Încă de la primele întâlniri soțul meu, pe atunci iubit, m-a avertizat: “Dacă o să facem vreodată copii vor fi băieți!”, deși el își dorea măcar o fată. Nu l-am crezut. Anii au trecut și au apărut, la un interval de aproape doi ani, Vlad și… Radu, două minuni! Ei doi au reușit și ne-au transformat viața radical.
Ce-i drept, dorința noastră de a avea și o moștenitoare s-a materializat altfel: Radu a fost, până la un an și jumătate, confundat cu o fată, deși îl îmbrăcam cât se poate de băiețește. În piață, parc, autobuz, magazine nu auzeam decât: “Vai, ce draguță e!” sau “Câți ani are mititica?”. La un moment dat nici nu ne mai oboseam să dezmințim informația, doar zâmbeam larg, binevoitorilor.
“Și?, cum este cu doi copii?”, este întrebarea pe care o primim cel mai frecvent. “Paradoxal, este mai ușor decât cu unul”, răspund eu inevitabil, încercând să par totuși și verosimilă, căci nimeni nu mă crede. Când aveam un singur copil mă simțeam mult mai obosită, frustrată și nervoasă decât sunt acum. Asta i se datorează în mare parte lui Vlad, băiațelul cel mare, care nu a fost deloc gelos pe fratele lui mai mic. Dimpotrivă, Vlad a participat mereu la îngrijirea celui mic și a fost foarte încântat că are un partener de joacă. Toate acestea au făcut ca lucrurile să se așeze armonios în viața noastră, astfel încât să ne bucurăm de amândoi, în felul lor unic.
Căci da, sunt extrem de diferiți. Cu Vlad totul a fost dificil: nașterea, când nu a respirat decât după 3 minute și a stat o săptămână în spital, pentru multiple investigații medicale; colicii, care păreau să nu se termine nici după patru luni; sănătatea, la două luni a fost diagnosticat cu dermatită atopică, iar la un an cu alergie la lactate; mâncatul, dintotdeauna ne-am rugat de el să mănânce; somnul, mai ales cel din timpul nopții, când este foarte agitat: plânge, țipă, lovește sau se foiește; iar, mai nou, grădinița, căci acomodarea pare a fi destul de dificilă. Cu toate acestea, ne-am dorit enorm încă un copil!
În comparație cu primul, pe Radu nici nu l-am simțit. A fost sănătos, liniștit, fără colici, fără probleme cu somnul sau cu mâncarea, frumușel și haios foc. Mi-ar fi părut tare rău dacă ne-am fi limitat doar la un copil. Cu siguranță, Vlad m-a transformat în mamă, dar Radu m-a împlinit ca mamă!
Și totuși, majoritatea mulțumirilor mele se îndreaptă tot către Vlad, care a contribuit la evoluția mea, ca persoană. Datorită lui m-am documentat intensiv pe numeroase teme, în funcție de dificultățile pe care le întâmpinam. La ora actuală pot face foarte ușor pe nutriționistul, medicul, educatorul sau psihologul de serviciu. De când sunt mama lui, am acumulat mai multă informație decât am făcut-o în toată facultatea și, ulterior, în timpul masteratului. Deseori mă gândesc la o reorientare profesională :).
Sunt conștientă însă că meseria mea de baza va fi întotdeauna cea de mamă. Este cea mai solicitantă, plină de responsabilități și minunată meserie din lume. Programul de lucru este de 24 de ore din 24, 7 zile pe săptămână, fără weekenduri, sărbători legale sau vacanțe. În cea mai mare parte a timpului stai în picioare și dormi iepurește, pe apucate. E plină de frustrări și extenuare fizică și psihică. Nu primești niciun ban pentru munca depusă, iar cea mai mare satisfacție este să-ți vezi „șefii“ fericiți. Pare o nebunie să-ți depui CV-ul pentru așa ceva, însă cine are copii știe că este cea mai frumoasă profesie din lume, care te împlinește ca om: profesia de mamă!
CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.