Monica Davidescu – mama și copilul

„Orice zi petrecută cu Dora este presărată de momente speciale”

În fiecare număr al revistei vă facem cunoștinţă cu o super-mămică pentru a învăţa din experienţa acesteia. Monica Davidescu este una dintre ele. Este mamă mai înainte de toate, este soţie și, nu în ultimul rând, actriţă, o actriţă talentată și apreciată.

Fiecare mamă își crește puiul după propriul crez, după felul în care simte și își cunoaște copilul. Acest lucru nu înseamnă că una o face mai bine și alta mai rău, ci înseamnă că mama crește alături de copilul său, ajunge să se cunoască și să-l cunoască pe cel căruia i-a dat viață și a ajuns să-l iubească necondiționat, fiecare decizie fiind luată prin prisma acestor simțăminte.

În cele ce urmează, Monica Davidescu trage cortina propriei sale piese de teatru și ne lasă să asistăm, chiar și pentru câteva momente, la un episod din viața sa alături de Dora. Ne răspunde la întrebări și ne expune o parte din bucuriile vieții de familie, precum și câteva situații cu care în fond orice mămică se confruntă.

Dora Maria a apărut în viață dumneavoastră în urmă cu cinci ani. Cum ați descrie toată această perioadă?

Acum aproximativ cinci ani, cam în aceeași perioadă, aflam că sunt însărcinată, iar vestea mi-a produs o bucurie imensă care cu greu poate fi descrisă în cuvinte, dat fiind că era un copil pe care amândoi, eu și soțul meu, ni-l doream. Cele nouă luni au fost minunate, au reprezentat o perioadă de așteptare în care legătura mea cu Dora s-a creat în statornicie pentru o viață întreagă. A venit apoi în lumea noastră dezvăluindu-ne adevăratul sens al vieții.

Având în vedere că sunteți o femeie activă, cum v-a schimbat Dora viața personală și pe cea profesională?

Când vine un copil în viața cuiva, oricine ar fi acela, pentru că experiența de mamă nu ține cont de statut social, ordinea lucrurilor se schimbă. Dora ne-a adus acel plus minunat pe care ți-l dă Dumnezeu pentru împlinire. E darul nostru de la viață. În plan personal, eu și soțul meu avem astăzi, și de altfel de când am rămas însărcinată, mai multe motive de bucurie. De când Dora este cu noi, totul s-a schimbat în bine cum nici nu-mi puteam imagina. În ceea ce privește aspectul profesional, proiectele începute au mers mai departe, la ele adăugându-se altele și altele. De multe ori, încă de când era în cărucior, Dora m-a însoțit la spectacole și a stat fie în cabină cu colegii și doamnele cabiniere, fie în sală cu câte o cunoștință sau pur și simplu însoțită de o doamnă plasatoare. A urcat de multe ori cu mine la aplauze și le primea de parcă ar fi fost ale ei. Timpul în care am stat departe de scenă înainte și după naștere a fost foarte scurt. Așa că pot spune că în viața profesională, Dora a devenit un sprijin. De când a mai crescut, îi cer chiar părerea atunci când repet ceva acasă și e foarte interesant să vezi o fetiță de patru ani și patru luni cum își susține punctul de vedere legat de artă în mod critic și constructiv.

Cred că nu există femei care să nu se fi gândit cu mult înainte de sarcină la numele copilului. Dumneavoastră cum ați ales numele fetiței?

Acum 18 ani, am jucat un personaj Dora în examenul de licență. M-am atașat mult de acest personaj și de nume în mod special, atât de mult încât l-am folosit un timp pentru spectacolele de cabaret pe care le prezentam, pseudonimul de scenă fiind Dora David. Sunt încă persoane care cred că mă numesc așa. De atunci mi-am spus că dacă voi avea o fetiță, acesta va fi numele ei. Celălalt nume, Maria, se datorează moașei Irina care m-a ajutat la naștere în spital. Când m-a întrebat ce nume am ales și i-am răspuns că Dora, m-a întrebat și cine m-a ajutat la naștere și dacă nu cred că ar trebui să poarte și numele celei la care m-am rugat ca totul să fie bine. Avea dreptate, mă rugasem mereu cu voce tare la Maica Domnului și atunci pe loc am hotărât că Maria va fi numele sfânt al Dorei.

Sunteți actriță și cu siguranță ați avut ocazia să intrați în pielea multor personaje. Dacă ar fi să facem o paralelă, cum vi se pare rolul de mamă?

La fiecare rol trec printr-o perioadă de căutări și descoperiri, o perioadă interesantă și plină de acțiune. A fi mamă este mai presus de orice alt rol jucat de mine, la care să te gândești și în care să descoperi elemente care să-ți definească personajul. A fi mamă este un mod de viață. Un mod prin care tot timpul te afli într-o acțiune continuă, atent, mereu vigilent și inventiv. Mă bucur să pot trăi aievea acest rol zi de zi, clipă de clipă.

Gândindu-mă la părinții noștri, la vremuri trecute, cât de greu este să crești un copil în zilele noastre?

Sincer, cred că nouă, astăzi, ne este cu mult mai ușor. Gândește-te numai la scutece! Mamele noastre spălau și opăreau la mână cârpele folosite pe post de scutece de mai multe ori pe zi. În zilele noastre avem produse de unică folosință care se aruncă pur și simplu și care nu creează disconfort copilului. Avem asistență medicală la care apelăm la orice oră. Avem multe soiuri de lapte praf, o mare diversitate de biberoane. Cu timpul stăm mai prost, pentru că am intrat în acea rezonanță Schumann. Pe de altă parte, părinții noștri erau obligați să meargă la serviciu și dacă mamele nu erau casnice, își lăsau copilul foarte mic în grija bunicilor, a vecinilor sau îl duceau la creșă. Acum beneficiem de doi ani în care putem sta alături de copilul nostru. Asta depinde, evident, de alegerea fiecăreia dintre noi.

Nu cred că există vreo mamă fără să aibă un moment special alături de puiul său. Care este al dumneavoastră, mai cu seamă acum, când deja este mai mare și puteți discuta altfel cu ea.

Fiecare zi are cel puțin un moment special. Fie că e alintarea de la trezire sau povestea de somn ușor, plimbarea în parc sau ascultăm o melodie și ne emoționăm, un joc nou sau un banal cadou, un simplu ,,te iubesc’’ sau o îmbrățișare, o conversație sau o treabă pe care o facem împreună, momentele speciale nu lipsesc din viața noastră.

Având în vedere că sunteți o femeie activă, o figură publică, cum vă percepe Dora?

Pentru ea sunt mama. Și cea bună și cea rea. Important este că îi lipsesc. Când plec la spectacol și o las în grija vecinei Mary, se desparte greu de mine, iar când vin să o iau, fie mă ,,pedepsește’’ inconștient prin refuzul de a merge acasă, fie îmi sare în brațe de bucurie. Nu realizează încă faptul că mama și tata sunt persoane pe care le recunosc oamenii pe stradă. Ea crede că toți aceia cu care ne intersectăm sunt cunoștințele noastre și că e normal să ne salutăm sau să purtăm o conversație. Știe că serviciul nostru e să repetăm, să fim pe scenă sau la televizor și nu i se pare nimic nefiresc sau diferit.

Cu toate că este încă mică, poate că este prematur să întreb, însă ați sesizat anumite abilități care să trădeze înclinațiile ei spre o viață artistică, similară cu a dumneavoastră?

E prea devreme să știm ce va face în viață. Îi place să cânte. Îi place să „regizeze”: îmi spune cum trebuie să mă joc și ce trebuie să spun în „piesa” inventată de ea; hotărăște cu ce jucării trebuie să se joace copiii cu care se întâlnește acasă sau în parc; folosește destul de des verbul a repeta. Noi nu o împingem în mod deliberat către ceva. Îi deschidem porțile prin activități extrașcolare. Ea va alege mai târziu drumul pe care va merge în viață.

