Ce ne facem cu copiii somnoroși?

Începerea școlii este un motiv de mare supărare pentru orice copil, mai ales că mulţi sunt nevoiţi să se trezească devreme pentru a ajunge la timp în bancă.

Ce ne facem cu copiii somnorosi (1).jpg

Picture 1 of 2

Trezitul de dimineață nu reprezintă o plăcere pentru nimeni, mai ales pentru cei mici. Și tot mai mulți sunt nevoiți să facă acest lucru pentru a ajunge la școală. Își deschid ochii devreme, își fac rutina de după trezire, apoi se îmbracă și fuga în bancă. Și totul se transformă într-o poveste care devine chinuitoare atât pentru mamă, cât și pentru copil.

Și chiar dacă te gândești să aplici tot soiul de strategii, cum ar fi stabilirea unei ore de culcare mai devreme, nu înseamnă că micuțului tău nu îi va fi la fel de somn dimineața. Se va plânge, nu va dori să meargă la școală, fiind la un pas să stingă lumina și să se așeze iarăși în așternutul său cald. Iar atunci când îl veți forța să meargă la culcare vei fi surprinsă să observi că micuțul se încăpățânează să adoarmă atunci când îi vei sugera. Și pentru că tot este obosit nu îl forţa, așează-te lângă el, citeşte-i o poveste și vei vedea că fără a face nimic contra atitudinii sale, acesta va adormi.

Însă, nu totul se leagă de ora de culcare, ci mai degrabă de un somn de calitate. Cu cât micuțul va sta departe de televizor, aparatură electronică, muzică, cu cât în încăpere se va menține liniștea, şi lumina va fi închisă, cu atât acesta se va odihni mai bine, se va trezi vesel și binevoitor să ajungă la școală, alături de colegi, împărtășind noi și noi experiențe.

De ce copiii refuză să adoarmă?

Așa cum aminteam, nu toți copiii sunt încântați atunci când părinții le sugerează că este timpul să meargă la culcare. Și poate că și noi adulții ajungem în dormitor atunci când ne dorim, fără să fim forţați de cei din anturajul nostru.

La somn, mult prea devreme

Mai înainte de a-i face copilului un program strict de somn, încercați să îi urmăriți semnele de oboseală. Ori de câte ori acesta își duce mâna la ochi, devine agitat, supărat, de parcă nimic nu i-ar mai intra în voie, plânge fără motiv, înseamnă că i s-a făcut somn. Atunci este momentul să faceți liniște, să stați așezată lângă el în pat, să îi citiți o poveste și să încercați să faceți întuneric. Cu cât acești factori vor fi respectați, cu atât micuțul va adormi mai repede.

Stop televizor în dormitor!

Televizorul nu va trebui niciodată plasat în dormitorul copilului și acest lucru pentru că micuțul tău va adormi mai târziu, fiind tentat să își vadă desenele preferate ori să cadă pradă imaginilor care l-ar putea speria, lucru care-i va afecta calitatea somnului. Studiile arată că micuții care se uită la televizor până târziu au probleme la școală, având performanțe scăzute, iar motivul este absența odihnei.

Alungă supărările școlare!

Se cunoaște deja că serviciul unui copil este școala și așa cum adulții au probleme și supărări și copiii le pot experimenta. O notă proastă, o discuție în contradictoriu cu un coleg, atitudinea nepotrivită a cadrului didactic – toate se pot transforma în probleme pe care copiii să nu le poată depăși. Tocmai de aceea, încercaţi să purtați o discuție cu el ori de câte ori ajunge acasă. De regulă, cina reprezintă prilejul pentru inițierea unor teme de familie, în care toți se vor simți liniștiți, știind că sunt bine, fără griji. În acest mod, orice tensiune de la școală ar putea dispărea, iar micuțul se va putea odihni așa cum se cuvine.

Ritualurile micuțului somnoros

Orice copil va trebui ajutat. Astfel, părinții îi vor face un program de somn și vor crea anumite ritualuri captivante în așa fel încât cel mic să le poată încerca.

Mai înainte de a stabili o oră de culcare, spuneți-i copilului că îl puteți ajuta să își termine lecțiile. După ce temele au fost făcute, lăsați-l să facă o pauză, să se joace, împărțindu-și timpul așa cum consideră necesar. De asemenea, nu forţați copilul să adoarmă atunci când acesta nu își dorește acest lucru și nici nu dă semne de oboseală.

O poveste, un cântec de leagăn pot deveni motivul pentru care micuțul se va așeza cu drag în pat, știind că mama sa îi este alături, îl alintă, îi cântă și are parte de dezmierdările sale atât de tandre. Îi vei arăta că îl iubești, dar și cât de important îți este.

Somn ușor!

Basmele de seară

Andreea Petcu - psihologCopiii au nevoie de povești înainte de culcare. Și acest lucru nu pentru nevoia de lectură, ci mai degrabă se va crea o apropiere între părinte și copil, un mod de a-ţi manifesta dragostea și înţelegerea faţă de puiul tău. Și nu ezita să îl săruţi, să îl mângâi, să îl dezmierzi. Este momentul în care tu și puiul tău sunteţi împreună, în care te vei simţi cea mai fericită mămică din lume.

Andreea Petcu, psiholog

www.bambino.ro; 021 318 78 77


Lasă un Comentariu...

*