Veronica Mihaiu – mama și copilul

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Gata, suntem școlari. Prin ce emoții am trecut!

Veronica Mihaiu - mama și copilulDe la alegerea ghiozdanului, rechizitelor și până la momentul primului început, totul mi se părea o încercare dificilă de dus la bun sfârșit. Îmi dădeam seama că micuțul meu Edi era mare, crescuse atât de mult, încât iată că făcea cunoștință cu băncile clasei.

Așa cum v-am spus, mi-era destul de teamă de aproape tot ce îmi rostea despre școală. Gândeam că acomodarea puiului meu în noul colectiv îi va fi grea, gândeam că nu va putea înțelege lecțiile de peste zi, gândeam că nu va ști să meargă singur la toaletă, că îl vor supăra colegii mai mari, că nu va ști să mănânce și câte și mai câte.

Astăzi, la câteva zile distanță de momentul în care Edi făcea cunoștință cu școala îmi aduc aminte și zâmbesc atunci când rememorez clipele din prima zi. Și pentru că emoția parcă nu ar fi fost suficientă…Edi s-a pierdut… Am ajuns în curtea școlii, emoționați peste măsură. Ceremonia de deschidere a culminat cu momentul în care a fost realizat un culoar de flori, cei mici trebuind să pășească și să ajungă în băncile clasei. A pășit și Edi, a intrat în școală, îl priveam cum merge încrezător că totul va fi bine. Am mers după el și mi-am dat seama că micuțul meu nu este nicăieri. Am plâns și eram atât de speriată încât nu îmi puteam controla emoțiile. Însă, ca orice poveste cu final fericit, Edi a fost găsit. Greșise clasa, colectivul de acolo urându-i bun-venit.

Deși el nu părea să fie deloc supărat, neștiind ce se petrece, l-am luat în brațe, l-am sărutat și i-am rostit că îl iubesc. Eram iarăși amândoi! Ce ușurare!

Astăzi suntem deja școlari. Gata emoțiile! Edi a făcut cunoștință cu doamna învățătoare, și-a făcut prieteni, învață să scrie și să citească. Se trezește în fiecare zi cu gândul la ceea ce va învăța. Și chiar dacă școala este o altă etapă, trecerea este mai rapidă decât credem. Și observ acest lucru, privindu-l cât de bucuros este atunci când îmi povestește peripețiile de peste zi. Și nu îl întreb eu, pentru că atunci când îl oblig să îmi comunice cele întâmplate, nu îmi răspunde decât „Bine!” 🙂

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com