Numele meu este Ana Maria și sunt fericită astăzi, că îmi pot îmbrățișa fetița atât de așteptată. Acum, prin aceste rânduri, mi-aș dori să le ofer și altor mămici aceeași speranță, fiind bucuroasă că prin heparină administrată potrivit sfaturilor medicale, visul meu a devenit realitate și astăzi o port în brațe pe Timeea.
În anii 2012 și, respectiv 2013, am pierdut două sarcini mult dorite. Suferința provocată de acest lucru nu m-a oprit să mai încerc și a treia oară, însă de data aceasta am făcut un set de analize din care am descoperit că am trombofilii genetice. În urma rezultatului, însărcinată fiind în șase săptămâni, atât doctorul ginecolog, cât și medicul hematolog mi-au prescris heparină. Citisem ce înseamnă acest tratament, știam că injecțiile se fac subcutanat (mână, burtă, picior), că nu sunt dureroase și în primul rând nu fac rău bebelușului (totuși mi-am făcut griji toată sarcina), însă frica de ac mă îngrozea. Din ziua în care mi-au fost prescrise, am și pornit administrarea. La început mi le făcea soțul meu în fiecare seară, la aceeași oră, eu am refuzat categoric să mi le administrez singură, cu toate că așa mi-au recomandat ambii doctori, până într-o zi când soțul meu a plecat într-o delegație, a venit seara și nu avea cine să îmi facă injecția. Mi-am luat inima în dinți, știam că această injecție mă ajută să țin sarcina și asta mi-a dat curaj. Așa că am pus mâna pe seringă și mi-am înfrânt orice temeri. Am învins frica deoarece eram perfect conștientă că așa o să reușesc să duc la bun sfârșit sarcina, îmi doream enorm acest lucru. Și de atunci mi le-am făcut singură. Totul a decurs perfect și din toate ecografiile reieșea că bebelușul e foarte bine. La 38 de săptămâni a venit pe lume, prin operație cezariană, minunea noastră de fetiță, Timeea Maria, perfect sănătoasă. Am continuat să fac heparină și după ce am născut, încă șase săptămâni, timp în care am alăptat fetița fără nicio problemă. Acum, cea mică are aproape 6 luni și în tot acest timp nu a avut niciodată colici, doarme întreaga noapte, se trezește doar să fie alăptată, este foarte veselă și foarte activă. După suferința pierderii celor două sarcini, Dumnezeu ne-a trimis un copil bun, un copil care ne-a învățat să fim părinți și unii foarte fericiți.
Prin povestea mea sper să ofer speranță, spunându-le tuturor că acolo unde există dorință, întotdeauna există soluții.
CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.
One Response
Poveștile noastre sunt absolut identice.Diferenta este data doar de anul in care s-au petrecut evenimentele. Azi, eu tin in brate o minune de fetiță, de 3 ani si 7 luni pe care am alaptat-o pana la împlinirea a 2 anișori si 2 luni. Felicitări !!!