4 preparate fără gluten gustoase și aromate

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Din diverse motive legate de sănătate, din ce în ce mai multe persoane încep să opteze pentru un regim alimentar lipsit de gluten. Dacă până acum dieta personală se baza pe alimente reconfortante pe bază de carbohidrați, s-ar putea ca regimul fără gluten să vi se pară imposibil. Nu vă lăsați descurajați, deoarece are loc o îmbunătățire continuă a calității și disponibilității alimentelor fără gluten. Desigur, poate fi necesar să găsiți noi moduri de a găti și noi rețete și puteți deveni creativi cu utilizarea condimentelor și aromelor naturale, astfel încât să vă puteți bucura de mese delicioase și sănătoasă fără să vă mai bazați pe produse precum paste și pâine. Cu alte cuvinte, mâncarea fără gluten nu trebuie să fie mai puțin aromată sau mai puțin distractivă.

4-preparate-fără-gluten-gustoase-și-aromate

Dacă există preparate pe care simțiți că nu le puteți înlocui, cum ar fi lasagna, pizza sau pâinea tradițională, să știți că există alternative ușoare și delicioase la care puteți apela atunci când tânjiți după alimentele favorite. Iată câteva alternative fără gluten la rețetele clasice:

  1. Clătite. Sunt nenumărate rețete de gluten, inclusiv de clătite, care se vor dovedi a fi mult mai delicioase decât rețetele tradiționale. De exemplu, puteți face clătite din doar două ingrediente, și anume ouă și banane. Amestecați patru ouă și două banane într-un blender și apoi încingeți ulei de măsline sau de cocos într-o tigaie. Turnați compoziția folosind forme mici, rotunde. Coaceți clătitele aproximativ un minut pe fiecare parte și serviți-le cu unt, sirop de arțar sau fructe. Aceste clătite fără gluten, din doar două ingrediente, au un gust fantastic, sunt bogate în proteine și sunt foarte energizante în comparație cu clătitele tradiționale, zaharoase și grele.
  2. Rulouri cu scorțișoară. Chiflele cu scorțișoară de casă s-ar putea să vi se pară greu de înlocuit, dar de fapt trebuie să recurgeți la mici modificări. Înlocuiți făina de grâu cu un tip de făină fără gluten sau cu un premix fără gluten, ungeți chifletele cu unt de migdale, presărați o lingură de scorțișoară și serviți cu o cantitate generoasă de sirop de arțar. Iată că există foarte multe alimente fără gluten care vă ajută să adoptați un regim alimentar fără gluten, care să vă susțină starea de sănătate.
  3. Sandvișuri. Un sandviș bun are la baza o pâine gustoasă, dar asta nu înseamnă că persoanele care nu mai vor sau nu mai pot consuma gluten nu pot să se bucure de un sandviș delicios. Ceea ce puteți face este să înlocuiți pâinea tradițională cu pâine fără gluten, deoarece în prezent există numeroase sortimente de pâine fără gluten, pe lângă faptul că puteți găti acasă pâine fără gluten. O altă opțiune mai atrăgătoare este aceea de a înlocui pâinea cu rondele de orez sau cu felii de legume. Fâșiile suculente de carne de curcan, puțină brânză și muștar Dijon se pot amesteca cu atenție pe o frunză de salată sau pe câteva felii de castraveți. Aceste „sandvișuri” au un gust fantastic și pot reprezenta o scuză pentru a mânca mai multă brânză. Rondelele de orez sunt grozave cu guacamole și sardine delicioase, la fel cum morcovii baby, care sunt atât de dulci, pot fi consumați alături de un humus foarte bine condimentat.
  4. Paste. Pastele reprezintă o parte centrală a multor mese de familie. Din fericire, în prezent, există o multitudine de sortimente de paste fără gluten, cum ar fi paste din năut, paste din fasole roșie sau paste din mazăre, care au un gust grozav. Dar există și alte modalități de a deveni creativi în ceea ce privește mâncărurile de paste. De exemplu, dovleacul spaghetti este grozav pentru a fi transformat într-o porție zdravănă de paste delicioase. Tăiați dovleacul în jumătate pe lungime, scoateți semințele și asezonați fiecare jumătate de dovleac cu ulei de măsline. Așezați jumătățile de dovleac pe o foaie de copt și coaceți timp de aproximativ 40 de minute, până când sunt copți, dar ușor fermi. Scoateți dovleacul din coajă și adăugați pesto-ul sau sosul preferat, fasole neagră, brânză cheddar și ardei gras tăiat cubulețe. Și sfecla roșie poate fi transformată în paste. Trebuie doar să o spiralați, să o căliți puțin în ulei de măsline și apoi să o amestecați cu cartof dulce copt, cu câteva frunze de kale, cu brânză de capră și oțet balsamic.

În cele din urmă, încercați să faceți o plăcintă cu mere fără gluten. Pur și simplu folosiți foi de orez în locul foilor clasice de plăcintă. Pentru a pregăti o plăcintă cu mere, curățați și feliați câteva mere mari, presărați scorțișoară și zahăr brun. Înmuiați foile de orez în apă până când devin flexibile. Înfășurați merele în foile de orez ca un burrito. Ungeți plăcintele astfel pregătite cu unt topit sau ulei de măsline și coaceți la 170 de grade timp de aproximativ zece minute sau până când devin crocante.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com