În ultima vreme, tot mai mulţi bebeluși sunt afectaţi de alergia la proteinele conţinute de laptele de vacă. Așa se explică stările de agitaţie, plâns intens, dar și starea de vărsături. Acest tip de alergie poate apărea în orice moment al vieţii, însă este mai pronunţat în prima parte, atunci când copilul este mic.
Orice bebeluș plânge și este supărat atunci când ceva îl necăjește, însă ori de câte ori plânsul său ajunge să fie de necontrolat este posibil să fie alergic la lapte, mai exact la proteinele pe care le conțin mai multe tipuri de lapte praf, fabricate din compușii laptelui de vacă. În această situație, cea mai sigură soluție este controlul medical, specialistul fiind cel care va diagnostica corect afecțiunea, oferindu-le părinților și anumite alternative.
Cum se explică alergia la lapte?
Deși poate părea curios, alergia la lapte apare ca un răspuns al organismului la proteina pe care o conține acest produs, acesta luptând împotriva sa întrucât îi simte pericolul față de starea de sănătate a copilului. În acest mod, se va declanșa o anumită reacție alergică, având drept urmare imediata starea de agitație a copilului, dar și prezența unor alte numeroase simptome, la fel de neplăcute. Cea mai cunoscută este alergia la proteina conținută de laptele de vacă, însă pot exista situații în care reacția să apară și la proteinele conținute de laptele de oaie, capră sau chiar la soia.
Deși bebelușul alăptat este mult mai ferit de acest gen de alergii comparativ cu bebelușii hrăniți prin lapte praf, se poate spune că până și aceștia se pot confrunta cu o astfel de alergie întrucât pot avea o predispoziție genetică.
Alergia la lapte nu trebuie confundată cu intoleranța la lactoză care reprezintă incapacitatea organismului de a digera această substanță conținută de lapte.
Simptomele alergiei la lapte
Din punct de vedere medical s-a constatat că reacțiile la acest tip de afecțiune pot fi rapide sau, din contră, mult mai lente. Astfel, imediat după ce copilul a mâncat porția de lapte este posibil ca simptomatologia să apară și chiar să îl deranjeze, la fel cum se poate întâmpla ca reacția să apară după circa 7 zile de la consumarea porției de lapte, ceea ce înseamnă că organismul nu răspunde imediat, ci din contră, foarte lent. De obicei, reacția lentă este mult mai des întâlnită decât cea rapidă.
Scaunele moi, starea de vărsături, agitație, plâns, colici abdominale, stare de mâncărime sunt câteva dintre simptomele aduse de această reacție întârziată a organismului, mult mai greu de diagnosticat.
Reacțiile imediate se produc rapid și includ stare de vărsături, respirație greoaie, urticarie, diaree, stare de agitație.
Șocul anafilactic se produce destul de rar, foarte puțini copii fiind afectați de această reacție. Pentru a preîntâmpina aceste cazuri mai grave este indicat să ne prezentăm de urgență la medicul specialist, imediat ce vom avea o bănuială.
Analiza atentă a antecedentelor medicale, dar și testele scaunului sunt câteva etape care pot pune un diagnostic corect. Nu există un anumit test bine știut care să diagnosticheze alergia la lapte, însă poate exista un screening medical care să conducă către această concluzie. În plus, testele de alergie realizate la nivelul pielii pot fi extrem de concludente. O pată roșie numita wheal va putea indica problema avută.
Medicul vă va solicita și un test de alimentație. Acesta presupune stoparea porției de lapte pentru o săptămâna și apoi reluarea alimentării copilului cu lapte. În cazul în care micuțul va avea o alergie, atunci este posibil să manifeste reacții alergice imediate. Pentru a fi siguri de funcționalitatea acestui test, medicii ar putea indica reluarea acestuia. De asemenea, în cazul în care copilul are alergie la lapte și este un consumator de lapte matern, atunci medicul vă va putea indica să nu mai consumați lapte de vacă întrucât i-ați putea transmite reacția alergică prin intermediul laptelui de sân.
Cum tratăm alergia la lapte?
Deși ne-am dori, nu exista un tratament la această alergie. Singurul lucru care este de făcut este să încercați să treceți la lapte formulă bazata pe proteine din soia. În cazul în care acest lucru nu este posibil întrucât bebelușul nu agreează soia, atunci medicul va putea recomanda un produs hipoalergenic, în care proteinele sunt descompuse în particulele componente astfel ca să fie mai puțin probabilă producerea unei reacții alergice.
Simptomatologia va dispărea definitiv în mai puțin de două săptămâni, însă medicul va recomanda continuarea formulei hipoalergenice până la împlinirea vârstei de un anișor. Laptele de vacă se va introduce copilului în alimentație gradual, având în vedere apariția eventualelor reacții alergice.

CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.

One Response
Am un baietel de 5 ani care de la varsta de 3 ani este alergic la laptele pasteurizat si cazeina.acestea au reiesit dupa ce am efectuat un panel de alergii.am fost nevoiti sa renuntam la lactate consumand doar lapte si produse pe baza de soia .
Va scapa vreodata de aceasta alergie?