Ce pot face cu pisica mea dacă vreau să plec în vacanță?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Înainte de a adopta o pisică sau un câine, este foarte important să luați în considerare toate responsabilitățile pe care le presupune această adopție. Printre responsabilități își face loc și o problemă destul de delicată, și anume ce faceți cu pisica atunci când plecați în vacanță, sunteți într-o călătorie de servici care se întinde pe mai multe zile sau pur si simplu sunteți nevoiți să stați câteva zile departe de ea.

Ce-pot-face-cu-pisica-mea-dacă-vreau-să-plec-în-vacanță

În primul rând, trebuie să știți că sănătatea felinelor poate fi afectată negativ atunci când stăpânul lor pleacă în vacanță, mai ales dacă nevoile lor de îngrijire nu sunt împlinite în mod adecvat. Cu alte cuvinte, atunci când vă planificați vacanța, încercați să puneți accent pe bunăstarea pisicii și cum puteți să îi asigurați toate necesitățile cât timp veți fi plecați.

Unde este recomandat să vă lăsați pisica atunci când plecați în vacanță?

Foarte mulți stăpâni de pisici, în special cei aflați la început de drum, se lasă înșelați de personalitatea aparent independentă a pisicii, crezând în mod eronat că pisica poate fi lăsată singură acasă fără probleme. Este foarte important de știut că o pisică nu se lasă singură acasă, mai ales câteva zile la rând. Pisicile necesită atenție zilnică și nu este suficient să le lăsați apă și hrană la discreție, crezând că se vor autoservi și că totul va decurge minunat.

Ca și în cazul câinilor, pisicile domestice au nevoie de cineva care să le îngrijească, să le supravegheze și să se asigure astfel că totul este în regulă. Pisicile au nevoie de o persoană cu care să se joace în mod constant și care să le gestioneze nevoile. Este adevărat că nu toate pisicile acceptă cu ușurință contactul uman, în special cu străinii, dar asta nu înseamnă că nu ar trebui să le acordăm atenția adecvată. Din aceste motive, există mai multe opțiuni diferite care pot fi luate în considerare pentru a vă lăsa în siguranță pisica atunci când plecați acasă. Printre opțiuni se numără să lăsați pisica în grija unui prieten, să rugați un vecin să o viziteze în mod constant sau cazarea temporară într-un hotel de pisici, cum ar fi cathotel.ro, acolo unde pisica va primi toată atenția de care are nevoie și îngrijirea necesară.

Siguranța pisicii este prioritară atunci când sunteți în vacanță

Cea mai comună opțiune în rândul tuturor stăpânilor de pisici este aceea de a apela la un prieten de încredere și de a-l ruga să o viziteze și să aibă grijă de ea de câteva ori pe zi. Dacă aveți un vecin pe care știți că vă puteți baza, puteți să îi solicitați acest favor. Fără îndoială, cel mai bun mediu pentru o pisică este propria sa casă, prin urmare, recomandarea principală ar fi aceea de a vă lăsa pisica acasă, având grijă să îi asigurați toate necesitățile și supraveghere constantă.

Este necesar să punem accentul pe faptul că o pisică nu se lasă singură acasă cât timp sunteți în vacanță. Pisicile sunt foarte susceptibile la schimbare, așa că ducându-le într-un loc necunoscut, fie că este vorba de casa unui prieten sau de un hotel de pisici, cel mai probabil această schimbare de mediu va declanșa stres și anxietate. Totuși, este încurajată opțiunea de a vă lăsa pisica în alt mediu dacă știți că este foarte sociabilă și că se adaptează cu ușurință la diferite medii. Specialiștii de la cathotel.ro se asigură că hotelul lor de pisici este bogat în stimuli care facilitează acomodarea pisicii. Ceea ce mai puteți face este să aduceți pisica la hotel cu tot cu jucăriile sale preferate.

Pe de altă parte, dacă pisica nu este tocmai sociabilă și a mai prezentat episoade de stres și de anxietate, este recomandat să o lăsați acasă, în mediul său familiar și să rugați un prieten sau un vecin să aibă grijă de ea. Puteți ruga un prieten sau un îngrijitor de pisici să locuiască câteva zile în casă pentru a-i oferi pisicii companie constantă. Pisicile sunt, de asemenea, foarte susceptibile la anxietatea de separare, prin urmare este recomandat să o lăsați în compania unei persoane de încredere pentru a descuraja anxietatea.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com