Analiza Aplicată a Comportamentului) este una dintre cele mai folosite tehnici de recuperare în cazul copiilor cu autism. Această metodă de abordare este de fapt un program de învățare ce își propune să modifice comportamentul autist al copilului, obiectivul principal fiind integrarea sa în societate. Există mai multe lucruri de discutat despre această terapie ABA, dar am selectat împreună cu Daniela Gavankar, psiholog și președinte al Asociației pentru Intervenție Terapeutică în Autism (AITA) cele mai importante 3 lucruri pe care ar trebui să le știi.

  1. Terapia ABA nu se bazează doar pe recompense.

Multe persoane asociază terapia ABA cu recompensele, însă lucrurile nu funcționează chiar așa în realitate. ABA este o știință ce se bazează pe multiple tehnici, proceduri și principii. Este adevărat faptul că în cadrul acestei tehnici, obiectivele sunt împărțite în sarcini mai mici, iar întărirea comportamentului se face cu recompense, însă nu ar trebui să ne rezumăm doar la acest lucru. ABA se bazează pe observarea comportamentului și pe recompensarea pozitivă și promptă a copilului în momentul în care reușește să ducă la bun sfârșit o anumită sarcină.

  1. Terapia ABA este personalizată în funcție de abilitățile copilului cu autism.

Copiii cu autism au nevoie de terapii individuale pentru a se recupera mai ușor și pentru a se integra mai repede în societate. Chiar dacă diagnosticul este același, terapia ABA urmărește anumite obiective pentru fiecare copil în parte, în funcție de deficiențele pe care le manifestă. Spre exemplu, în anumite cazuri se dorește creșterea numărului de achiziții din punct de vedere cognitiv și comportamental, în timp ce pentru alți copii, dezvoltarea laturii sociale este cea mai importantă. Alte direcții în care terapia ABA poate funcționa sunt: îmbunătățirea performanțelor academice sau a competențelor lingvistice, atingerea independenței, diminuarea comportamentelor nedorite, recunoașterea persoanelor, acțiunilor, locurilor, emoțiilor, etc. 

  1. Terapia ABA poate fi insuficientă în anumite cazuri.

Studiile au arătat faptul că până la 48% dintre copiii cu autism se recuperează și ajung la independență dacă încep terapia ABA de timpuriu (înainte de vârsta de 3 ani), dacă beneficiază de un program de calitate și de numărul de ore de terapie recomandat și dacă continuă terapia pe parcursul întregii zile. Există însă și cazuri în care terapia ABA nu are rezultatele cele mai bune sau nu este suficientă, motiv pentru care trebuie căutate alte abordări care să ajute la recuperarea cât mai eficientă a copilului cu autism. Daniela Gavankar, psiholog și președinte AITA, susține că o terapie adecvată și adaptată resurselor și limitelor unui copil este aceea în care copilul progresează, devine independent în învățare și cel mai important, este fericit.

Centrul AITA pune accentul pe un program intens și complex de recuperare în cazul copiilor cu autism, program personalizat în funcție de nevoile lor. După cum spuneam, chiar dacă terapia ABA are rezultate foarte bune, s-ar putea ca în anumite cazuri să fie insuficientă și cel mic să aibă nevoie și de alte abordări, cum ar fi PECS, logopedia, kinetoterapia, terapia ocupațională, etc. Este important să iei legătura încă de la început cu un specialist care va evalua copilul și va realiza un plan de intervenție în funcție de abilitățile sale deficitare.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *