Ne trezim dimineața și începem aceeași rutină, cafeaua, micul dejun luat în grabă, pregătirea copilului de grădiniță. Toate aceste lucruri se desfășoară, de obicei, fără prea multe cuvinte, în tăcere, devenim astfel mici „roboței” ai vieții cotidiene.
Mai apoi fugim către grădi, școală și serviciu, unde ne începem o zi aglomerată, bogată în noi și noi provocări. Statistici lungi, exceluri fără de sfârșit, rapoarte peste rapoarte, toate aceste lucruri ne cuprind timpul, ne transformă viața într-o monotonie fără capăt.
În fugă, alergăm către grădi, e ora de casă. Câteva cuvinte sunt rostite copilului nostru, îl întrebăm dacă a mâncat, dacă i-a fost bine, dacă s-a jucat cu copiii din grupă. Uneori nici că mai apucăm să ne răspundă că grijile ne zboară către o altă zi la fel de taciturnă.
Și iată că vine seara, jucăm un joc, citim o poveste, un duș înainte de somn, Îngerașul și totul se transformă în visare.
Cam astfel arată o zi din viața noastră și cea a copiilor noștri. De multe ori cei mici ne privesc triști, au nevoie de răspunsuri, se află în căutărea secretului vieții. Pentru ei, un cuvânt, o îmbrățisare, un joc cald reprezintă mai mult decât ne-am imagina.
Suntem părinții vremurilor moderne, vremuri aglomerate și mult prea sofisticate. Copiii noștri ajung să crească doar pentru că trebuie, însă tot ei ajung să învețe ce înseamnă singuratatea mult prea devreme. Le stăm alături după ceas – un an sau doi, după care plecăm la treabă.
Dacă aș fi copil, te-aș ruga un lucru – „mami, fă-ți timp și pentru mine!”. Toate aceste întâmplări cotidiene nu ne acordă răgazul cuvenit familiei, ne lasă fără de cuvinte, ne storc de puteri în fiecare zi.
Am scris toate aceste lucruri pentru că mi-aș dori ca noi să învățăm să prețuim copiii ce ne privesc cu ochi blânzi în fiecare clipă, ce ne comunică tristețile în orice moment, ce ne strâng de mână și parcă ne spun că au nevoie de ajutor. Ne iartă necondiționat, deși sunt mai puțin încrezători în ceea ce pot face, ne susțin și au răbdare să ne aștepte până seara târziu, atunci când ușile grădiniței urmează să fie închise, sunt toleranți cu noi atunci când îi lăsăm în fugă în grija doamnelor educatoare. Și tot așteaptă – așteaptă să le fim părinți!
O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Bebelu și Mamă de profesie, dar și al site-ului Bebelu.ro.