In exclusivitate pentru revista Mamă de Profesie, Andra ne-a arătat că dincolo de orice meserie, a fi mamă îți topește sufletul de fericire, te transformă într-o ființă bună, capabilă să ofere iubire necondiționat, trecând peste orice limite. Și pentru că gânguritul lui David pare că a trecut de ceva vreme, Andra își mai dorește încă un bebeluș și nu este nici pe departe speriată că ar trebui să o ia de la capăt.
Dragă Andra, până acum ne-ai surprins cu vocea ta deosebită, însă de această dată mi-aș dori să aflu mai multe despre ce anume s-a schimbat odată cu venirea copilului în viața ta?
Sufletește, s-au schimbat multe, am învățat că există și un alt fel de iubire, aceea fără limite. Sunt mai puternică și mai fericită. În ceea ce privește programul meu, n-aș zice atât că s-a schimbat, ci mai degrabă s-a aglomerat, s-a completat cumva. Am făcut eforturi mari să am grijă și de proiectele profesionale și de familia mea și spun cu mândrie că am cam reușit. Nu e ușor, dar e frumos și asta contează cel mai mult. Așa cum nu meseriile ușoare sunt neapărat și cele mai plăcute, la fel se întâmplă și cu maternitatea. Orice dificultate sau grijă e recompensată de sentimente minunate. Ceea ce contează cel mai mult este că acum am lângă mine o familie frumoasă, pe care o iubesc enorm și alături de care petrec clipe de neuitat. Încă din momentul în care David a venit pe lume am simțit că prind aripi, ca lumea pentru mine capătă o altă însemnătate, tot ceea ce urma să mi se întâmple aducându-mi momente de liniște, căldură și multă dragoste.
Cum a fost perioada celor nouă luni – îți mai aduci aminte?
Sigur că-mi aduc aminte, așa ceva nu se uită niciodată, nici dacă aș trăi trei secole, nu aș uita. E o perioadă emoționantă, nicio zi nu seamănă cu cealaltă. Eram plină de așteptări, întrebări, speranțe, bucurie, palpitații plăcute… mai ales că era vorba de primul copil. Am petrecut nouă luni împreună, simțeam pe zi ce trece cum pântecul meu prindea viață, iubeam să îl dezmierd și să îi vorbesc despre mine. Am avut o sarcină destul de ușoară, nu am trecut prin experiențe neplăcute, nu am primit restricții din partea medicilor, poate și pentru că am decis să devin mămică la tinerețe, atunci când ai și forța fizică, precum și pe cea morală. Tocmai de aceea, le încurajez pe toate femeile să devină mame mai devreme, bucurându-se pe deplin de puiul lor, văzându-l cum crește, cum se dezvoltă și cum se face mare. Mai târziu, lucrurile par să se complice puțin, nu mai ai atât de multă răbdare, nu te refaci la fel de repede și totul ți se va putea părea mai greu de dus la capăt.
Întâlnirea cu bebelușul este unul dintre momentele de neuitat pentru orice mămică. Ce îmi poți spune despre primele clipe petrecute împreună?
Îmi caut cuvintele să descriu momentul și le găsesc cu greu. Și cred că orice mamă a simțit același lucru. Practic, lacrimile de fericire vorbesc în locul tău. Când mi-am ținut prima oară fiul în brațe, am simțit că m-am născut și eu din nou, împreună cu el. E ceva irepetabil, oricât de mult mi-am imaginat momentul acesta înainte de a naște, atunci când s-a întamplat, a fost un sentiment cu totul nou. Vorbeam cu el destul de des, atunci când se afla la mine în burtică, mi se părea că deja îl cunosc bine, însă de ce să nu spun, îmi doream foarte tare să îl observ fizic, să îl strâng în brațe. A fost un moment de regăsire, totul a decurs repede, mai repede decât mi-aș fi imaginat. L-am privit îndeaproape, mi-au dat lacrimile, eram cuprinsă de o bucurie fără margini, eram împlinită, eram alături de puiul meu, la care visasem vreme de aproape nouă luni și poate chiar cu mult timp înainte ca minunea să se întâmple.
Cum ați pregătit primirea micului „oaspete” în locuință?
Noi îi pregătiserăm deja camera, pătuțul, tot ce-i trebuia, încă de când am intrat în luna a noua. Acasă, ne-au însoțit părinții noștri, ne-a ajutat toată lumea, mai ales în primele zile, așa că David a fost răsfățat din prima clipă. Mi-am dorit ca lui David să nu îi lipsească nimic, să fie totul bine pus la punct, şi chiar m-am preocupat de asta chiar dinainte de a mă interna. Astfel, atunci când ne întorceam acasă să reușim să profităm împreună de fiecare clipă, fiecare moment, să nu lăsăm nimic să ne spulbere bucuria de a fi în preajma lui și de a-l admira cum crește.
Ce îmi poți spune despre prima băiță?
Mi se părea atât de fragil, încât îmi era frică să-i fac băiță. M-a ajutat Cătălin, a venit și mama – ea avea experiență și ne-a fost mai ușor așa. Primele băițe au fost învelite în dragoste și teamă în același timp, dar au fost niste momente duioase, în fond… Mai apoi, ne-am obișnuit, mai ales Cătălin a căpătat curaj, s-a dovedit mai îndemânatic. Iar lui David îi place apa, s-a bălăcit cu plăcere încă de la început, nu plângea niciodată. Ce-i drept, am avut un ajutor de nădejde în amândoi, pe de o parte soțul meu mă ajuta să îi pregătesc toate cele necesare, îi făceam amândoi baie, iar pe de altă parte, puiul meu se simțea atât de bine în apă, nu plângea și astfel, profitam din plin și ne bucuram cu toții de aceste momente. Totul se petrecea repede întrucât nu doream să răcească. După baie, ne pregăteam de somn, citeam, cântam, eram în familie.
Ce amintiri vă leagă de botez?
E un moment cu totul aparte, așa cum a fost și cununia noastră. Atunci am avut pentru prima dată senzația că fiul meu crește, că deja e dolofănel, frumușel și atent la tot ce e în jurul lui. N-a plâns nici acolo, a fost cuminte, se uita cu ochii mari la toată lumea, nu știa ce se întâmplă, dar nu-i displăcea deloc. A fost o ceremonie frumoasă și am avut o petrecere de care îmi amintesc cu mare drag, pentru că a fost reușită, am fost înconjurați de prieteni, de lume dragă. Iar David a primit un „munte” de cadouri simpatice. Desigur, pe lângă aceste amintiri, nu pot să uit însemnătatea creștină, David făcând pentru prima dată cunoștință cu lumea sfântă a lui Dumnezeu, o lume bună, plină de speranță.
A avut colici? Cât de grea a fost perioada în care era bebeluș?
A avut colici, era inevitabil, ni s-a spus asta de la bun început și ştiam că vom trece prin așa ceva cu el, însă ne-am străduit să-i alinăm durerile, după sfaturile medicului. Dar n-aș spune că a suferit peste media bebelușilor, să zic așa, am auzit mămici plângându-se de mai rău, copiii lor aveau colici puternici foarte des, dar la David n-a fost cazul. Perioada în care a fost bebe n-a fost una ușoară, în primul rând pentru că noi eram veșnic atenți la el, îngrijorați și atunci când era cazul și atunci când nu era, ni se părea mic și neajutorat și nu voiam să greșim nimic. Orice lacrimă de-a lui însemna zeci de suspine din partea noastră. Dar au fost și multe, multe momente extraordinare, plăcute, haioase, care ne-au topit sufletul de fericire și mândrie. Cu alte cuvinte, oricât de grele ni se păreau atunci episoadele acelea, ne dăm seama astăzi că totul a trecut mult prea repede, sunt momente de care ni se face dor, chiar și de nopțile pierdute în preajma lui, numai ca să-i fie bine.
Ce îi cântă Andra fiului ei?
Îi cânt absolut tot ce-mi trece prin minte că i-ar putea plăcea lui, în principiu cam de toate. Dar de la o vreme, aproape că nu mai e nevoie să-i cant, cântă el în locul meu, îmi știe aproape toate piesele, tresare și râde fericit când mă aude la radio sau mă vede la televizor. Cu alte cuvinte, este micul meu admirator și mă bucură acest lucru. Îi place să cânte și să danseze, îmi cam calcă pe urme, din câte văd, deocamdată…
Cum reușești să îmbini cariera cu rolul de mamă?
Atât familia, cât și profesia îmi sunt atât de dragi, încât le îmbin cu plăcere și succes, deși admit că nu e deloc ușor. Atunci când sunt plecată prin țară, la concerte, nu mai pot de dorul lor și vorbesc cu ei la telefon de câte ori prind un moment liber. Dar sunt un om organizat, deși trăiesc în lumea artistică, despre care se spune că e cam haotică. Nu îmi place să neglijez niciun aspect important din viața mea și strâng din dinți, merg mai departe orice-ar fi, fac orice ca să-mi țin atât familia, cât și muzica aproape.
Ce metode de îngrijire ai folosit în sarcină și după naștere, ca să arăți așa de bine?
Poate suna ciudat, dar n-am folosit nimic deosebit, n-am făcut eforturi supraomenești. Refacerea a venit de la sine. Eu mă mișc mult, prin firea lucrurilor, adică merg în multe locuri, dansez mult. Mănânc normal, nu țin diete stricte, bineînţeles că mă supraveghez un pic atunci când vine vorba de meniuri, dar nu sunt genul să trăiască din două frunze de salată pe zi. Mie îmi place mâncarea bună și sunt pofticioasă, așa că niciodată nu m-am chinuit și nu m-am înfometat. Sunt o persoană normală, aş putea spune, şi poate şi puţin norocoasă. Poate că este unul dintre avantajele sarcinilor la tinerețe, refacerea e mai firească și mai rapidă, nu știu… Dar cert este că nu am făcut ceva anume ca să-mi revin la forma de dinainte de a-l avea pe David. Totul s-a petrecut treptat, am reușit astfel să scap și de kilogramele suplimentare acumulate în sarcină și să redevin cea de dinainte. Nici nu știu când s-a petrecut această schimbare.
De la cine a moștenit cel mic cele mai multe trăsături? Și dacă ar fi să moștenească vocea mamei, l-ai încuraja să urmeze o carieră muzicală?
Încă nu știm cu cine seamănă fizic cel mai mult, a luat de la fiecare câte ceva și părerile sunt împărțite. Unii insistă că seamănă cu mine leit, alții că seamănă mai degrabă cu Cătălin, în fine, probabil asta se va vedea mai bine în vreun an sau doi de-acum înainte. Contează să fie sănătos! Se pare că vocea mi-o moștenește, după cum cântă deja la vârsta lui, iar eu îl voi încuraja numai în măsura în care voi simți că asta își dorește să facă în viață. Dacă nu va dori o carieră artistică, este numai și numai alegerea lui, nu vreau să decid eu ce are de făcut, vreau să fie fericit și împlinit pe toate planurile. Cert este că acum îmi doresc să fie sănătos, să crească mare și mai târziu îl voi încuraja să facă exact ceea ce îi place. Vom vedea ce va fi…
Merge la grădi?
Da, îl ducem deja la grădiniță, fiindcă îi plac copiii, e sociabil și vreau să-i alimentez stilul ăsta de viață, să fie degajat, obișnuit cu lumea, să afle zilnic lucruri noi, să cunoască noi și noi oameni. Nu vreau să fie un copil izolat. Și se simte atât de bine printre alți copii, și-a făcut atâția prieteni, încât atunci când ne ducem să-l luăm acasă, nu vrea să vină, bâzâie că mai vrea să stea acolo. La grădiniță învață tot ceea ce este mai bun despre lume și viață, capătă deprinderi pe care, nicăieri nu și le putea însuși, se dezvoltă pe toate planurile, îndeosebi cel cognitiv. Cântă, dansează, face sport, participă la lecții, face tot ceea ce ar trebui să facă un copil de vârsta lui. Chiar dacă aveam temerea că nu se va acomoda la grădiniţă, totul a decurs cât se poate de normal, i-a plăcut încă din primul moment, iar astăzi cu greu reuşim să îl facem să se despartă de colegii săi, care îi sunt atât de dragi.
Ce planuri de viitor ai?
Eu planuri am veșnic, niciodată nu consider că pot lua o pauză lungă în care să lenevesc fără rost. Sigur, pe plan profesional voi lansa alte piese, am în lucru un album nou, am agenda plină de concerte, unele sunt programate deja peste un an de-acum înainte… Iar pe plan personal, bineînțeles că îmi doresc să mai am cel puțin un copil, poate o surioară pentru David – dar cred că nu i-ar displăcea nici dacă ar avea un frățior. Cum o vrea Dumnezeu. Sănătos să fie! Cu alte cuvinte, mergem pe două planuri – pe de o parte, voi face orice să mă menţin în topurile de audienţă, iar pe de altă parte mi-aş dori să mă bucur cât de curând de cea de-a doua sarcină, având împlinirea a doi copii sănătoşi.
Ce le poți transmite cititoarelor noastre?
Celor care sunt deja mămici, le transmit că sunt solidară cu ele în dragostea imensă pe care numai o mamă o cunoaște. Sunt şi momente grele, atunci când îţi vezi copilul bolnăvior, dar sunt mult mai multe momente frumoase, pe care nu trebuie să le ratezi. Atunci când puiul tău îţi zâmbeşte, te strânge în braţe, te sărută ori atunci când râde fără oprire, compensează orice temere. Îmi doresc ca împreună să putem să le asigurăm puilor noștri viitorul frumos pe care îl merită. Iar pe cele care încă nu au copilași, le sfătuiesc să nu se teamă de această sublimă misiune, să încerce să fie mame, nu vor regreta nicio clipă, va fi cea mai încântătoare realizare a existenței lor!
Credit foto: Bogdan Moldovan
O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistei Căminul și al site-ului CasaMea.ro.