Visați uneori la adultul Dora Maria, la felul cum va arăta și ceea ce va face din punct de vedere profesional?

Prefer prezentul. Se spune că e mai bine să dai importanță prezentului decât să trăiești cu gândul la ce va fi, cum va fi. Și asta pentru că în primul rând îți imaginezi totul prin prisma lucrurilor de azi, care se vor schimba și, implicit, vor schimba și viitorul, iar în al doilea rând pentru că pierzi partea plăcută a lucrurilor din viața ta. Voi crește și eu odată cu ea, voi învăța împreună cu ea, voi fi parte din viața ei, așa cum ea e parte întreagă în viața mea. O voi sprijini în ceea ce va alege singură să facă.

Cum este Dora acum, care sunt principalele ei activități?

E un copil activ și prezent. Are personalitate, hotărăște singură, își face propriile alegeri. Are toate activitățile unui copil normal de vârsta ei. Merge la grădiniță, doarme după-amiaza, se joacă în parc sau cu tableta, aleargă mult, vorbește cu jucăriile, lasă multă dezordine în urma ei, inventează, desenează, se uită la desene, vrea să facă treabă cu mine, la bucătărie etc.

Merge la grădiniță sau este deja implicată în activități extracuriculare?

Da. E anul doi la grădiniță, grupa mare. Va mai face încă un an tot la grupa mare. Merge la ore de balet, pentru ținută. Va merge și la înot când se face mai cald afară și la o disciplină sportivă, dar după ce va împlini cinci ani.

Întorcându-ne puțin în timp, cum v-ați simțit când ați aflat că veți fi mămică? A fost o sarcină planificată sau o surpriză minunată? V-ați dori să repetați experiența?

Un timp, amândoi am dat importanță vieții profesionale. Apoi am realizat că aceasta nu are culoare fără un copil. Ne-am dorit și am așteptat să se întâmple minunea unei sarcini. Cât privește apariția unui alt bebe în viața noastră, Dora își dorește o surioară, iar noi nu ne împotrivim, dar copiii vin cu voia lui Dumnezeu. Noi așteptăm să vedem ce se va hotărî în soarta noastră.

Vă mai amintiți de acele luni? Ați avut o sarcină ușoară, lipsită de incidente? Ați poftit la un aliment anume sau din contră a fost ceva la care ați fost nevoită să renunțați?

A fost o perioadă minunată. Am avut o sarcină ușoară care nu m-a împiedicat să urc pe scenă. Iar legat de alimentație, în acea perioadă am consumat multe legume, fructe și făinoase. Îmi amintesc că am mâncat în acel an foarte multe cireșe.

Unele femei suferă de depresia post-partum. Dumneavoastră v-ați confruntat cu așa ceva? Care a fost cea mai mare temere în primele luni de viață a Dorei?

Eu am fost fericită de această experiență, de existența Dorei în viața mea. De schimbările hormonale însă nu prea am avut cum să scap, acestea au provocat în mine ceva transformări, (plângeam foarte des, eram extrem de sensibilă și mă lăsam impresionată ușor de multe lucruri), dar gânguritul ei îmi readucea imediat starea de fericire. În primele săptămâni după nașterea fetiței, am avut câteva vise apocaliptice care m-au speriat, dar acestea se datorau sindromului de cuib pe care îl are orice mamă protectoare și care își asumă responsabilitatea puiului ei.

Vaccinurile au tot declanșat controverse. Sunteți pentru sau împotrivă? De ce?

I-am făcut Dorei vaccinurile obligatorii. Nimic în plus. Marile epidemii din lume au fost stopate cu anumite vaccinuri. Încerc să îi ajut sistemul imunitar atât cât se poate să facă față acestei lumi cu toți microbii din ea. E drept că în același timp mă rog cu recunoștință pentru că în felul acesta se curăță și câmpul energetic pe care îl emană și asta o ajută să stea departe de boli sau alte traumatisme.

Cât de implicat a fost și este soțul dumneavoastră în creșterea Dorei și cât de important este ca ambii părinți să colaboreze în creșterea copilului?

Când am luat hotărârea de a face un bebe, am luat hotărârea împreună cu soțul meu, nu a fost o decizie unilaterală. Amândoi ne-am dorit un copil, așa că ne asumăm împreună creșterea Dorei și ne implicăm deopotrivă în toate activitățile ce o privesc, așa cum cred că ar trebuie să fie în orice familie. Tatăl are un rol important în viața copilului, prezența și implicarea sa contribuie la dezvoltarea armonioasă a acestuia.

Inevitabil, între micuți pot apărea dispute. Cum îi explicați atunci când ea greșește față de un alt copil de vârsta ei sau când alt copil greșește față de ea?

Încercăm să îi explicăm toate lucrurile ca unui om mare, evident, cu înțelegere față de greșeala ei. Sunt situații când greșeala necesită pedeapsă, ori, atunci recurgem la restricții. Pentru un termen stabilit, nu mai are voie la tabletă sau să se uite la desene animate. Greșeala unui alt copil față de ea înseamnă o discuție, explicația pe care i-o oferim, dar cu cuvinte pe care să le înțeleagă, raportându-ne la situații cunoscute. Dacă ea ar fi greșit așa ca acel copil, cum s-ar pedepsi? Și, prin conversație, prin dezbaterea acestui subiect în care îi solicit părerea asupra unei situații inventate, uită și iartă. Totul se termină cu cântecelul de împăcare și iertare a greșelii.

Este un copil timid sau își face cu ușurință noi prieteni?

Este sociabilă. Primele câteva minute sunt mai dificile într-un mediu nou, până pune ochii pe cineva cu care să se poată juca sau comunica. Apoi e ușor să lege o conversație sau să decidă începutul unui joc.

Am tot citit articole despre viață sănătoasă, despre inițiativa mamelor de a le oferi copiilor numai produse bio. Credeți în acest lucru? Considerați că este important ca atât alimentația, cât și îngrijirea zilnică să aibă la bază produse 100% naturale?

Copilul nu poate trăi în societatea noastră închis într-un bol de sticlă. Acasă încerc să îi pun pe masă ouă de la țară sau carne de pasăre crescută în curte, dar toate celelalte alimente sunt cumpărate de la supermarket sau din piață. La grădiniță, toată mâncarea e cumpărată tot din aceleași locuri. Nu am cum să-i ofer o alimentație 100% naturală, oricât de mult mi-aș dori. Este important însă că Dora știe că dulciurile cumpărate se mănâncă în cantități limitate, de obicei foarte puțin, și că mesele principale trebuie respectate. Știe că fructele nu trebuie să lipsească din alimentația zilnică, la fel ca și ciorbița sau supa. Știe, de asemenea, că apa e importantă pentru organism și că trebuie băută o anumită cantitate zilnic.

Și dacă tot am ajuns la capitolul alimentație, este Dora un copil pretențios când vine vorba de mâncare? Încercați să o țineți departe de dulciuri sau îi permiteți să încerce cu măsură orice produse?

De obicei, mănâncă ce i se pune în farfurie. Încă nu e împăcată cu salatele și legumele crude, dar face progrese. În ceea ce privește dulciurile încearcă, dar nu chiar orice, și bineînțeles în cantități foarte mici. Nu e înnebunită după acestea, așa că îmi face sarcina mult mai ușoară în această privință.

Trăim într-o lume agitată, dominată de tehnologie. Încercați să o țineți departe de calculator, să-i faceți cunoștință cu tradiția, cu valorile românești?

Nu am cum să o țin departe de calculator atâta timp cât noi, părinții, îl folosim zilnic, chiar în fața ei. Nu stă însă toată ziua cu ochii în monitor sau în jocurile de pe tabletă. Are un timp limitat cu noua tehnologie. Culege flori, se joacă în natură, învață să coasă, dar nu o pot ține departe de tehnologie, mai ales că la școala o va folosi din plin.