Amenajarea camerei copilului

Dacă în primele luni de viaţă l-ai ţinut la pieptul tău mai tot timpul, odată cu trecerea timpului este sănătos să te depărtezi ușor de el, fără a-i lăsă vreo secundă impresia că nu-l mai iubești sau că ai încetat să-ţi faci griji pentru el. Cu cât va crește, cu atât va simţi și el, oricum, nevoia de independenţă, își va dori propriul spaţiu unde să se regăsească în totalitate.

amenajarea camerei copiluluiCamera copilului tău trebuie să aibă personalitate, dar mai înainte de orice aspect trebuie să ții cont de viitor, de rapiditatea cu care va crește și de nevoile sale, care cu timpul se vor schimba.

Așadar, amenajează camera copilului tău cu mobilier multifuncțional! De asemenea, ia în considerare multifuncționalitatea spațiului. Poate că acum doar se joacă aici, dar în timp va ajunge să doarmă, iar mai târziu să-și facă temele.

În amenajarea camerei copilului trebuie să fii atentă la culorile pe care le vei alege. Mai întâi de toate, clar va trebui să optezi pentru o vopsea lavabilă pe bază de apă. O să-și exerseze talentul pe pereți, iar în acele momente vei constata utilitatea acestui produs.

Legat de culori, recomandat este să eviți culorile foarte puternice, acestea din punct de vedere psihologic vor agita copilul. Mergi pe o culoare luminoasă, iar dacă vrei într-adevăr un spațiu cu personalitate, original, atunci ar trebui să ieși din tiparul roz pentru fetițe sau albastru pentru băieței.

O combinație diafană între două-trei nuanțe îți va permite să jonglezi mai ușor cu accesoriile, nu te vei simți limitată de posibilități. Pentru a-i face plăcere să-și petreacă timpul în acest spațiu, inserează cu iscusință eroii săi preferați.

De asemenea, un alt aspect de care trebuie să mai ții cont, mai ales dacă nu ai posibilitatea să-i amenajezi camere separate pentru fiecare activitate, este împărțirea spațiului. Această compartimentare nu trebuie făcută fizic, ci mai de grabă vizual. Gestionează inteligent spațiul și profită de fiecare zonă în parte. Poți delimita spațiul de dormit, de exemplu, de cel de divertisment cromatic. În plus, un alt secrete în ceea ce privește camera celui mică constă în organizarea obiectelor. Astfel, suprafața ocupată trebuie să fie mai mică decât cea liberă. Cu alte cuvinte, micuțul tău are nevoie de acesta pentru a se desfășura în voie.

În privința materialelor, optează pentru cele naturale. Lemnul este cel mai bun aliat al tău. Pătuțul este cea mai importantă piesă din dormitorul copilului, atât din perspectiva esteticului, căci se va impune prin dimensiuni, cât și prin utilitatea sa. Așadar, atât suportul propriu-zis trebuie realizat din materiale naturale, cât și salteaua și lenjeria.


Lasă un Comentariu...

*