4 modalități surprinzătoare prin care poți deveni mai bun la locul de muncă

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Cei mai mulți dintre noi petrecem mai mult timp la locul de muncă decât îl petrecem acasă sau cu cei dragi. Prin urmare, mulți dintre noi ne-am dori să lucrăm într-un mod mai inteligent, nu să stăm peste program la servici. Ne dorim și să fim mulțumiți cât suntem la servici și, desigur, munca noastră să aducă rezultate minunate. Ca atare, nu strică să știm câteva modalități dovedite științific care să ne stimuleze performanța la locul de muncă și percepția asupra profesiei noastre.

Iată patru lucruri-cheie pe care le putem practica cu toții la servici și în afara serviciului care ne vor îmbunătăți productivitatea la locul de muncă, dar și viața personală:

Exerciții fizice. Motivul principal pentru care foarte multe persoane încep să practice o formă de sport este acela de a pierde din greutate, însă exercițiile fizice ne oferă beneficii multiple, inclusiv atunci când vine vorba de cariera noastră. Atunci când facem sport, dormim mai bine, bem mai multă apă, mâncăm exact atât cât trebuie, ne trezim energizați și nu mai trecem prin acele episoade de moleșeală specifice amiezilor. Toate aceste beneficii ne ajută să ne descurcăm mai bine la locul de muncă și ne sporesc productivitatea. De exemplu, un studiu recent realizat în Danemarca a arătat că după ce un grup de angajați corporatiști au început să facă exerciții fizice în mod constant, au obținut mai multă rezistență musculară, și-au întărit sănătatea cardiovasculară și și-au îmbunătățit productivitatea la locul de muncă. În plus, dacă vă stabiliți anumite obiective îndrăznețe de fitness, entuziasmul și motivația s-ar putea reflecta și în alte aspecte ale vieții, inclusiv munca.

Meditație. În mod similar exercițiilor fizice, meditația este foarte utilă pentru cei care doresc să lucreze mai inteligent. În general, meditația este recomandată pentru ameliorarea depresiei, a anxietății și pentru îmbunătățirea conștientizării emoționale. Cercetările sugerează că meditația poate fi de mare ajutor și pentru dezvoltarea unor abilități cruciale în domeniul profesional. Un studiu publicat în Jurnalul Internațional de Sănătate Mintală și Dependență a constatat că meditația poate efectua o schimbare perceptivă în modul în care angajații experimentează profesia lor. Adică, dacă cineva întâmpină blocaje la locul de muncă sau începe să își deteste munca sau să facă tot felul de compromisuri în ceea ce privește calitatea muncii, meditația ar putea fi o modalitatea prin care să vedem ceea ce facem într-o altă lumină și să descoperim de ce acționăm așa cum acționăm. În plus, se pare că meditația sporește împlinirea profesională, scade nivelul de stres și contribuie la o mai bună productivitate.

Creativitate. Nu trebuie numaidecât să lucrați într-un domeniu creativ pentru a gândi în afara cutiei și pentru a vă bucura de avantajele surprinzătoare ale unui mod de gândire mai inovator. Un studiu publicat în Jurnalul de Psihologie Ocupațională și Organizațională a arătat că persoanele care practică tot felul de activități creative – scrierea unor povești scurte, poezii, amenajări interioare, grădinărit, adică orice – se bucură de performanțe uluitoare la locul de muncă. De asemenea, poate fi foarte util ca începând chiar din acest moment să lucrați într-un mod mai creativ și mai ordonat. Puteți utiliza un program precum Livresq care vă va pune în valoare munca și vă va ajuta să lucrați mai fluent, fără să omiteți aspectele importante. În esență, orice activitate creativă ne ajută să venim cu idei minunate și să ne reîmprospătăm felul de a lucra.

Nu în ultimul rând, este foarte important să dormiți suficient, adică vreo 7-9 ore în fiecare noapte. Tot studiile arată că dacă nu dormim suficient, putem suferi efecte adverse la locul de muncă. La polul opus, un program corespunzător de somn ne ajută să fim cât mai vigilenți, să scăpăm de nivelul uriaș de stres, să ne bucurăm de mai multă energie și de o mai bună calitate a vieții.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *