Copiii nimănui din spitalele românești

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

În timp ce numeroase cupluri se chinuie din răsputeri să lupte cu infertilitatea și să își întregească familia, există sute de copii care în fiecare an sunt abandonați după naștere. Copiii nimănui, așa cum sunt ei numiți sunt o realitate crudă, și din păcate, fenomenul nu pare că va înceta prea curând.

Copii abandonati 1

Picture 1 of 5

Prea puțin… prea târziu

Sunt numeroase cazurile în care după ce au născut, femeile aleg, din diverse motive – dar cel mai adesea din cauza sărăciei, să-și abandoneze pruncii în spital. Numărul acestora crește de la an la an, iar statul pare depășit de situație. Atât de depășit încât pare că nici măcar nu se mai implică. Doar constată și atât.

Unii au noroc

Unii dintre copiii abandonați în spitale ajung în familiile unor asistenți maternali. Cei mai norocoși dintre ei ajung să fie adoptați de aceștia, și astfel au șansa la o viață mai bună. Din păcate însă, cei mai mulți dintre ei nu au această șansă. Intră în sistem, devin simple cifre, și apoi se pierd. Se ridică din umeri și se merge mai departe. Totul pare un tăvălug care a pornit și alunecă la vale din ce în ce mai repede, ducând cu el destine frânte.

Peste 800 de copii abandonați anul trecut

Statisticile sunt dure. Aproximativ 800 de copii (807 mai exact) au fost părăsiți anul trecut în spitale. Cel puțin așa arată informațiile date publicității de Autoritatea Națională pentru Protecția, Drepturile Copilului și Adopție. Dar ce este mai grav este faptul că multe dintre femei aleg să-și părăsească pruncul imediat ce l-au născut, chiar în maternitate. 573 de copii au fost abandonați de cele ce le-au dat viață în maternități, 187 în secțiile de pediatrie, iar restul de 44 au fost lăsați în alte secții de spital.

Controale… și atât

Până acum doi ani, copiii abandonați puteau rămâne în spital chiar și ani de zile. Personalul medical se ocupa de ei, cu bune și cu rele, iar spitalul le era casă, asistentele și infirmierele mame de ocazie. Acum, nu mai este posibil. Legislația în domeniu a suferit unele modificări, iar copiii abandonați nu mai pot rămâne în unitatea sanitară decât maxim câteva zile. Urmează să se facă și unele controale în acest sens, pentru a se vedea dacă legea este respectată.

Zbor frânt

Fiecare copil abandonat în spitalele din România are povestea lui, dar cu toții sunt uniți de cinci cuvinte reci: nu au mai fost doriţi. Privați de căldura brațelor mamei, lipsiți de afecțiune, acești copii învață din scutec că sunt pe cont propriu. Unele mame mai vin din când în când să îi vadă, recunosc că nu au cu ce să îi crească. Cele mai multe însă au și uitat de mica făptură nevinovată care nu a cerut să vină pe lume. Cuvintele sunt de prisos…

 

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com