Top 5 sfaturi utile despre alegerea culorilor, dacă ești în plin proces de amenajare

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Dacă în sfârșit a sosit momentul mult așteptat, acela al amenajării casei, înseamnă că te afli în căutare de idei creative, surse de inspiratie și te gândești la cum să potrivești culorile.

În acest articol îți oferim 5 sfaturi utile despre alegerea culorilor, astfel încât  misiunea ta să fie dusă la bun sfârșit cu rezultate excepționale.

1. Asortează culoarea ușilor cu podeaua

Ușile de interior joacă un rol semnificativ în decorul casei tale. Este important să știi că pentru un echilibru cromatic acestea trebuie asortate cu podeaua. De exemplu, dacă este un frumos parchet în tonuri calde de galben-stejar, ușile nu vor putea fi de un maro-roșiatic. Altfel spus, tonurile de culoare ale podelei, fie ea parchet, gresie sau alt material, trebuie să se regăsească și la uși. Dacă ai uși albe, acestea se potrivesc cu o pardoseală în nuanțe deschise, naturale.

Când achiziționezi ușile, acordă atenție nu doar culorilor, ci și materialului din care sunt realizate (PAL, MDF, lemn). Cele cu inserții din sticlă sunt ideale pentru apartamentele mai mici. În plus, ține cont de montarea ușilor de interior, care se va face doar după ce ai terminat lucrările de renovare la pereți și podea.

2. Creează senzația de spațiu mai mare cu ajutorul culorilor deschise

 Daca nu ai putut să cumperi un apartament cu mai mulți metri pătrați, nu trebuie să-ți faci griji. Cu ajutorul culorilor bine alese, poți face ca locuința ta să pară și să se simtă spațioasă. O primă recomandare este aceea a pereților zugrăviți în alb. Interiorul casei va arăta mai mare și mai luminos. De asemenea, ține cont că există diferite nuanțe de alb pentru vopsea, ca de exemplu alb ca zăpada sau alb-crem (cu o tentă gălbuie).

Nici în cazul podelelor nu te uita la nuanțele închise ale paletarului. Indiferent că este gresie sau parchet, pentru a mări optic interiorul va trebui să câștige tonurile calde, naturale. Poți avea în atenție nuanțele precum crem, bej sau alb ori gri deschis.

3. Folosește accentele de culoare

Cu siguranță ai culorile tale preferate pe care îți dorești să le folosești în procesul amenajării. Poate că este vorba de turcoaz sau fucsia. Dacă nu îndrăznești să le folosești pe suprafețe mari, dat fiind faptul că sunt tonuri puternice, profită de ele pentru accentele de culoare. Cu ajutorul acestora poți schimba starea de spirit a încăperii.

Culorile de accent adaugă interes camerei și se aleg în funcție de culoarea dominantă, cu care trebuie să facă contrast. Într-o cameră în care predomină culorile neutre (gri, alb, maro, negru, bej) poți folosi orice culoare de accent dorită. Folosește una, două culori de accent (nu mai multe) pentru obiecte precum covoare, cuverturi, rame foto, perne decorative s.a.

4. Acordă atenție griului

O culoare devenită populară este griul, iar motivele sunt numeroase. Se asortează ușor cu orice culoare, este potrivit pentru amenajările moderne, iar numeroasele nuanțe de gri disponibile sunt potrivite pentru oricare dintre încăperi, fie livingul, dormitorul sau baia.

Ai libertatea să combini griul cu tonuri delicate, pastelate sau cu nuanțe închise. O îmbinare recomandată este cea între gri și galben, vei realiza un interior dinamic. Ține cont că ai o multitudine de nuanțe de gri din care poți alege, mai închise sau mai deschise, în funcție de preferințele tale.

5. Folosește nuanțele pastelate pentru camera copilului

Culorile pastelate sunt delicate, sunt în concordanță cu delicatețea bebelușului și oferă luminozitate și senzația de spațiu mai mare. Roz dezchis, crem deschis, albastru deschis, violet deschis sunt culori pastelate care pot fi folosite în camera copilului. Desigur, le vei putea combina în mod armonios cu albul pur.

Tu ce culori ai în plan pentru amenajarea casei tale?

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *