Expresia „cei 7 ani de-acasă” este des întâlnită în rândul părinţilor. Un copil educat, bine crescut, care şi-a însuşit normele unui comportament civilizat, adaptat regulilor societăţii este un copil care cunoaşte normele bunelor maniere. Ne referim la educaţia primită de la părinţi înainte ca acesta să meargă la şcoală.
Bunele maniere sunt acele reguli morale atât de potrivite atunci când copilul se află singur în colectivitate. Va şti cum să se comporte şi, mai ales, cum anume să transmită mai departe propriile valori. Principiile de viață asimilate acasă sunt foarte importante pentru cel mic. Din acest motiv, familia trebuie să încerce ca încă de mic să îl ajute să îşi însuşească regulile unui comportament civilizat.
Regula celor şapte ani de acasă nu constă într-o teorie care trebuie învățată pe dinafară, ci mai degrabă reprezintă un cumul de experienţe frumoase, petrecute alături de cei mai dragi actori implicaţi în creşterea şi educarea sa: părinţii. Afecţiunea şi dragostea părintească sunt elemente-cheie pentru deprinderea unui comportament civilizat.
Atunci când ne gândim la părinţii noştri, nu putem să nu ne aducem aminte că ei ne-au format, ei ne-au învăţat cum să ne comportăm şi tot de la ei am aflat ce trebuie să facem pentru a nu stârni controverse. Dragostea părinţilor le permite celor mici să înveţe să se comporte, să aibă încredere în forţele proprii şi să se simtă protejați. Copilul care se simte în siguranţă va fi mai calm, va şti să perceapă pozitiv regulile impuse de părinți. Tot părinţii îl vor face să îşi dea seama că modul în care se va comporta va fi doar pentru binele său pe mai târziu.
Este indicat ca micuţul să facă totul în mod conştient, într-o atmosferă bazată pe lucruri pozitive, pe încredere şi iubire, în aşa fel încât copilul să nu aibă sentimentul de obligativitate.
Vârsta şi bunele maniere
În funcţie de vârsta copilului, acesta va putea să se adapteze mai uşor sau nu normelor morale. De aceea, este bine ca părinţii să înceapă să le vorbească despre comportament încă din primii anişori de viaţă, să nu le impună şi să încerce să îi facă conştienţi de ceea ce se petrece în jurul lor. În jurul vârstei de doi ani, copilul nu va ști cum să reacţioneze atunci când este vorba de nevoile altuia. Se va gândi întotdeauna numai la sine, să îi fie bine, să capete jucăria pe care şi-o doreşte şi să fie el însuşi în centrul atenţiei. Nu îl poţi obliga să facă lucruri pe care nu le înţelege, întrucât vei fi surprinsă să afli că nu va cunoaşte ce înseamnă acest lucru.
Şi chiar dacă sunt mici, copiii trebuie învăţaţi cu limitele. Vor fi nevoiţi să asculte ceea ce părinţii le spun, să aştepte atunci când trebuie să aştepte şi să cunoască semnificaţia regulilor de politeţe. A spune mulţumesc, bună ziua sau alte cuvinte utile şi frumoase nu trebuie să fie o obligaţie, ci mai degrabă o obișnuință.
Începând cu vârsta de trei – cinci anişori, copilul înţelege că este bine să îşi împartă jucăriile cu alţi copii de aceeaşi vârstă şi să se gândească la nevoilor prietenilor săi. Tot în această perioadă ştie să facă diferența dintre bine și rău.
Va învăţa semnificaţia bunelor maniere, va cunoaşte cum să mănânce corect, ce să facă atunci când merge în vizită, cum să se comporte în parc ori la grădiniţă. Nu trebuie totuşi să vă aşteptaţi la lucruri prea complexe, totul se va învăţa treptat şi cu multă răbdare. Tocmai de aceea, este bine ca micuţul să relaţioneze, să se afle întotdeauna în legătură cu prieteni de vârsta lui, să facă schimb de informații şi să se adapteze regulilor de convieţuire socială.
Începând cu vârsta de cinci anişori, copilul va deveni din ce în ce mai independent. Acum este momentul în care trebuie să îl încurajaţi să se exprime, să îşi manifeste impresiile, să îşi spună punctul de vedere cu îndrăzneală în faţa tuturor.
Fără pedepse
Regula celor șapte ani de acasă se învaţă fără constrângere. Desigur, pot fi corectate anumite diformităţi ale comportamentului copilului, însă doar prin comunicare, îndrumare şi, mai ales, cu multă răbdare. Progresele copilului sunt lente, însă trebuie să știm că acestea se înrădăcinează pe măsură ce creşte şi se sedimentează bine în caracterul copilului pe termen lung. Într-un final, nu trebuie să uitaţi că micuţul are nevoie de voi să îi fiţi exemplu, să îi îndrumaţi paşii, să îl ocrotiţi şi să îl protejaţi.

CEO la grupul Creative Art.
Îl recomandă experiența de Art Director și Publisher al revistelor Căminul, Bucătăria pentru toți, Bebelu, Industry Insights, și suplimentului ziarului România liberă.
