Jucăriile educative din lemn – ce avantaje prezintă?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Cele mai multe jucării pe care le găsim astăzi pe rafturile magazinelor costă sume semnificative de bani. Deși sunt atrăgătoare, colorate strident și cu felurite funcții, astfel de jucării scumpe nu au cine știe ce valoare educațională. Iar în calitate de părinți, cu siguranță v-ar liniști gândul că jucăria cu care copilul petrece atât de mult timp, pe lângă faptul că îl amuză, îl învață și tot felul de lucruri noi și utile pentru dezvoltarea sa.

Pentru că discutăm acum despre cât de avantajoase sunt jucăriile care au o valoare educațională, din varietatea de jucării educative se disting jucăriile din lemn. Deși sunt adesea cu mult mai accesibile la preț, jucăriile din lemn oferă nenumărate beneficii spre deosebire de cele mai la modă jucării.

Iată doar trei dintre avantajele pe care le dețin jucăriile educative din lemn:

  1. Jucăriile din lemn au o perioadă îndelungată de funcționare. Aproape că am putea spune că jucăriile din lemn durează o veșnicie. Deși astăzi predomină jucăriile distractive, cât mai colorate și cu cât mai multe funcții și butoane, jucăriile de lemn au fost moderne timp de zeci de ani, dacă nu chiar secole. Bunicii și străbunicii noștri s-au jucat și au învățat cu jucării din lemn, iar nepoții și strănepoții noștri cu siguranță tot cu jucării din lemn se vor juca. Deși există o multitudine de jucării noi după care cei mici întorc capul, uneori culegem roade dacă vom alege ceea ce a fost probat timp de generații la rând. Chiar dacă producătorii propun culori noi, un alt design, alte funcții și tematici, jucăriile din lemn sunt în continuare la fel de clasice și oferă aceleași beneficii însemnate pe care le-au cules generații de copii.
  2. Jucăriile din lemn sunt durabile. Așa cum știu toți părinții, uneori copiii pot fi destul de duri și agresivi cu jucăriile lor și cam cu toate lucrurile pe care le dețin. Pentru că până la vârste mai mari, copiii sunt plini de energie, sunt curioși, au crize de temperament și doresc să exploreze orice și oricum, majoritatea jucăriilor ajung să fie aruncate, rupte și murdărite. Probabil aveți deja câteva seturi de jucării cu piese lipsă, păpuși cu mâini rupte sau jucării de pluș deteriorate. Totuși, jucăriile din lemn au șanse să bucure nu doar o singură generație, ci mai multe generații. Deoarece sunt fabricate din lemn de calitate și sunt solide, este dificil pentru un copil să deterioreze foarte tare o jucărie din lemn. În afară de zgârieturi, o jucărie din lemn nu poate fi grav afectată. Dacă copilul o va murdări, puteți curăța cu ușurință jucăria din lemn, pregătind-o pentru alte jocuri și activități. Dacă intenționați să investiți în jucării cu valoare educațională, cu siguranță doriți să fiți siguri că acele jucării vor dura o lungă perioadă de timp și că mai mulți copii se pot juca cu ele.
  3. Jucăriile din lemn cresc odată cu copilul. Când investiți în jucării educative, orientați-vă spre acele jucării durabile și suficient de versatile, astfel încât să poată răspunde tuturor cerințelor copilului pe măsură ce înaintează în vârstă. Copiii care deja sunt de vârstă mai mare, dar și preșcolarii se pot angaja în jocuri de imaginație, în teatru și în tot felul de jocuri de rol, așa că ei vor putea să încorporeze jucăriile din lemn în scenarii imaginative mai complexe, să le folosească în discuții despre geometrie și fizică sau să le utilizeze pentru a rezolva problemele.

Pe măsură ce copilul dobândește mai multe abilități și competențe, jucăriile din lemn pot avea tot felul de utilizări și întrebuințări. Deși majoritatea jucăriilor sunt însoțite de indicații privind intervalele de vârstă, jucăriile din lemn sunt atât de versatile încât sunt compatibile cu copii de diferite vârstă și cu niveluri variate de abilități.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *