Cum poţi organiza joaca şi jucăriile celui mic

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Atunci când vine vorba de joacă, este bine să îi acorzi importanţa cuvenită, pentru că jocul, joaca şi jucăriile fac parte în mod direct din dezvoltarea fizică şi psihică a copilului tău. Încă de mititei, prin inermediul jocului, copiii îşi dezvoltă abilităţile şi se integrează familiei şi societăţii.

Joaca reprezintă una dintre cele mai eficiente şi normale metode prin care copilul tău  se va descoperi pe sine şi lumea înconjurătoare, prin care se va dezvolta  din punct de vedere fizic şi se va echilibra emoţiononal

Jucăriile sunt destinate fiecărei categorii de vârstă şi  fiecărui tip de activitate. Astfel că parcurgând fiecare etapă alături de cel mic, vei face tot posibilul să îi procuri jucării potrivite etapei de creştere, nevoilor, aptitudinilor şi activităţilor pe care tinde că vrea să le dezvolte.

Nu este suficient să i le pui la dispoziţie. Trebuie să te asiguri că le foloseşte corect, să îi fii companion de joacă atunci când este nevoie, dar şi să organizezi totul în aşa fel încât să aibă mereu acces la  jucării, iar   acestea să fie  sigure, adaptate vârstei şi în bună stare.

Cum să organizezi joaca şi activităţile celui mic

Pentru ca cel mic să se bucure de beneficiile pe care i le asigură joaca, trebuie să ai grijă ca jucăriile să fie adaptate vârstei şi abilităţilor lui, în acelaşi timp să atingi toate activităţile destinate gradului lui de dezvoltare.

Mai mult, atunci când puiul tău este încă bebeluş, vei avea grijă şi de siguranţa lui. Nu doar că îi vei procura jucării destinate vârstei, respectiv zornăitoare şi figurine sigure, pe care le poate mânui cu uşurinţă, dar vei avea grijă ca acestea să fie foarte bine dezinfectate şi spălate după fiecare repriză de joacă. Bebeluşii au tendinţa de a băga totul în guriţă, proces necesar descoperirii simţurilor, astfel că le vei păstra întotdeauna curate. Pentru depozitare, îţi pot fi de ajutor produsele din gama cutii pentru torturi. Poţi achiziţiona recipiente uşoare şi foarte practice, în care să păstrezi jucărioara curăţată, până la următoarea oră de joacă. Aşa vei evita intrarea în contact cu posibili microbi.

Copilul tău ar trebui să se bucure de jucăriile care susţin dezvoltarea psiho-motorie, abilităţile şi echilibrul emoţional, socializarea şi integrarea. Îl vei include  în jocuri de rol, îi vei achiziţiona  jocuri care stimulează creativitate, precum plastilina, cuburile din lemn, seturile de artă, împletit sau tricotat, traforaj, cele  tip Lego, seturile de construit.  Jocuri de familie nu vor lipsi, dar nici  jucăriile de exterior, căsuţele, toboganele, trambulinele şi leagănele.

Cum păstrezi şi ordonezi jucăriile

Copilul tău va creşte frumos într-un mediu curat şi ordonat. Asta vizează şi ordinea în jucării. Şi nu doar pentru a fi casa organizată, dar şi pentru faptul că cel mic trebuie să ajungă uşor la jucăria dorită, astfel încât să se bucure permanent de diversitate în joacă. Pentru a nu ajunge în situaţia de a avea casa plină de jucării, şi totuşi cel mic să nu pară că ar vrea să se joace pentru că este un haos general şi nu găseşte ce şi-ar dori, este indicat să ai control asupra acestora. Este bine să renunţi la jucăriile de care nu se mai foloseşte, deoarece a depăşit etapa de vârstă destinată. Cel mai bine ar fi să le dai altor copii mai mici.

Încearcă să opreşti umplerea casei cu figurine, ineluşe, maşinuţe şi fel de fel de mărunţişuri, astfel că vei găsi o soluţie să le depozitezi pe toate în recipiente pe care cel mic şi le poate lua ori de câte ori doreşte. Cutii pentru torturi reprezintă o variantă de achiziţionare a multor tipuri de recipiente uşoare şi foarte practice, ideale pentru astfel de organizări.

Vei ordona toate jocurile în funcţie de destinaţia acestora. Astfel vei grupa separat jocurile de rol, cele de familie, creative, de ştiinţă, educative.

Într-o astfel de ordine, atât ţie cât şi copilului vă va fi uşor. Casa va fi mereu ordonată, iar cel mic va şti de unde să îşi ia jocul dorit.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

HTML Snippets Powered By : XYZScripts.com