O mamă dă cele mai bune explicații cu privire la modul în care ți se va schimba viața după o sarcină! Nu o să-ți vină să crezi!

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

„Stau alături de fetița mea, la masă, care a menționat accidental că ea și soțul ei urmează să se căsătorească și să își întemeieze o familie.

– Ne gândim la o sarcină, spuse ea glumind! S-ar putea să fiu însărcinată!

– Ți se va schimba definitiv viața, am spus eu încercând să îmi ascund tonul puțin afectat!

– Știu, spuse ea glumind! Adio weekenduri libere, adio vacanțe pe nepregătite, adio astfel de plăceri!

Cu toate acestea, sarcina nu înseamnă doar lucrurile astea. Aș vrea să îi spun fetei mele cum anume îi va fi afectată viața, să afle lucruri pe care nu i le-am spus niciodată în copilărie. Aș vrea să îi spun ei că rănile fizice determinate de nașterea copilului se vor vindeca, pe când rănile emoționale vor fi atât de puternice, încât o vor face mereu vulnerabilă.

Aș vrea să o avertizez că nu va mai putea citi niciodată ziarul fără să nu se gândească ”Și dacă este copilul meu?” Orice accident de avion, orice casă în flăcări, îi vor bântui neîncetat gândurile. Iar atunci când va privi copii care mor de foame, se va gândi neîncetat dacă nu cumva ceva s-ar schimba atât de rău încât să ajungă să își vadă copilul murind alături de ea.

Mă uit la manichiura sa perfectă, la tenul său atât de neatins și fin și mă gândesc că odată cu venirea copilului se va delăsa atât de tare încât va ajunge la un nivel atât de primitiv că nu o să mai semene deloc. Ori de câte ori va auzi un scâncet sau îi va suna telefonul va tresări și va renunța mereu la ritualurile sale de frumusețe sau la clipele de relaxare.

Nu mai vorbesc despre anii de carieră. A investit mult pentru a căpăta recunoașterea profesională, dar dintr-o dată toată ascensiunea sa coboară pentru a-și împlini dorința de a fi mamă. Și chiar dacă se va întoarce la serviciu mai devreme decât ar fi cazul, orice întâlnire de afaceri o va pune pe gânduri, va gândi la bebelușul său de acasă. Va lăsa lucrurile neterminate și va goni către casă pentru a-și ține în brațe puișorul, știind că îi e bine.

Aș vrea ca fiica mea să știe că orice zi va deveni rutină. La cinci anișori, băiatul va dori să folosească toaleta de bărbați și nu pe cea de femei și astfel, ea, nu va ști cum să procedeze. Plânsete de copil, dorințe îndrăznețe, școala, grădinița, ora de masă, ora de somn, uite ritmul firesc.

Acum viața sa este importantă, mai târziu lucrurile nu vor mai fi la fel. Acum poate să facă ce vrea, să își împlinească orice dorință care o va bucura. Mai târziu, se va simți împlinită doar dacă copilului îi va fi bine.

Va vărsa, va avea greață, îi va fi rău în timpul sarcinii. Și de parcă nu ar fi suficient, cezariana își va pune pentru totdeauna amprenta pe pielea sa atât de netedă, lăsând cicatrici greu de vindecat.

Relația cu soțul său se va schimba, dar nu așa cum credea ea. Îl va iubi doar dacă va fi atent cu copilul său, dacă se va juca cu el. Îl va găsi prea puțin romantic și va renunța ușor la dragostea dintre ei.

Aș vrea să îmi văd fata cum își învață copilul să meargă pe bicicletă. Aș vrea să o văd cum îi oferă copilului un câine sau o pisică, mângâindu-i blana moale, deși înainte nu făcea acest lucru. Aș vrea să o văd cum se bucură.

Fata mea se uită la mine ironic și vede cum o lacrimă îmi curge pe obraz. Îi spun în final că nu o să regrete niciodată lucrul ăsta, deși e foarte greu. Am mers lângă fetița mea, i-am luat mâinile în mâinile mele și am rostit împreună cu ea o rugăciune pentru ea, pentru mine și pentru toate femeile care s-au temut de acest frumos mod în care își găsesc chemarea.

Purtați în brațe ceea ce țineți în suflet!”

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com