5 pași către un stil de viață mai echilibrat și mai sănătos

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Pretutindeni auzim cât de important este stilul de viață pe care îl avem pentru starea noastră de sănătate, pentru longevitatea noastră și pentru felul în care ne simțim și în care arătăm. Drept urmare, unele persoane au adoptat un regim alimentar mai curat, unele au început să meargă la sală sau să practice o formă de activitate fizică, altele s-au arătat interesate de yoga și de meditație, iar superalimentele precum spirulina, matcha, algele marine, chia și quinoa au devenit din ce în ce mai populare.

Într-adevăr, la bază, un stil de viață sănătos implică un regim alimentar echilibrat, un program adecvat de somn, activitate fizică zilnică și gestionarea stresului. Acestea s-ar putea numi capitolele principale care alcătuiesc acel stil de viață sănătos pe care ni-l dorim cu toții, dar care pare adesea irealizabil, dat fiind haosul specific vieților noastre moderne.

Totuși, sunt nenumărați pași mai mărunți, care ne vor conduce încet dar sigur către un stil de viață mai echilibrat și mai sănătos:

Restricționați aportul caloric.

Dacă vom consuma mai puține calorii, vom avea o durată de viață mai lungă. Foarte multe studii au arătat că restricționarea caloriilor scade producția unui hormon tiroidian numit T3, încetinind metabolismul și ajutând totodată și la încetinirea procesului de îmbătrânire. Japonezii au cea mai veche populație din lume, precum și cea mai mare proporție de centenari, iar o mare parte din filozofia lor de viață, despre cum să se simtă mai tineri și să trăiască mai mult gravitează în jurul dietei, cu accentul pus pe evitarea alimentației excesive.

Antrenați-vă creierul.

Când vine vorba de funcționarea creierului, o veche zicală spune că trebuie să îl folosim, altfel îl vom pierde. În același mod în care exercițiile fizice ajută la formarea creierului, îmbunătățind atât memoria pe termen lung, cât și memoria episodică, precum și concentrarea, exercițiile pentru creier sunt capabile să ne antreneze creierul și să prevină declinul cognitiv. Ne putem menține creierul rezolvând puzzle-uri, sudoku, învățând limbi străine, să cântăm la un instrument sau orice alte noi abilități care ne surprind creierul.

Scăpați de grăsimea de pe burtă.

Menținerea unei greutăți sănătoase este esențială pentru a arăta și pentru a ne simți mai tineri, deci este important să scăpăm de grăsimea de pe burtă. Acumularea de grăsime viscerală nu este doar un semn de îmbătrânire, ci poate tripla riscul apariției demenței. A fi supraponderal poate, de asemenea, să ne scurteze durata de viață cu până la 7 ani și ne poate predispune la tot felul de afecțiuni severe, precum diabetul și bolile cardiovasculare, care cresc riscul de mortalitate. Sunt nenumărate produse și suplimente naturale care vă pot ajuta să scăpați de grăsimea de pe burtă în mod sigur și sănătos. Le puteți achiziționa dintr-un megastore farmaceutic online, având siguranța unor produse de cea mai înaltă calitate. Vă puteți axa pe ceaiuri de fructe și plante, pe un complex de slăbit pe bază de ceai verde, pe suplimente care vă scapă de excesul de apă din organism, dar și pe centuri din neopren. La recomandarea medicului, puteți opta pentru un supliment care susține sănătatea colonului sau a ficatului sau pentru suplimente de detoxifiere, toate conducând către o stare mai bună de sănătate și o talie mai subțire.

Dormiți pe spate.

Spuneam deja că este important să adoptăm un program adecvat de somn, dar este importantă și poziția în care dormim, mai ales dacă ne dorim un ten frumos și tânăr. Modul în care dormim poate afecta felul în care se dezvoltă ridurile pe fața noastră. Așa cum râsul sau încruntarea favorizează ruperea colagenului, liniile și ridurile de somn se formează atunci când dormim cu față pe pernă și tenul nostru suportă o noapte întreagă această presiune. Dormitul pe spate sau pe o parte atenuează această presiune, ajutând la prevenirea ridurilor.

Nu în ultimul rând, un stil de viață sănătos implică un partener de viață, indiferent că este soțul sau soția, un prieten fidel sau chiar un animal de companie. Atunci când ne bucurăm de compania cuiva, nivelul de stres scade simțitor, beneficiem de o dispoziție mai bună, dar și de un sistem imunitar mai puternic.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *