„Mă doare burtica…” Cât de adevărat e?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Ce-i drept, nu există om care să nu fi minţit cât a trăit. O facem noi, adulţii, fie dorit, fie prin omisiune.

Ma doare burtica (1).jpg

Picture 1 of 2

Dar ce ne facem cu copiii care ne spun deseori că îi doare burta doar pentru că… știu că au de dat o lucrare sau de susţinut un monolog la școală? Poate am făcut-o și noi la un moment dat, la rândul nostru.

Problema mai apare atunci când unii părinți consideră copiii mult prea inocenți pentru a fi capabili de a minți. Statisticile ne spun că, copiii sunt capabili la o vârstă considerabil mai mică decât cred adulții, să mintă. Mai exact, pe la patru ani sau poate chiar mai devreme, unii copii reușesc, pot și chiar continuă să mintă. Când le mai și iese…tot înainte!

Am fi tentați să spunem că minciunile la o vârstă prematură nu sunt ceva pentru care să te îngrijorezi, dar dacă nu iei măsuri din timp, s-ar putea ca mai târziu să ai parte de surprize nu tocmai plăcute, relația ta cu propriul copil urmând să fie afectată.

Când ai constatat că puștiul tău a mințit, inevitabil cel mai indicat e să discutați și împreună să găsiți motivul din cauza căruia a fost zisă minciuna. Oricât de supărat/ă ați fi pe moment, calmul este esențial în astfel de clipe, mânia nefăcându-i pe copii decât să-și reprime sentimentele, să se izoleze și cu timpul, să devină ușor introvertiți, procesul de comunicare fiind îngreunat.

Motivul minciunii, dar și consecințele ei sunt cele mai importante.

Odată aflate aceste două importante aspecte, atitudinea părinților se va schimba treptat întrucât va ști mai bine cum să acționeze astfel încât minciuna să nu-și mai facă loc.

Motivele pot fi variate, psihologii ajutându-ne în acest sens cu câteva variante.

Unul din motivele din cauza carora copiii mint e acela de a nu fi pedepsiți. Și poate că în acest caz și părinții au partea lor de vină. Dacă în trecut, au fost aspru certați sau poate chiar pălmuiți, e normal să ascundă adevărul. Auzim frecvent „N-am vrut să te dezamăgesc, de-asta nu ți-am spus”.

Teama de a nu dezamăgi părinții este unul din alte motive pentru care copiii preferă să ascundă adevărul sau poate îl modifică în favoarea lor, fabulează, schimbă șirul poveștii astfel încât vina să nu fie întrutotul asupra lor, ci redirecționată.

Dacă părinții au pretenții exagerate, peste măsură în ceea îi privește pe proprii lor copii, acestora din urma fiindu-le teamă că nu vor onora înălțimea așteptărilor părinților lor, atunci și ei ar trebui să fie capabili să accepte și să-și recunoască o parte din vină. Și desigur, care copil nu dorește să fie în centrul atenției? Prin minciună, ei consideră că vor atrage atenția adulților.

Nebeneficiind de o atitudine motivațională, de sfaturi și încurajări, ei simt nevoia să compenseze prin alte lucruri cum ar fi, în cazul de față, minciuna.

Pentru a evita pe mai târziu în totalitate aceste situații și nu numai, trebuie să fim conștienți încă din faza incipientă de acest fapt: și copiii mint… câteodată.

În calitate de adulți, răbdarea este necesară pentru a putea afla motivele care au stat la baza minciunii.

În mod cert si evident, și noi la rândul nostru ne-am mințit părinții.

Expresii cum sunt „mă doare burta”, „mă doare capul”, „mi-a luat Alexandra jucăria”, „nu pot să mănânc tot din farfurie” ne sunt extrem de cunoscute… nu-i așa? Trebuie să manifestăm aceeași, ba chiar mai multă înțelegere de care și noi la rândul nostru am beneficiat.

Copiii trebuie să aibă încredere în noi pentru a-și manifesta sinceritatea în cele mai sensibile și delicate situații care la un moment dat vor fi mult mai grave decât un aparent inocent „mă doare burta.”

Sunt tot soiul de indicii prin care poți identifica minciunile copilului tău. Limbajul nonverbal îi dă de gol pe „nevinovați”: sunetul vocii aplatizat, agitația, poziția corpului, mânuțele după spate și multe altele.

În mod cert, nu toți copiii se simt vinovați, ei considerând că e just să mintă, doar doar să scape cu basmaua curată.

Concluzia: dificultățile „cauzează dureri de burtă” sau de orice alt tip, depinde cât de „inspirați” suntem pe moment.

Cu puțină ambiție și determinare, le vom depăși cu brio, fiind un exemplu pentru cei mai mici să facă la fel.

Trebuie doar să ținem cont de câteva sfaturi esențiale pe care să le revizuim în mod constant pe măsură ce copilul crește: să iubim necondiționat, prin vorbă și mai ales prin fapte, să oferim la rândul nostru sinceritate, să nu ținem în control absolut copilul, ci să-i oferim libertate în gândire și comportament, libertatea de exprimare, respectul fiind primordial de ambele părți.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *