Apendicita

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Apendicita la copii reprezintă o urgență chirurgicală, mai ales atunci când apendicele este inflamat, iar riscul de peritonită este crescut.

apendicitaDeși ne-am dori să scăpam mai ușor, fără intervenția bisturiului, în realitate apendicita nu se tratează medicamentos, ci doar prin operație. În perioada 8-15 ani, tot mai mulți copii se prezintă la medic cu simptome care concură la această afecțiune. Desigur, cu cât pacientul va fi mai devreme diagnosticat și operat, cu atât recuperarea postoperatorie va fi mai scurtă și mult mai ușoară.
Apendicita la copii nu poate fi diagnosticată atât de ușor întrucât cei mici nu știu să comunice într-atât de bine ceea ce îi doare. Astfel, în funcție de localizarea durerii, dar și de simptomatologia pacientului, medicul își va putea da seama că suferă de această afecțiune. Deși destul de neplăcut, diagnosticul sugarilor va fi pus abia în perioada în care apar complicațiile (peritonita).
Apendicita are o evoluție destul de rapidă, astfel, la început are formă congestivă, apoi trece la formă flegmonoasă pentru ca în cele din urmă peretele apendicular să fie perforat, în forma gangrenoasă. În cazul în care părinții întârzie să ajungă la medic, se poate ajunge la peritonită localizată sau generalizată. Astfel, recuperarea postoperatorie va fi mai lungă și mai grea, fiind nevoie de un tratament cu antibiotic și de recuperare intraspitalicească.

Simptomele apendicitei

  •  dureri abdominale – în cele mai multe cazuri, copilul acuză dureri în partea dreaptă, a abdomenului inferior, dar și în zona ombilicului. Se poate întâmpla ca durerea să iradieze și în partea epigastrului ori în zona membrului inferior. La început, durerile vor fi moderate, urmând ca pe măsură ce inflamația este mai mare și durerile să fie mai pronunțate.
  •  lipsa poftei de mâncare
  • vărsături – copilul va putea avea un singur episod sau episoade făcute în mod repetat
  • tulburări de tranzit intestinal – în cazul în care copilul suferă de apendicită, atunci tranzitul său intestinal va putea fi mai lent. Așa se întâmplă că se va putea constipa (în cele mai multe cazuri) sau, rareori, va suferi de diaree.
  • febră moderată – îți poți resimți copilul mai cald decât de obicei, însă apendicita nu aduce o febră crescută, astfel valorile de până în 38 grade Celsius îți pot aduce suspiciuni. În cazul în care valorile din termometru sunt în creștere, atunci este posibil ca apendicele să fi perforat.
  • paloare și stare de amețeală – starea generală a copilului va fi alterată. Se va simți din ce în ce mai rău, nu va mai dori să meargă, să se ridice în picioare, ci va sta mai mult întins în pat. În același timp, va putea să îți spună că simte o stare de amețeală atunci când se ridică în picioare.

Diagnostic și tratament

Pentru a diagnostica apendicita este nevoie de o evaluare clinică a pacientului. Medicul va palpa abdomenul copilului, îi va flecta picioarele și va încerca să remarce orice grimasă pe care o va face copilul. La palpare se va resimți stare de sensibilitate în zona dreaptă sau în zona ombilicului, iar în caz de complicații va putea fi observată contractura musculară.
„Simptomatologia copilului este diversă și astfel poate fi confundată cu alte afecțiuni. Febra ușoară, durerile în zona ombilicală sau în partea dreaptă a abdomenului inferior, lipsa poftei de mâncare, starea alterată a copilului, dar și prezența unor episoade de vărsături sunt câteva semne care ar trebui să te conducă imediat la medic, riscul ca peretele apendicelui să se perforeze fiind destul de mare”, a menționat dr. Elena Dan, medic primar pediatru Bambino Medical Center.
Pentru completarea diagnosticului, în cazuri mai grave, medicul va recomanda efectuarea unui set de analize de sânge, în așa fel încât să observe dacă organismul luptă sau nu împotriva unei infecții. Astfel, un număr de leucocite mai mare decât valorile normale, fibrinogenul, VSH, dar și proteina C reactivă vor putea demonstra dacă există sau nu infecție în organismul copilului. Rare sunt cazurile în care se poate apela la examenul RMN ori computer tomograf.
Sugarii mici ajung la spital cu vărsături, diaree și abdomen întărit. Acesta este tabloul clinic al peritonitei, fapt care îl va trimite direct în sala de operație. Copiii trecuți de vârsta de doi anișori vor putea spune dacă la palpare resimt durere.
„Apendicita poate apărea indiferent de vârstă, de la primele luni de viață și până la maturitate. Desigur, cel mai complicat mod de a stabili diagnosticul este la copiii mici. Nou-născuții ajung la spital în stare gravă, cu vărsături, diaree și abdomen întărit. Sunt semnele peritonitei, lucru ce reprezintă o urgență chirurgicală. Copiii mai mari știu cum să comunice ceea ce îi doare, așa că diagnosticul va fi mai ușor de stabilit”, a spus dr. Elena Dan, medic primar pediatru Bambino Medical Center.
Așadar, diagnosticul acestei afecțiuni se va realiza prin evaluarea clinică a pacientului, dar și prin analizele medicale efectuate la solicitarea medicului. Pentru completarea diagnosticului, medicul va putea recomanda efectuarea unei ecografii abdominale sau a unei radiografii care poate arăta sau nu prezența unui coprolit în partea dreaptă a abdomenului.
Tratamentul este doar chirurgical. Cu cât diagnosticul va fi pus mai corect, cu atât complicațiile apendicitei vor putea fi evitate. Peritonita generalizată poate conduce la răspândirea infecției în cavitatea abdominală și la riscuri crescute pentru copil.
Informații oferite de:
dr. Elena Dan, medic primar pediatru, doctor în științe medicale
Contact:
Centru Medical Bambino
Tel: 021/318 78 77

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *