Orice locuință are nevoie de produsele cele mai bune, de la electrocasnicele mari, pe care le cunoaștem cu toții și până la cele mai mici detalii. Ce-i drept, majoritatea dintre noi acordăm mare atenție produselor de care ne folosim zi de zi, fără de care nu ne-am putea descurca, precum ar fi o mașină de spălat rufe, un aspirator sau chiar un frigider. În realitate, lucrurile trebuiesc privite cu multă atenție și atunci când vine vorba de sănătatea noastră și a copiilor noștri. Este nevoie să aruncăm o privire atentă în locuință și atunci când vine vorba despre un purificator de aer, fiind necesar din foarte multe motive.
Dacă vom face o analiză asupra calității aerului vom putea observa că acesta ne influențează în mare măsură starea de sănătate. Respirăm tot timpul și facem acest lucru mult mai mult decât mâncăm sau bem apă și de aceea este foarte important pentru fiecare să respire un aer curat.
Iată 5 motive pentru care ai nevoie de un purificator de aer în locuința ta:
1. Aerul în interiorul casei tale este mult mai poluat decât cel din exterior. Potrivit Agenției de Protecție a Mediului din Statele Unite ale Americii, aerul din locuință este chiar de 100 de ori mai poluat decât cel din afara locuinței, mai ales datorită modului în care circulă. Un purificator de aer, precum este acesta, este necesar pentru a ajuta la menținerea unui aer curat în încăpere.
2. Previne îmbolnăvirile – cu ajutorul acestui aparat reușiți să țineți la distanță îmbolnăvirile. Reușește să îndepărteze ușor bacteriile și microbii din încăpere și astfel să îi țină mai sănătoși atât pe cei mici, cât și pe cei mari. În plus, prețul unui purificator este destul de mic, astfel că se merită a fi făcută o investiție în acesta comparativ cu prețul medicamentelor.
3. Un purificator de aer determină un somn mai liniștit întreaga noapte – îmbunătățește calitatea aerului și de aceea somnul este mai bun pe tot parcursul nopții. Studiile au demonstrat că atunci când calitatea aerului este superioară în locuință, persoanele care locuiesc aici vor avea un somn mai liniștit întreaga noapte. Este bine să iei în calcul un astfel de aparat.
4. Ține la distanță alergiile – majoritatea oamenilor dezvoltă alergii, fie cauzate de praf, păr de animale, puf. Pentru a fi sigur că alergiile sunt ținute la distanță ar trebui să iei în calcul achiziționarea unui purificator de aer, acesta reușind să țină astfel de probleme la distanță.
5. Reglează umiditatea – iată un alt argument important pentru care ar trebui să alegi un purificator de aer pentru locuința ta. Dacă aerul este prea uscat, persoanele care locuiesc aici vor dezvolta probleme respiratorii. Atunci când aerul este prea umed, pereții locuinței vor fi afectați de igrasie sau mucegai, un alt lucru nefast. Un purificator de aer reglează nivelul umidității, atingându-se valorile optime.

O recomandă experiența în funcția de Redactor-Șef al revistelor Planul Casei Mele și Casa Mea.

