Să fii mamă e minunat! E un sentiment unic că aparții cu totul cuiva și el/ea îți aparține ție! Cred cu tărie că între mama și copil există o legătură unică pe care o simți din primele clipe. Noi nu am planificat nimic. Chiar dacă sunt o persoana care-și face tot timpul planuri și nu pot funcționa fără ele în viața de zi cu zi, în privința acestui capitol nimic nu a fost premeditat.
Știam că într-o zi o să-mi doresc copii, știam că va veni și ziua când voi îmbrăca rochia albă, dar nu găseam niciodată momentul potrivit. Toate s-au schimbat într-o zi de martie când am aflat că sunt însărcinată. Este adevărat că a fost o surpriză totală, dar am știut din prima clipa că a sosit acel moment. Îmi era foarte teamă, însă în același timp subconștientul îmi spunea că sunt pregătită să fiu mama.
În fond, cred că tot timpul mi-am dorit asta, să fiu mama, dar viața, câteodată, te prinde așa de tare încât nu mai știi care îți sunt prioritățile. După ce ne-am revenit din surpriză, cu teamă și bucurie în suflet, am hotărât că trebuie să facem lucrurile corect. Mai întâi nunta, la biserică, apoi nașterea și botezul.
Acea inimioară mică ce bătea în interiorul meu, am iubit-o din prima clipă și am știut de atunci că Dumnezeu este lângă mine. Cu toate că nu a fost uşor în primele luni, căci stările de greață m-au cam urmărit și mi-au întunecat diminețile, am rezistat eroic :).
În ceea ce privește dieta mea de gravidă, am fost conștiincioasă, am mâncat multe fructe și legume, însă nu am renunțat chiar la tot, cafeaua de dimineaţă fiind de neînlocuit.
În ciuda acestor episoade, nu mă pot plânge, chiar cred că a fost o sarcină ușoară, mai ales că pe toată perioada celor 9 luni am fost activă, am condus și am mers la birou până în penultima săptămâna.
Acum când îmi amintesc zâmbesc. Îmi doream un băiețel, însă la foarte scurt timp aveam să înțeleg că sexul copilului este lucrul care cel mai puțin contează. Copilul pe care-l porți în pântece îl vei iubi toată viața, necondiționat. Ce mi s-a părut și mai interesant a fost faptul că la ecografia de 22 de săptămâni, când am aflat că va fi fetiță (lucru care evident m-a surprins) bebe deja părea să-mi semene, dobândise din trăsăturile mele.
Din acel moment parcă mi-am pierdut răbdarea, abia așteptam să o cunosc, să mă cunoască. Îi vorbeam în fiecare seară și simțeam cum se liniștește la auzul vocii mele. În ultimele luni era tot mai activă și de cele mai multe ori nu-mi permitea să dorm noaptea.
Încet, încet timpul s-a scurs și am ajuns la momentul 0 care…. hmm nu a fost la fel de ușor cum mă așteptam. Trebuie să recunosc, m-am cam speriat, iar pentru faptul că tensiunea mi-a crescut fulgerător a trebuit să recurgem la cezariană, în final.
După operație, cu toate că încă nu eram stăpână pe mine, am mers, sprijinindu-mă de perete, în sala de nou-născuți. A fost un moment magic când am strigat încet bebiță (așa cum o alintam când era la mine în burtică) și un singur bebe din toți cei prezenți s-a oprit din plâns. Era ea, bebița mea, care așa cum făcea seara, și acum, la auzul vocii mele, se liniștise. Poate pare greu de crezut, însă chiar așa s-a întâmplat și din acel moment suntem legate mereu în suflet și simțiri. Copiii sunt un dar de la Dumnezeu, iar eu așa am simțit-o și o simt pe micuța mea ștrengăriță.
După naștere am trecut la un alt capitol, și din nou, dacă sarcina a fost de vis, prima luna mi s-a părut un coșmar. Nu am putut alăpta decât după 3 săptămâni de tratament. Am vrut să o hrănesc la sân și cu insistență, în cele din urmă, am reușit. A fost greu, dar vroiam să fac tot ce e mai bine pentru ea.
Și azi am urmăresc aceleași sentimente, să fiu mai bună și să-mi dau silința să o cresc bine. Uneori parcă îmi iese, alteori mi se pare că sunt un dezastru. Am încercat să respect tot ce zice medicul legat de mâncare și diversificare, însă mereu mi-am ascultat și instinctul. Este mofturoasă când vine vorba de mâncare, însă, acum nu mă mai plâng, ne moștenește, cu cine altcineva să semene? Cu răbdare și creativitate am reușit să o convingem să mănânce şi alimente noi. Atât timp cât este sănătoasă, mâ mulţumesc că mănâncă când vrea ea, chiar dacă numai ce-i place.
Eu am răbdare și sper ca lucrurile să se mai schimbe pe măsură ce crește. Până atunci mă bucur de ea cât pot de mult, mă bucur de zilele pe care le petrecem împreună jucându-ne sau citind cărticele, uitându-ne la desene sau la film, când este „rândul lui mami”.
Cred că descoperi încă o dată lumea alături de un copil și te descoperi pe tine dintr-o altă ipostază. Iar cel mai frumos moment al zilei este când ajungi acasă și te așteaptă să-ți spună: “Mi-a fost dol de tine, mami!”.
CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.