Managementul resurselor: Cum poți fi eficientă într-un job de HR, chiar dacă lucrezi remote?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Noile joburi disponibile în cadrul companiilor și inovația tehnologică au făcut ca munca de acasă să devină tot mai căutată. Apariția pandemiei de coronavirus a accentuat un trend deja existent, astfel că o mare parte din task-urile zilnice, pe care obișnuiam să le facem la sediul companiei, pot fi rezolvate acum cu ușurință de la distanță. Iar dacă ești și mamă de profesie, munca remote îți va pica mănușă dat fiind contextul actual. Totuși, nu este deloc simplu să lucrezi de acasă, mai ales atunci când lucrezi într-un domeniu atât de complex precum cel al resurselor umane. Vorbim de un sector aflat într-o continuă dinamică ce implică realizarea multor activități pentru utilizarea eficientă a capitalului uman. Așadar, nu te mai baza doar pe cafeaua de dimineață și descoperă mai departe cum poți să-ți sporești productivitatea când lucrezi remote.

Sursa foto: https://p0.piqsels.com/preview/380/378/354/5be95cb1f32e7.jpg

Ia în considerare regulamentul intern al companiei

Unul dintre principalele motive pentru care nu reușești să ajungi să obții întotdeauna tot ce ți-ai propus este din cauză că ai stabilit prea multe obiective. Evită să faci munca pe care alții nu pun preț și lucrează pentru ceea ce este cu adevărat relevant pentru companie. Cu siguranță există în cadrul firmei un model de regulament de ordine interioară ce are rolul de a crea proceduri și a eficientiza diferite activități ale societății. Aceste previne totodată abuzurile în relațiile de muncă, la care ar putea recurge unii angajatori pentru a da dispoziții suplimentare angajaților. Mai mult, documentul face referire la modul în care trebuie îndeplinite obligațiile de serviciu și aspecte ce țin de realizarea obiectului de activitate al companiei, ceea ce înseamnă că te poți ghida strict după proceduri dacă vrei să fii eficientă.

Fă-ți un program de lucru

Dacă activezi în domeniul HR trebuie să te ocupi de o serie de activități precum recrutarea și selecția de personal nou, dacă este cazul, salarii, pontaje, gestionarea compensațiilor și a beneficiilor, administrarea de personal, dezvoltarea profesională a oamenilor, relația cu sindicatele, etc. Altfel spus, de la un program normal de muncă 9-17, s-ar putea să ajungi foarte multe ore suplimentare dacă nu te organizezi cât mai bine. Cu toate că și acasă ai foarte multe lucruri de făcut, stabilește-ți un program pentru job și lasă alte treburi casnice pentru atunci când nu trebuie să lucrezi. Un orar constant te va ajuta să te concentrezi mai bine asupra sarcinilor profesionale și să nu te lași deturnată de la task-urile tale. Ai grijă totuși să pui la punct un program de lucru remote ținând cont de perioada zilei când ești foarte productivă, momentele în care șeful sau colegii tăi au nevoie să fii disponibilă ori orele în care își desfășoară activitatea instituțiile publice cu care ai raporturi de muncă.

Stabilește un flux de lucru

Dacă reușești să pui la punct un program de lucru, va trebui totodată să stabilești și un flux. Cel mai probabil termenul de workflow îți este cunoscut de la birou. Încearcă să-l aplici și remote: înainte de a începe să lucrezi asigură-te că știi exact care sunt prioritățile pentru ziua respectivă și în cât timp vei termina tot ce ți-ai propus. Ia în calcul sarcinile cu prioritate maximă, nivelul de energie pe care îl ai, dar și planificarea unor pauze.

Îmbracă-te în mod adecvat

La birou, dat fiind specificul jobului tău, trebuie să ai o ținută corectă și cât de cât elegantă. Chiar dacă ți se pare că cel mai mare avantaj când lucrezi remote este că poți sta toată ziua în pijamale, te înșeli. Simplul fapt că renunți la rutina cu care erai obișnuită va face ca creierul tău să înțeleagă că nu ești într-un mediu potrivit pentru lucru, așa că nu vei fi deloc eficientă. Bineînțeles că nu trebuie să porți tocuri sau cămașă, dar ai grijă să te îmbraci într-o ținută confortabilă, ca și cum ai merge la job într-o zi mai lejeră. Acest lucru îți va fi de ajutor nu doar pentru dispoziția ta zilnică, ci și ca să te prezinți într-un mod adecvat atunci când participi la videoconferințe.

Libertatea și flexibilitatea sunt unele dintre cele mai apreciate avantaje atunci când lucrezi remote. Însă, dacă nu reușești să fii eficientă, pe internet există o mulțime de tool-uri care te pot ajuta în organizarea sarcinilor zilnice. Cu puțin ajutor și multă disciplină, o să reușești să fii cât mai productivă și responsabilă cu timpul tău.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com