Efectele anticoncepționalelor

Dintre efectele anticoncepționalelor amintim atât reglarea ciclurilor menstruale, cât și împiedicarea unei sarcini nedorite.

efectele anticonceptionalelorOri de câte ori consumăm astfel de pilule nu avem cum să nu ne gândim atât la efectele pe care le așteptăm, cât și la efectele adverse pe care aceste medicamente le generează. Fiind vorba de un conținut crescut de hormoni, efectele anticoncepționalelor nu au cum să nu își facă apariția. Întrucât este vorba de hormoni sintetici, progesteron și estrogen, aceste pilule generează atât efecte benefice, cât și numeroase efecte adverse. Deși ne-am dori ca printre efectele anticoncepționalelor să se numere împiedicarea unei sarcini nedorite, nu întotdeauna acest lucru se și întâmplă, desigur vorbim despre cazuri izolate.

Iată o parte dintre efectele anticoncepționalelor:

  1. Protejează împotrivă sarcinilor nedorite

În cazul în care nu vă doriți încă să deveniți părinți puteți încerca astfel de metode de protecție. Odată administrate și luate cu regularitate, potrivit prescrierilor medicului specialist, astfel de pilule încep să își producă efectul și astfel să împiedice apariția unei sarcini. Lună de lună, femeia va elibera câte un ovul, producându-se menstruația.

 2. Scad riscul de cancer ovarian

Pe lângă efectele deja cunoscute, astfel de pilule protejează împotriva cancerului ovarian ori al celui de endometru. Medicii și cercetările arată că femeile care consumă cu regularitate astfel de contraceptive orale sunt mai protejate în fața cancerului ovarian ori al celui de endometru, comparativ cu femeile care găsesc o altă măsură de protecție. În același timp, tot medicii au constatat că după stoparea medicamentației, riscul de a dezvolta aceste forme de cancer este la fel de redus, femeile fiind protejate cu până la 15 ani de la administrare sau chiar mai mult.

3. Reduc durerile menstruale

Primii ani de menstruație crează senzație de disconfort. Tot mai multe tinere se confruntă cu stări neplăcute, durere și crampe abdominale. Pentru a preîntâmpina efectele de acest tip, medicul ginecolog poate recomanda administrarea unor pilule cu efect contraceptiv. Așadar, chiar și atunci când nu este vorba de contracepția în sine, femeile pot lua astfel de medicamente, îmbunătățind perioada menstruală, micșorând durerile și fluxul sanguin.

4. Ajută în diminuarea acneei

Drospirenona, căci despre ea este vorba, este conținută de unele pilule cu efect contraceptiv. Cu ajutorul său, organismul va bloca acțiunea androgenului și în acest mod se va reduce secreția glandelor seboreice. Astfel, printre efectele anticoncepționalelor se numără și menținerea unui ten frumos și sănătos, fără acnee. Cu toate acestea, se recomandă ca pilulele să fie luate doar cu recomandarea medicilor specialiști, chiar și în aceste scopuri.

Dintre efectele mai puțin dorite ale pilulelor putem aminti:

1. Nu protejează împotriva bolilor cu transmitere sexuală

Acestea, deși sunt folosite cu rol de protecție împotriva sarcinilor nedorite, nu reușesc să protejeze împotrivă bolilor cu transmitere sexuală. Singura metodă contraceptivă sigură din acest punct de vedere este prezervativul, însă nici protecția sa nu este 100% sigură.

2. Nu garantează 100% împotriva sarcinilor nedorite

Desigur, până în prezent rare au fost cazurile în care deși a fost folosită protecția, sarcina tot a mai apărut. Însă, pilulele anticoncepționale protejează numai într-o proporție de circa 98%. În cazul în care sarcina își face apariția ar trebui să vă gândiți dacă ați luat sau nu pilula conform recomandărilor medicului specialist, în fiecare zi, la aceeași oră.

3. Pilulele reduc producția de lapte

Se cunoaște că prin alăptare mama este protejată împotriva altor sarcini nedorite. Însă, această teorie a fost răsturnată de câteva ori. Așadar, orice mămică care nu își dorește ca imediat să îi mai aducă puiului său un frățior, va trebui să învețe să se protejeze. În primele luni de după naștere și mai ales în perioada alăptării nu sunt recomandate anticoncepționalele întrucât acestea pot scădea producția de lapte matern. În același timp, conținutul mare de hormoni poate afecta copilul.

4. Anticoncepționalele produc disconfort

Greața, vărsăturile, starea de balonare, durerea de cap, tensiunea de la nivelul sânilor, sângerări între menstre, modificări ale libidoului sunt câteva dintre cele mai cunoscute efecte de acest tip, întâlnite în cazul anticoncepționalelor. În plus, constatările medicale de până acum au condus la ideea potrivit căreia anticoncepționalele pot produce tromboza venoasă, o afecțiune extrem de gravă.

5. Anticoncepționalele pot scădea fertilitatea

Hormonii sintetici pe care îi conține o singură pilulă sunt de câteva zeci sau chiar sute de ori mai mari comparativ cu hormonii secretați în mod natural de organism. Așa că, nu ai cum să nu te gândești că astfel de lucruri îți pot afecta sănătatea. Unii medici susțin că anticoncepționalele folosite în exces, vreme îndelungată, pot genera efecte adverse asupra fertilității femeii.

În concluzie, astfel de pilule trebuiesc folosite cu mare atenție și numai cu îndrumarea medicilor specialiști, după realizarea unor analize complete.


One Response to “Efectele anticoncepționalelor”

Read below or add a comment...

  1. Alin says:

    Sa nu mai vorbim ca o parte din ele sunt abortive. Cautati pe net cum chiar daca iei anumite pastile, conceptia se produce, dar apoi bebelusul nu se poate dezvolta…. 🙁

Lasă un Comentariu...

*