Destinații perfecte pentru vacanța în familie

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Vacanța de vară deja îți face cu ochiul și fiecare răsărit de soare te duce cu gândul la mare și la plajă. Cei mici sunt și ei nerăbdători să se joace în valuri, așa că ești în căutarea unor destinatii turistice sigure și agreabile pentru un concediu în familie. Iată câteva idei pentru o vacanță așa cum visezi, alături de cei dragi:

Destinații-perfecte-pentru-vacanța-în-familie

Sursa foto: piqsels.com 

Algarve – Portugalia

O alegere excelentă pentru vacanța în familie este Algarve, regiunea cea mai sudică din Portugalia. Veți admira aici una dintre cele mai frumoase zone de coastă din lume, faimoasă prin peisajele ei spectaculoase. Puteți opta pentru cazare în resorturi all inclusive sau la case de vacanță cu diverse facilități child friendly. Distanța față de România nu este o problemă, pentru că sunt curse charter organizate pe toată durata anului. Un mare avantaj al acestei destinații turistice îl reprezintă opțiunile de divertisment pentru toate vârstele: parcuri acvatice, plaje cu oferte de sporturi nautice, taverne cu preparate culinare tradiționale sau terenuri de golf de cel mai înalt nivel

Corfu – Grecia

O altă destinație turistică potrivită pentru o vacanță cu familia este Corfu, denumită și Insula Verde, datorită vegetației sale luxuriante, cu păduri de pini și livezii de măslini. Copiii vor fi încântați de plajele superbe, cu nisip roșiatic, iar cei mari vor savura farmecul inconfundabil al arhitecturii mediteraneene și frumusețea monumentelor antice. Serile agreabile petrecute la restaurantele cu preparate pescărești și croazierele pe Marea Ionică sunt argumente în plus ca să alegeți Grecia pentru un concediu în 2021.

Antalya – Turcia

Resorturile all inclusive din stațiunile de pe litoralul turcesc sunt opțiuni excelente pentru o vacanță cu familia, mai ales că Antalya oferă o largă varietate de destinații turistice estivale pe litoralul Mării Mediterane: Belek, Kemer, Alanya, Side, Lara, Kas, Konakli,  sunt cele mai cunoscute locuri pentru concedii de vis, într-o zonă cu o climă blândă, peisaje atractive și oameni ospitalieri. Facilitățile de agrement nautic și zonele de joacă pentru copii sunt apreciate de turiștii care vin în Antalya pe toată durata anului.

Sardinia – Italia

Dacă vă gândiți la o vacanță în Italia, Sardinia este locul potrivit pentru un sejur cu toată familia. Numită și Costa Smeralda (Coasta de Smarald), această insulă mediteraneană vă întâmpină cu o apă ireal de limpede și plaje frumoase, cu nisip alb. Vă bucurați aici de plimbări prin situri arheologice străvechi, sate pescărești pline de farmec și zone montane pitorești. Cei mici vor savura varietatea experiențelor oferite: istorie, drumeții, plajă, sporturi nautice, chiar și explorarea unor peșteri spectaculoase precum Grotta di Nettuno.

Dubai – Emiratele Arabe Unite

Dacă sunteți în căutarea destinației ideale pentru vacanța în familie, Dubai poate fi alegerea potrivită, căci are atracții turistice la superlativ, pentru toate gusturile și pentru toate vârstele. Distanța destul de mare nu constituie un impediment, pentru că sunt disponibile bilete de avion spre Dubai atât la curse de linie, cât și chartere puse la dispoziție de operatorii turistici.                                              

Copiii vor adora zona Dubai Parks & Resorts, cu parcurile tematice Legoland Dubai, Legoland Water Park, Motiongate și Bollywood Dubai. Sporturile nautice și distracția sunt de nota zece la Aquaventure Waterpark și Lost Chambers, iar un safari în deșert este o experiență interesantă pe care o aveți la dispoziție în Dubai.

Alegeți destinația preferată și bucurați-vă de concediu alături de cei dragi, pentru că o vacanță în familie este cel mai frumos cadou pe care vi-l puteți dori în această perioadă complicată.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *