8 lucruri esențiale de care bebelușul va avea nevoie din primele zile de viață

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Cele mai multe viitoare mămici, în special femeile aflate la prima sarcină, își dedică foarte mult timp întocmirii listelor de cumpărături. Chiar și listele cu „lucruri esențiale” par că nu se mai termină niciodată, în timp ce în continuare mămicile simt că puiul lor mai are nevoie de ceva și încă de ceva și tot așa.

Cumpărăturile pentru bebeluși pot părea complicate și agitate, dar în realitate nevoile lor materiale sunt mult mai simple decât ar putea crede viitorii părinți. Iată cele 8 lucruri de care bebelușul va avea nevoie cu adevărat:

  1. Un pătuț. Sunt nenumărate opțiuni de pătuțuri bebeluși, așa că alegerea poate fi una dificilă. Cel mai important aspect este ca pătuțul să fie stabil și sigur, mai ales dacă intenționați să mai aveți copii și să refolosiți pătuțul. Locul de dormit al bebelușului va trebui completat cu o saltea confortabilă și de un set de așternuturi. Nu cumpărați perne pentru bebeluș și nici pături sau pilote. De asemenea, nu puneți în patul bebelușului jucării, mai ales cât micuțul doarme. Regula de bază este ca bebelușul să doarmă în deplină siguranță, fără jucării, perne, pleduri și alte obiecte cu care se poate sufoca sau strangula.
  2. Jucării. Câteva jucării bebeluși sunt absolut necesare pentru ca micuțul să aibă o ocupație. Totuși, nu investiți sume prea mari de bani în jucării, căci în primele săptămâni de viață, bebelușul va avea nevoie doar de câteva jucării. Indicat este să achiziționați doar acele jucării care sunt recomandate vârstei sale, adică jucării care îi atrag atenția, cum ar fi zornăitoarele, o jucărie muzicală și o altă jucărie moale, de care se poate lipi. Mai puteți cumpăra o jucărie pe care să o suspendați deasupra pătuțului.
  3. Îmbrăcăminte. Bebelușii cresc foarte repede, așa că nu trebuie să investiți nici aici sume mari de bani. Bebelușul va avea nevoie de câteva body-uri, câteva perechi de șosete și mănuși, o căciuliță, iar dacă veți naște în sezon rece, vor fi necesare două costume mai groase.
  4. Scutece și șervețele. În medie, nou-născuții trebuie schimbați de aproximativ 10-12 ori pe zi, așa că de scutece și de șervețele veți avea cea mai mare nevoie. Pentru a nu rămâne fără aceste articole indispensabile chiar atunci când trebuie să schimbați bebelușul, cumpărați cantități mari.
  5. O masă pentru schimbat scutece. Pentru că trebuie să schimbați bebelușul de foarte multe ori, sarcina va fi mai simplă dacă aveți un loc special. Dacă nu vă surâde ideea achiziționării unui corp de mobilier special pentru schimbarea scutecelor, puteți amenaja o zonă a camerei, unde să aveți toate lucrurile necesare la îndemână.
  6. Un cărucior. Bebelușul nu va putea sta prea mult timp în aceeași poziție, în special în picioare sau în șezut până când nu-și va dezvolta mușchii. Dar până când va avea mușchi suficient de puternici, veți avea nevoie de un cărucior. De preferat, căruciorul trebuie să aibă prelată împotriva ploii, a țânțarilor, dar și un parasolar. De asemenea, căruciorul ar putea fi compatibil cu scaunul auto.
  7. O geantă. Chiar dacă vă gândiți că veți ieși în apropiere cu bebelușul sau mergeți în vizită la o prietenă, tot aveți nevoie de o geantă încăpătoare cu toate elementele esențiale pentru bebeluș. În mod ideal, geanta trebuie să fie cât mai practică, spațioasă și cu cât mai multe compartimente. O astfel de geantă va face parte din viața mămicii o perioadă destul de îndelungată, așa că alegeți o geantă frumoasă, confortabilă și durabilă.
  8. O cădiță. Până la căderea bontului ombilical, bebelușul va fi spălat doar cu bureți delicați sau cu dischete speciale de curățare. În momentul în care bebelușul va putea primi o băiță ca la carte, veți avea nevoie de o cădiță care să ofere suport și două-patru prosoape moi.

În cele din urmă, bebelușul va avea nevoie de propriile sale articole de toaletă. Pentru că are pielea foarte delicată, optați pentru loțiuni speciale pentru bebeluși, un săpun sau un gel delicat și de un șampon care să nu îi irite ochii.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com