„O mamă full time nu ratează niciun moment din viaţa copilului“
Zâmbetul larg, firea deschisă și lipicioasă o desemnează pe Andreea Moldovan drept o mamă dedicată și iubitoare. Sincer, dacă eu însămi aș mai fi copil, mi-ar plăcea să am o mamă ca Andreea.
În cele câteva ore petrecute alături de Andreea Moldovan, am înțeles că a fi casnică poate fi cea mai grea meserie pe care o femeie o poate avea, însă și cea mai frumoasă. Ești mamă fără pauză, dar în tot acest timp ești prezentă în viața copilului tău, ești ghidul de care are nevoie pentru ca mai târziu să-și deschidă aripile, să zboare cu încredere și cu dragoste pentru tot ceea ce-l înconjoară.
Nu toate avem această șansă, dar cele care și-o permit, ar trebui negreșit să ia în considerare acest lucru, pentru că numai astfel avem șansa de a crește niște copii fericiți, motivați, pasionați; copii care ne vor reprezenta în viitor.
Ești mamă cu normă întreagă și asta îți ocupă tot timpul. Cum te simți și de ce ai ales să-ți dedici tot timpul copilului?
Mă simt fericită! Extrem de fericită chiar! Eu am ales doar să urmez calea naturală a lucrurilor, aceea de a face un copil și de a-l crește, educa, de a mă bucura de el și el de mine.
Care crezi că este diferența dintre un copil crescut exclusiv de unul dintre părinți și cel care este integrat de la câteva luni în colectivitate sau este lăsat în grija unei baby-sitter?
Totul constă în felul în care se ocupă cineva de copil, fie că este mamă, bunică sau bonă. Cred însă că un copil crescut de părinți va fi mult mai bine dezvoltat emoțional, mai sigur pe sine, mai iubitor, mai pregătit să intre în colectivitate, „ruptura de fusta mamei” nefiind atât de bruscă și de neînțeleasă de cel mic.
Ce anume te definește ca mamă? Crezi că toate femeile au fost născute să devină mame? Tu ți-ai dorit mereu acest lucru sau a fost un lucru cu care te-ai obișnuit pe parcurs?
Eu mi-am dorit de când mă știu să fiu o mamă tânără. De mică glumeam că nu voi trece prin criza femeii de 30 ani, ci voi avea „criza” de 25-fără-copil-sau-măcar-însărcinată-să-fiu. Nu mi-am făcut un țel în viață să rămân însărcinată repede, nu am plănuit această sarcină, chiar uitasem de gluma mea. Mi s-a confirmat însă că dacă îți dorești ceva cu adevărat, acest ceva îl vei primi.
N-aș putea spune că mă definește ceva anume. Cred că tratând-o pe Ava ca pe un om mare de la început, fără să pocesc cuvinte, fără să îi vorbesc de parcă nu ar înțelege, explicându-i despre tot ce ne înconjoară în cele mai mici detalii, folosind un limbaj cunoscut ei, dându-i puterea de a alege (de la ce povestesc și îi citesc până la activitățile zilnice desfășurate împreună), lăsând-o să creeze liber, i-am încurajat pofta de cunoaștere.
Cu cine seamănă fizic și comportamental?
Seamănă cu amândoi. Surprinzător, așa-i?:) Din punctul de vedere al personalității e mai greu să îți spun, pentru că e taur. Îi place ironia (aici mă regăsesc), este foarte sensibilă și delicată, are câte un răspuns pentru orice, pe care-l poate susține cu o pledoarie demnă de tribunal; este foarte captivată de bellearte, dar în același timp o fascinează tehnica, mecanismele, spațiul cosmic (despre care știe extrem de multe lucruri) și științele exacte.
Tu și soțul tău, Bogdan, sunteți doi oameni responsabili, pasionați de ceea ce faceți. Vedeți trăsături similare și la Ava? Este un copil responsabil?
Ava este un copil conștient de tot ce se întâmplă în jurul ei. Este foarte atentă, chiar și atunci când nu pare. Nu ratează nicio informație. Știe să anticipeze reacțiile oamenilor la acțiunile ei, să manifeste o atitudine pozitivă față de propria persoană și să evite energiile negative.
Cât despre pasiuni, până acum s-au conturat două: pianul și baletul, la care nu vrea să renunțe prea curând.
Conștientizează faptul că sunteți două figuri publice? Ce părere are despre acest lucru?
Conștientizează, dar nu găsește în asta ceva senzațional. Pentru ea, suntem părinții ei, fiecare cu treburile lui. Ea vede în aparițiile noastre un serviciu cu nimic diferit de acela de funcționar la bancă, să zicem.
Cât timp ai fost cel mai mult departe de ea?
Fizic, o lună, dar parcă a fost un an, ținând cont de condițiile grele în care mi-am petrecut această perioadă în Africa de Sud.
Dat fiind că ai petrecut atâta timp cu Ava, cât de dependentă este de tine? Din același motiv, ai mai multă autoritate decât tatăl sau din contră?
Este un paradox probabil, dar copiii ce au parte de multă afecțiune și atenție din partea părinților, nu sunt dependenți de ei. Cu cât petreci mai mult timp cu copilul tău (atenție: petreci, nu stai), cu atât mai sigur va fi pe el și pe acțiunile lui. Unui copil trebuie să îi inspiri încredere și putere sufletească, să vrea mai mult din ce e bine conștient, nu mecanic. Autoritatea nu este prioritară pentru niciunul dintre noi. Ava este un copil bun și înțelegător.
Se știe faptul că ești pasionată de bucătărie. Ava a moștenit acest lucru? Te ajută în bucătărie?
Avei îi place mai mult să mănânce. Ajutor e mult spus, e distracție pentru ea. O implic în bucătărie astfel încât să nu îi pară o povară și să revină cu plăcere de fiecare dată când vrea. Se pare că funcționează, deoarece este din ce în ce mai des pe lângă mine.:)
Din păcate, în ziua de azi există o doză mare de pragmatism. Se pare că totul se învârte în jurul banilor și mai puțin în jurul pasiunii. Un aspect și mai trist îl constituie faptul că și cei mici împrumută din egoismul adulților, având impresia că totul li se cuvine și de cele mai multe ori nu acceptă un refuz. Ava are noțiunea banilor? Cunoaște puterea lor, ca să zic așa?
Da! Știe că orice lucru are un preț. Că lucrurile nu pică din pom și că trebuie să muncim pentru a le obține. Acum ceva timp chiar mi-a spus că i-ar plăcea ca totul să coste un leu. Nu are exagerat de multe jucării. Când mai vede vreo reclamă, îi spunem că de Crăciun i-o va aduce Moșul sau de ziua ei, ori cu ocazia altei sărbători o va primi probabil și asta dacă va fi un copil bun.
M-a uimit povestirea unei cunoștințe, care mi-a relatat că băiatul ei, înaintea împlinirii vârstei de patru ani, a spus că nu vrea niciun cadou, că are de toate. Mi s-a părut trist, să nu îți mai dorești nimic la patru ani. Mi se pare trist pentru orice vârstă. Nu vreau să aibă tot, să nu viseze la ceva. Tocmai de aceea, Ava se bucură cu adevărat la orice, nu neapărat cadou, ci la orice lucru frumos care i se întâmplă.
De asemenea, constat cu surprindere un grad accelerat de maturizare în rândul celor mici. Cum este Ava? Dacă ar fi să o descrii în câteva cuvinte, care ar fi cele care ar defini-o?
Sensibilă. Curioasă. Bună. Delicată. Copil.
Care este momentul tău preferat din zi alături de ea? Dar al ei?
Clar: acela când râde!
Care este pasiunea unui copil de vârsta ei? Care este drama unui copil de vârsta ei și cum o ajuți să treacă peste aceste momente?
Cum spuneam, este pasionată de bellearte. Cântă la pian, face balet, pictează, mergem la muzee, dar tot parcă o tură în parc e cea mai tare. Tot în parc apar „dramele”, dacă vrei să le spui așa. E foarte ambițioasă, încăpățânată chiar, iar când nu îi iese ceva așa cum își propune, e jale, jale cu lacrimi, râuri de lacrimi.
Fiecare etapă are frumusețea ei. Pentru tine care sunt momentele ce vor rămâne vii pentru totdeauna în memoria ta?
Toate! Și știi de ce? Pentru că nu am ratat niciun moment din viața ei! Asta e avantajul de a fi alături de copilul meu mereu!
La ce vârstă a fost Ava integrată în comunitate și cât de greu ți-a/i-a fost?
Prima zi la grădiniță a fost pe la trei ani. Am început cu summer school, ca să fie mai ușor și distractiv pentru ea. Copiilor nu le e greu, părinților da! Și le transmit celor mici asta, fără să-și dea seama. Stau la poarta grădiniței, terorizează miss-ele cu zeci de telefoane, în timp ce copilului îi este distrasă imediat atenția către altceva; în maxim 10-20 minute deja se joacă, se integrează. Eu le-am zis de la început să mă sune doar dacă se accidentează sau e ceva notabil, la plânsete răsfățate de „vreau la mami” nu. Am sunat în prima săptămână la ora 14:00, când știam că doarme, să aflu dacă a mâncat bine și dacă a bâzâit vreun pic.
De ce ai ales să o dai și la o grădiniță? De ce particulară? Este singura grădiniță la care a mers?
Am ales să o dau la o grădiniță lăudată, la care mai erau copii cunoscuți ca să îi fie mai ușor. Dacă tot ieșeau în parc împreună, să fie și la grădi împreună, nu? Mare greșeală. La pomul lăudat să nu te duci cu sacul, doar cu aparatul foto în cazul nostru. Locul arată idilic, ca o casă din turtă dulce; doamnele la fel. Ce să mai, eram încântată, până să îmi dau seama că Ava mea o ținea din enterocolită în enterocolită, pe care noi le plăteam dublu: o dată taxa la grădi, încă o dată spitalizările, ca să nu mai vorbim de nopțile nedormite ale noastre. Am retras-o după câteva luni din cauza alimentației și acum este la finalul anilor de grădiniță în altă locație, tot particulară, despre care pot spune că am avut mare noroc din toate punctele de vedere!
Ce impact a avut grădinița asupra evoluției fetiței?
În condițiile în care acum pot spune că sunt mulțumită de grădinița pe care o termină, evoluția constă în faptul că am lucrat ca o echipă, noi de acasă și miss la grădi. Comunicarea este foarte importantă: comunicarea părinți-copil-miss. Am avut parte de o miss de excepție, care a înțeles fiecare copil exact așa cum este și a lucrat să întărească punctele forte ale fiecăruia, pregătindu-i pe cei mici nu doar de școală, ci și de viață, insuflându-le încredere în sine și ambiție în ceea ce vor să facă/obțină.
Cum ai ales grădinița, care au fost criteriile care au stat la baza deciziei finale?
Dacă prima decizie am luat-o pe criterii de genul „și copilul lui X este acolo”, a doua oară am suflat în iaurt. Spațiul educativ, cadrele didactice, administrația, alimentația și ingredientele, spațiul de joacă, opționalele, programul, toate acestea au fost atent analizate, ca decizia finală să o dea copilul. Degeaba se potriveau toate în planul nostru, dacă Ava nu se adapta. Ne așteptam să îi fie greu, ținând cont de cum arătau pereții grădiniței anterioare, dar se pare că omul sfințește locul și s-a lipit imediat de noua miss.
Întorcându-ne un pic în timp, îți mai amintești vremea sarcinii, momentul când ai aflat că ești însărcinată? Cum a reacționat Bogdan la auzul veștii?
N-am cum să uit și nici nu aș putea, pentru că avem momentul filmat! Bogdan a rămas fără cuvinte, la propriu, de fericire:). Eu îi ziceam „avem bebe, avem bebe” și el mă strângea în brațe. A fost surprinzător pentru amândoi. Surprinzător de frumos!
Cum a fost Ava ca bebeluș? Când a pășit pentru prima dată și când a spus primul cuvânt?
A fost un bebeluș ca din carte, cu excepția fericită că dormea până dimineața târziu. Asta după ce abia adormea pe la 1-2 noaptea, așa că nu e cazul să spună cineva: „vai ce norocoasă. Să tot faci așa copii”:)
Primul cuvânt a fost „mama”, iar în picioare s-a ridicat pe la șapte luni. Pe la opt luni a început să meargă de mână, perioadă care a durat până la un an și două luni. Eram toți cocoșați, dar copilei îi era frică să facă marele pas singură. Țin perfect minte: era cu mama de mână și a venit spre mine.
Care a fost cea mai ciudată poftă în timpul sarcinii, asta dacă te-ai confruntat cu așa ceva?
Haha! În luna septembrie am căutat tot orașul gogonele murate, în condițiile în care abia se pun murăturile. Când am găsit într-un magazin de bloc, m-a întrebat femeia direct în ce lună sunt, că așa cerere doar de la o însărcinată poate veni. Apoi, toată iarna am rupt cireșele și portofelul prin piață.
Se spune că mamele de fete în timpul sarcinii își pierd din frumusețe pentru că le este furată de micuțul ce se formează în pântecele lor. Ai sesizat ceva schimbări la fizicul tău? Câte kilograme ai acumulat în timpul sarcinii?
Nu cred în „spuneri” din timpul sarcinii. Florăresele din colț îmi spuneau că voi naște băiat, la ce burtă nu știu cum aveam. M-am îngrășat 20 kg pe cântar, dar nimeni nu mă credea. Cumva, miraculos, nu s-au văzut toate:). Chiar doamna doctor cu care am născut mi-a spus cu sarcasm, ceea ce mi-a plăcut din prima la ea, că mai mult de 17 kg nu am voie să iau în greutate.
De-a lungul celor nouă luni, care a fost cel mai neplăcut moment și cum ai trecut peste el?
În luna a şaptea am gătit vreo zece ore, zici că ne venea armata în vizită, noi neavând musafiri, şi seara m-au apucat toate contracţile posibile şi imposibile. La ora unu noaptea eram la spital cu „sacoşica” în cazul în care nu mă linişteam. Slavă cerului! Când am păşit în spital, s-au oprit contracţiile. Nici nu a avut ce să consulte, simptomele dispăruseră.
Unele femei, imediat după naștere trec printr-o perioadă de depresie, așa-zisa depresie post-partum. Îți sună cunoscut? Te-ai confruntat cu așa ceva?
Eu, nu! Slavă cerului. Bogdan a fost în permanenţă alături de mine şi de Ava. Cred că depresia apare atunci când vezi că trebuie să faci totul singură şi te simţi depășită de situație. La mine nu a fost cazul. Suntem amândoi părinţi, nu doar unul.
Cât de greu sau de ușor este să fii mamă la 23 de ani?
Depinde de cum priveşti lucrurile şi de cât de mult îţi place să fii mamă. Şi ce fel de mamă eşti. Pot spune că pentru mine a fost şi este frumos. Este exact ce mi-am dorit, undeva în subconștient.
Care este cea mai mare recompensă a unei mame?
Braţele copilului în jurul gâtului meu sunt cele mai de preţ bijuterii.
Nu consider că a fi părinte implică existența recompenselor. E ceva ce simţi şi faci cu plăcere fără să aştepţi altceva în schimb. Nu e un joc cu recompense. Este despre satisfacţii şi momente de neuitat. Este despre fericire necondiţionată. Este despre a te bucura că nu dormi chiar dacă nu dansezi la vreo petrecere, ci alini colici. Este despre zâmbete şi pupături. Este despre lacrimi şterse de pe obraji pufoşi şi încurajări, despre alinări, despre a fi alături de un omuleţ care are nevoie doar de tine, să-l pregăteşti să treacă demn prin viaţă şi să fie la rândul lui un bun părinte. Este despre bucuria vieţii în cel mai pur şi sincer mod cu putinţă.
În calitate de părinți suntem primele modele din viața copilului. Ce anume ai încercat să-i transmiți mai departe și ce anume nu ai vrea să-i lași „moștenire”?
Cumva cred că în răspunsurile mele de până acum, fără să ştiu că urmează această întrebare, am atins punctul 27.:))
Sunt momente în care te gândești la cum va fi Ava mare?
Da! Și nu pot să spun că mi-o imaginez într-un fel anume. La fel ţi-aş fi răspuns şi când era bebeluş, dacă mă întrebai cum va fi la șase ani. Este mult peste orice mi-aş fi imaginat. Sper să nu înceteze niciodată să mă uimească.
Cum schimbă un copil viața și mai ales viața de cuplu?
1+1=1. Multe cupluri se consideră un întreg, că şi-au găsit jumătatea. Dintr-o dată 1+1=3. Ai prins ideea, sper! Matematic vorbind, suntem fiecare câte unul, singuri, nu avem nevoie de jumătăţi ca să existăm. Spiritual, ne este mai bine în doi, apoi apare copilul, şi tot aşa se măreşte familia, se măresc și dragostea şi împlinirile. Cred că este foarte important ca un cuplu să nu uite că înainte de copil erau doar ei doi, aşa că, în puţinele momente rămase libere, să se comporte ca un cuplu, să nu-şi excludă posibilitatea includerii copilului în activităţile lor recreative. Când am rămas însărcinată, mi-am spus că voi avea trei vacanţe în fiecare an: una cu familia, una cu soţul şi una cu fetele. Ce crezi? Toate au fost cu familia, ştii de ce? Pentru că e prea frumos şi parcă e păcat să nu fim toţi la distracţie!
Unele femei, din momentul în care devin mame sunt mame și atât, trec cu vederea faptul că în același timp sunt femei și soții. Ce părere ai despre acest lucru?
Cum îţi aşterni aşa dormi. Nu te aştepta să ieşi în oraş cu prietenele dacă le vorbeşti doar despre scutece. Nu te aştepta să te ia tare în brațe bărbatul când vine acasă, când tu arăţi ca după războiul mondial de strâns jucării şi spălat vase şi bombăni fără oprire. Nu te aştepta să primeşti un compliment de la cineva fără să crezi că te atacă, doar pentru că tu te-ai sălbăticit. Există viaţă și după copil, chiar una mai frumoasă. Trebuie doar să vrei să priveşti lucrurile în această direcţie. Niciun serviciu nu e uşor, dar atunci când ai o pauză, profiţi de ea, aşa-i? De ce nu ai face la fel şi cu faptul că eşti mămică? Eşti femeie înainte de toate, că altfel nu ai fi ajuns mămică. Nu uita de unde ai plecat!
Ce le sfătuiești pe cele care încă nu au un copil sau încă sunt indecise în această privință?
Au nouă luni la dispoziţie să se obişnuiască cu ideea. Nu se vor simţi niciodată pregătite 100%, aşa că natura le dă această perioadă de adaptare. Nu sunt în măsură să dau sfaturi, fiecare va face exact cum va simţi, pentru ca DA, o mamă simte!
CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.